Agenția de publicitate ERKA participă în premieră la Noaptea Agențiilor, cu un concept original

  • Tweet
  • Tweet

erkaAgenția de publicitate ERKA Synergy Communication, specializată în publicitatea de retail, va participa în premieră, pe 2 aprilie, la ediția actuală a Nopții Agențiilor, cu un concept original. “J’aime la publicité” se inspiră din reveriile publicității românești și franceze și din sinergia dintre artă, cultură și business.

Pornind de la tema acestei ediții, Work & Play, agenția va implementa un program complex și captivant, care să fie un omagiu adus îndelungii sale colaborări cu companiile franceze din portofoliu (Decathlon, Cora, Yves Rocher, Bouygues etc.), dar și parteneriatelor de succes cu restul clienților din portofoliu.

Pe 2 aprilie, ERKA așteaptă publicul larg la sediul său din Șoseaua Nordului nr. 94 F, începând cu ora 20:00, cu un cadru desprins din filme: proiecție de reclame franțuzești, French cuisine, demonstrație de clătite (Fête de la Crêpe) oferită de un chef, degustare de vin, graffiti în curte și grafică pe pereții sediului, voluntariat pentru execuția ariilor de acordeon, un tur virtual prin faimoase muzee de artă ale Franței, totul într-o atmosferă completată prin muzica lui Johnny Hallyday sau vibe-ul magic Noir Désir.

Dinamica serii va fi semnată de locurile speciale destinate distracției: concursuri de Grafitti, masă de mini fotbal, coș de baschet pentru pasionații de sport și, desigur, nelipsitul photo corner pentru iubitorii de selfie-uri.

Ruxandra Șerban, CEO ERKA

“Suntem bucuroși că participăm, în premieră, la Noaptea Agențiilor, și că avem o ocazie creativă de a face cunoscut publicului larg insight-ul ERKA în publicitatea românească. Ne mândrim cu expertiza dobândită în publicitatea de retail, cea care compune profilul nostru distinct, precum și cu execuțiile rapide, eficiente și creative din zona de BTL. După experiența dobândită la studiile din Franța, mi-am dorit să pot deschide o agenție de publicitate care să funcționeze la standarde occidentale și îmi place să cred că am și reușit. Ne prezentăm acum, la prima participare la acest festival al creativității românești care este Noaptea Agențiilor, cu acest concept deosebit, aime la publicité>, care propune o activare, sperăm provocatoare pentru public și partenerii noștri, a fascinației și spiritului competitiv pe care Franța ni le inspiră în permanență”, declară Ruxandra Șerban, CEO ERKA Synergy Communication.

ERKA Synergy Communication a aniversat, în decembrie 2019, zece ani de la înființare, interval în care a rescris standardele în publicitatea de retail și și-a consolidat poziția în rândul agențiilor de publicitate de dimensiune medie ca un partener de încredere, specializat în domeniul retail. Activitatea agenției implementează conceptul de Guerilla advertising (soluții rapide, flexibile, care să anticipeze nevoile clientului) prin care ERKA s-a impus pe piață.

Printre numele semnificative care au intrat, în 2019 și în 2015, în portofoliul agenției se numără DOMO Retail, Coriolan, Revista Regard, West Eye Hospital, Bouygues Constructions, Expert Petroleum, Geosys, MiniArtShow, Atelierul Alexandru Ciucu, Mania Second Hand Stores sau Maïsadour Semences.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *