Shakespeare School Essay Competition

Cetățenii se pot expune la riscuri dacă folosesc materiale neconforme pentru reabilitările termice

  • Tweet
  • Tweet

Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) a discutat despre riscurile la care pot fi expuși cetățenii dacă se folosesc materiale neconforme pentru reabilitarea termică, în cadrul dezbaterii cu tema “Siguranța la foc a lucrărilor de reabilitare termică”. Evenimentul, organizat de Liga Națională a Asociațiilor de Proprietari Habitat, a avut loc pe 10 noiembrie, în București.

Din partea Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România au participat la eveniment Delia Filip, director executiv ROMEPS, precum și vicepreședintele asociației, Florin Hahui.

Misiunea noastră este aceea de a acționa în interesul cetățenilor și, implicit de a proteja consumatorii. Prin participarea la această dezbatere am vrut să explicăm cetățenilor faptul că există o anume dezinformare în piață, potrivit căreia polistirenul expandat este inflamabil, comparativ cu alte materiale. În realitate însă, testele efectuate de numeroase institute ale pompierilor dovedesc faptul că polistirenul ignifugat satisface toate normele europene de siguranță. Este important să luăm în calcul întregul sistem de termoizolare atunci când vorbim de rezistența la foc, deoarece acesta este protejat cu masă șpaclu, armat cu plasă și protejat și de tencuiala decorativă, care este la rândul ei ignifugă”, a declarat Delia Filip, director executiv ROMEPS.

Tocmai de aceea, conform reprezentanților ROMEPS, pentru a ne proteja și a nu ne expune la riscuri, trebuie să fim atenți la materialele termoizolante folosite la reabilitările termice, precum și la modul în care acestea se realizează.

Mai mult decât atât, pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, ROMEPS derulează, în prezent, programul “Quality Control”, ce are ca obiectiv respectarea și promovarea standardelor în construcții. Acest program prevede, totodată, o activitate permanentă și susținută de monitorizare a calității pentru tot polistirenul comercializat pe teritoriul României.

Pentru a preveni situațiile de risc, încurajăm românii să ne trimită sesizările lor ori de câte ori identifică neregularități la diverse lucrări de termoizolare. Dacă nu sunt siguri de calitatea polistirenului expandat pe care l-au cumpărat sau au îndoieli că produsul respectiv respectă standardele în vigoare, ne pot trimite o sesizare prin formularul de contact de pe site-ul nostru, www.romeps.ro”, a precizat Delia Filip.

În cadrul evenimentului s-au dezbătut și alte teme de interes, precum:

  • obligaţiile pe care trebuie sa le îndeplinească asociaţiile de proprietari din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor,
  • care este dotarea minimă cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor pentru blocurile de locuinţe,
  • ce obligaţii au locatarii unui bloc de locuinţe privind asigurarea evacuării în caz de incendiu,
  • care este relația asociațiilor de proprietari cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov (ISU),
  • conştientizarea cetăţenilor privind riscurile la care s-ar putea expune prin utilizarea materialelor neconforme și prin utilizarea neadecvată a clădirilor reabilitate,
  • educarea cetăţenilor privind modul de alarmare şi informare permanentă a lor în cazul producerii unui incendiu,
  • care sunt obligațiile autorităților,
  • dar și drepturile și obligațiile proprietarilor / asociațiilor de proprietari.

La dezbatere au mai participat reprezentanți ai INCERC URBAN, ai asociațiilor de proprietari din București, precum și specialiști în domeniu. Deși au confirmat inițial prezența, de la dezbatere au lipsit reprezentanții IGSU, ISU BUCUREȘTI – ILFOV, reprezentanți ai Prefecturii, precum și ai Primăriilor de sector și ai Primăriei Generale a Municipiului București și ai Patronatului Societăților din Construcții.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *