Body Mind Spirit Expo 2022

Date alarmante: Peste 31% dintre românii adulți sunt obezi, iar peste 34% sunt supraponderali

  • Tweet
  • Tweet

Peste 31% dintre românii adulți sunt obezi, iar peste 34% sunt supraponderali, potrivit studiului PREDATORR, 2013 – 2019. Tragerea unui nou semnal de alarmă asupra evoluției îngrijorătoare a obezității, evidențierea importanței vitale pe care o are educația nutrițională a întregii populații în combaterea acestei „epidemii”, crearea și mentinerea unor obiceiuri alimentare sănătoase, au fost principalele teme dezbatute în cadrul Școlii de Vară de Nutriție, manifestare științifică organizată la Iași, în perioada 18-20 iunie, de către Societatea de Nutriție din România.

„În întreaga Europă creșterea prevalenței obezității stârnește îngrijorare. Dacă fenomenul nu va fi controlat cât mai curând, în anul 2030 Organizația Mondială a Sănătății apreciază ca majoritatea europenilor vor avea greutatea corporală peste cea normală. Excesul ponderal este factor cauzator sau favorizant pentru maladii grave, precum cele cardiovasculare, diabet, unele forme de cancer, la care se adaugă afecțiunile articulare – aspecte care afectează calitatea vieții și necesită fonduri tot mai mari alocate sănătății publice. Este nu doar necesar, ci chiar urgent să adoptăm un stil de viață și alimentar sănatos, iar, pentru aceasta, mobilizarea medicilor de toate specialitățile în a îndruma pacienții în aspecte dietetice și de bilanț caloric trebuie să devină parte a actului medical pentru fiecare consult. Noi, medicii nutriționiști, recomandăm consumul zilnic de legume, fructe, iaurt și alte lactate cu conținut redus de grăsime, ca surse de nutrienți esențiali: proteine, vitamine, minerale, fibre, bacterii lactice active. Și, desigur, cât mai multă mișcare, începând cu mersul pe jos în ritm vioi și până la practicarea regulată a unui sport care implică mobilizarea cât mai multor grupe de mușchi.”, a subliniat profesor doctor Mariana Graur, președinte al Societății de Nutriție din România.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor reputați specialiști români în domeniu, dar a beneficiat și de participarea unor invitați internaționali. Doctor Anne Boucquiau, fondator și fost președinte al Societății Nutriționiștilor din Belgia, a prezentat noi aspecte ale utilizării probioticelor în activitatea clinică.

Grija pentru propria persoană și pentru cei dragi este un act elementar de responsabilitate și stimă de sine. Avem la îndemână alimente cu valoare nutrițională ridicată și puține calorii, cum sunt fructele, legumele, iaurturile, mai ales cele probiotice, care contribuie la buna funcționare a sistemului digestiv și a sistemului imunitar”,  a declarat Boucquiau.

Denumite sugestiv, de la cuvintele din limba greacă „pro” și „bios” care înseamnă „pentru viață”, probioticele sunt, de fapt, bacterii sau fermenți benefici. Un adult are o floră intestinală care numără 100 000 miliarde de bacterii. Bifidobacteriile sunt cele mai cunoscute și studiate bacterii probiotice. Cantitatea de bifidobacterii reprezintă aproximativ 80% din flora intestinală la sugarul alimentat la sân, dar se diminuează la adult, din cauza mai multor factori: alimentația nepotrivită, stresul, tratamentele cu antibiotice, consumul de alcool, înaintarea în vârstă etc. Probioticele sunt deci microorganisme vii care aduc beneficii pentru sănătate atunci cand sunt  consumate în mod regulat, echilibrând flora intestinală.

 „Cercetările recente, folosind mijloace moderne de investigare, arată că structura florei intestinale la indivizii obezi diferă de cea a indivizilor normo-ponderali. Este încă un semnal că menținerea unei flore intestinale diverse și echilibrate, prin consum de alimente probiotice, poate avea un rol foarte important în sănătate și calitatea vieții”, declară doctor Anne Boucquiau.

Iaurtul, aliment valoros, bine echilibrat nutriţional, este o sursa naturală de calciu şi proteine de calitate superioară şi furnizează bacterii probiotice, care contribuie la menţinerea unei flore intestinale normale.

Mai mult decât atât, conform studiilor clinice recente*, consumul frecvent de iaurt, în cadrul unei diete controlate caloric, determină  o pierdere mai mare în greutate  – atât la femei, cât şi la bărbaţi – îndeosebi la nivelul ţesutului adipos abdominal, fiind benefic în reducerea riscului de exces ponderal şi obezitate. Chiar în condiţiile unei diete de tip vestic, care include alimente concentrate în grăsimi, zaharuri, sare, consumul de iaurt s-a demonstrat a fi benefic pentru menţinerea greutăţii corporale normale.

De asemenea, există dovezi solide privind beneficiile iaurturilor probiotice pentru sistemul digestiv. „Comunitatea medicală este aliniată asupra faptului că există confirmări clare, bazate pe studii și activitatea clinică, despre valoarea probioticelor în gestionarea tulburărilor digestive funcționale, ori a diareei consecutive tratamentelor îndelungate cu antibiotice, care poate avea consecințe extrem de grave, chiar letale. Un aspect mai puțin cunoscut, cred, este că aportul de probiotice ajută pacienții să suporte mai ușor și să duca la bun sfârșit  tratamente dificile, cum este cel de combatere a Helicobater Pylori, bacteria care cauzează ulcerul gastric și duodenal, sau chiar cancer de stomac. Din fericire, am văzut că există și în România iaurturi probiotice, ale căror beneficii au fost confirmate prin numeroase studii științifice.”, a conchis doctor Anne Boucquiau.

Datorită numeroaselor beneficii, iaurtul este recomandat în orice dietă, adaptată oricăror nevoi nutriționale sau patologii, la orice vârstă. Iaurtul poate fi integrat foarte ușor în alimentația zilnică, poate fi consumat dimineața, la micul dejun, simplu sau împreună cu cereale; pe parcursul zilei un iaurt de băut poate fi gustarea perfectă dintre mese, satisfăcând atât foamea cât și setea, mai ales în timpul verii. La prânz se poate consuma un iaurt cu fructe, ca desert ușor, iar seara un iaurt simplu, înainte de culcare.

Activia FibreActivia este cel mai consumat iaurt probiotic din lume și iaurtul care oferă cel mai bun raport calitate/preț pe segmentul de probiotice de pe piața românească (potrivit raportului Best Buy Award pentru România, ediția 2015/2016, realizat de ICERTIAS). Activia se diferențiază prin prezența în compoziție a Bifidobacterium lactis, cod internațional CNCM I 2494, cunoscut și sub denumirea comercială Bifidus Actiregularis, un ferment probiotic selectat în urmă cu aproximativ 30 de ani dintr-un produs lactat pregătit în gospodărie și utilizat exclusiv de Danone. Fiecare pahar de Activia conține mai mult de 4 miliarde de fermenți Bifidus Actiregularis, în plus față de fermenții obișnuiți de iaurt – Lactobacillus Bulgaricus și Streptococcus Termophilus. Comparativ cu bacteriile uzuale de fermentare a iaurtului, bifidobacteriile din Activia au o rată de supraviețuire mult mai mare la trecerea prin bariera gastrică acidă, fapt dovedit prin studii clinice. În cei 27 de ani de la lansarea pe piață, Activia a făcut obiectul a 17 studii clinice, publicate în reviste medicale de prestigiu, și mai multe studii de satisfacție a consumatorilor.

Referinţe:

* Yogurt & dairy product consumption to prevent cardio metabolic diseases: epidemiologic & experimental studies, Arne Astrup, Am J Clin Nutr 2019;

Yogurt consumption & impact on health: focus on children & cardio metabolic risk, A. Marette and E. Picarde Deland, Am J Clin Nutr 2019,

Yogurt and weight management, P F Jacques and H Wang, , Am J Clin Nutr 2019

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *