Italia s-a îmbrăcat în Flori de ie

gazeta de stiriPentru Flori de ie, primăvara a început cu surprize! La invitația Monicăi Irimia, reprezentant al Asociației Tracia Land Italia, Cristina Chiriac, fondator Flori de Ie, în parteneriat cu Brândușa Bordeianu Make up Artist, împreună cu Universitatea Aldo Moro și Facultatea de Business și Turism au reprezentat România la Bari, în Italia, în data de 9 martie, în cadrul evenimentului Primăvară, bine ai venit cu Mărțișor!

Evenimentul s-a desfășurat în salonul Universității Aldo Moro din Bari și a fost parte a unui proiect dezvoltat în parteneriat cu primăria locală. Astfel, urmând modelul evenimentului de la Iași din ianuarie 2017, Flori de ie a organizat o paradă deosebită a costumelor tradiționale românești, din colecția proprie, ce au fost îmbrăcate de către reprezentanți ai comunității de români din Italia, întâmpinând astfel Mărțișorul și primăvara.

După New York, Londra, Viena, Dubai, Abu Dhabi, Moscova, Shanghai, și nu numai, Italia a avut de data aceasta ocazia să își aline dorul de românesc susținând și privind cu drag ii tradiționale românești, cusute cu pasiune și migală acum peste 100 de ani. Ia românească a reușit de-a lungul ultimilor ani să devină adevăratul ambasador al românilor de pretutindeni, iar astfel Flori de ie își continuă demersurile de a promova valorile neamului nostru.

Pe viitor, se anunță alte multe călătorii și surprize. Am reușit, prin ia românească, să oferim o nouă perspectivă celor de peste hotare asupra valorilor noastre. Flori de ie încearcă să conserve și să transmită mai departe ceea ce specialiști în tradiția noastră populară numesc însemne magice cusute cu grijă, care au menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. Ia romanescă reprezintă în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor românești, creează punți și unește inimi, aduce speranță în suflete.” / Cristina Chiriac, fondator

Flori de Ie este primul concept care are la bază veșmintele tradiționale românești, acceptat și apreciat alături de alte branduri internaționale în proiecte cu expunere națională și internațională, precum expozițiile și târgurile internaționale de modă, cultură și design, recuperator de valori tradiționale și continuator destoinic al culturii românești. Anul acesta, Flori de ie a lansat prima ie cusută manual cu fir metalic, o premieră națională.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *