AKCENTA își anunță oficial intrarea pe piața din România și vizează rulaje de 25 milioane de euro în 2015

AKCENTA_logo_ROAKCENTA, instituție de plată nebancară care realizează plăți externe și tranzacții de schimb valutar pentru clienții săi cu operațiuni de import și export, și-a anunțat oficial intrarea pe piața din România, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Ambasada Cehiei din România, la care a asistat și Excelența Sa Ambasadorul Republicii Cehe la București, Vladimír Války.

Salutăm intrarea pe piața din România a companiei AKCENTA, companie respectată în Republica Cehă și în regiune pentru seriozitatea modului în care face business și tradiția de 18 ani de a oferi clienților săi cele mai bune instrumente pentru a face plăți. Sperăm că intrarea companiei pe piața românească va contribui la intensificarea relațiilor de business ceho-române și va aduce beneficii companiilor românești care vor apela la serviciile AKCENTA”, a declarat Pavel Stiegler, Head of Economic Section la Ambasada Republicii Cehe la București.

Despre AKCENTA și planurile companiei în România au vorbit, în cadrul conferinței, Milan Cerman – Chairman of board AKCENTA și Theodor Stefanovici, director comercial AKCENTA pentru România.

Am constatat un apetit mai mare pentru realizarea de operațiuni de schimb valutar în rândul clienților noștri cu operațiuni de import și export: în primul trimestru din 2015, AKCENTA și-a asistat clienții în tranzacționarea a peste 590 de milioane de euro. În România, vrem să punem la dispoziția companiilor instrumente financiare care să le facă activitatea de business mai ușoară și mai rapidă. În România, anul acesta, vrem să ajungem la un portofoliu de 220 de clienți care să ne folosească serviciile și estimăm că valoare rulajului în beneficiul clienților va ajunge la circa 25 milioane de euro”, a declarat Milan Cerman, președintele al Consiliului de Administrație AKCENTA CZ.

AKCENTA și-a început activitatea pe piața din România în septembrie 2014 și intenționează ca, până la finalul anului curent, să ajungă la un portofoliu de 220 de clienți din segmentul SMI și rulaje de 25 milioane de euro realizate în beneficiul acestora.

Am început activitatea în România în septembrie 2014, lucrând cu clienți care ne cunoșteau deja activitatea prin recomandările partenerilor din ţările unde deja ne desfăşurăm activităţile,și aveau nevoie de o companie care să îi asiste în activitățile de tranzacționare de valută derulate pe plan internațional. Avem acum o echipă de 12 reprezentanţi comerciali care acoperă aproape  în întregime teritoriul românesc și punem accentul pe expansiunea portofoliului de clienți. Până la sfârșitul anului, intenționăm să ne dublăm echipa și să lucrăm cu de trei ori mai mulți clienți în România ”, a declarat Theodor Ștefanovici, Director Comercial pentru România.

*****

AKCENTA derulează activități pe piețe din Europa Centrală, cum sunt  Cehia – unde este activă din 1997 – , Slovacia, Polonia, Ungaria și România, având în total  un număr de 25 000 clienţi.

Compania a înregistrat, în primul trimestru al anului curent, o creștere a volumului tranzacțiilor de 75% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Din punct de vedere al volumului de tranzacții, cea mai importantă evoluție s-a înregistrat pe piața din Polonia (peste 100%). Pe de altă parte, volumul de contracte forward încheiate a crescut cu 85% în primele trei luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2014. AKCENTA a tranzacționat în primul trimestru, în beneficiul clienților săi, 590 de milioane de euro  și a avut venituri de 1.31 milioane de euro.

AKCENTA funcționează în România sub o licență de operare emisă de Banca Națională a Cehiei și, ca rezultat al unui proces de notificare, în conformitate cu art. 17 și 25 din Directiva privind serviciile de plată (Payment Service 2007/64 / CE), are aprobarea Băncii Naţionale Române de a oferii serviciile AKCENTA clienţilor din România. Activitatea AKCENTA este confirmată în registrul oficial public al Băncii Naționale a României pe site-ul BNR.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *