Mesele de Paște pot dubla numărul pacienților cu probleme digestive

Moderație alimentară și mișcare, acestea sunt recomandările din partea medicilor pentru sărbătorile ce se apropie.

Dr. Luminița Florea

Dr. Luminița Florea

“În perioada Paștelui, se declanșează sau se agravează, în special, problemele digestive, dar se pot acutiza sau agrava și patologiile cronice, asociate ale persoanelor respective. Astfel, se poate ajunge până la dublarea numărului de pacienți cu probleme digestive, comparativ cu alte intervale de timp din an.

De aceea, recomandăm prudență sporită persoanelor cu patologie hepatică (steatoză hepatică, hepatite de diferite etiologii, ciroză, litiază colecistică sau coledociană) sau digestivă (gastrită, ulcer gastric sau duodenal, pancreatite), dar și persoanelor cu afecțiuni cronice – diabet zaharat, hipertensiune arterială, infarct miocardic sau AVC în istoric. Un risc mare pentru afecțiuni de sănătate îl prezintă copiii, vârstnicii sau gravidele.”, avertizează dr. Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul centrului ProVita.

Paștele vine, de obicei, după o perioadă prelungită de post, ce reprezintă din punct de vedere alimentar o dietă prin excelență vegetariană, cu un caracter de cruțare hepatică, adică pune în repaus secreția biliară și funcția hepatică.

Meniul de sărbătoare tradițional este însă bogat în grăsimi animale, gălbenuș de ou, grăsimi din lapte – procesate sub formă de smântână/ frișcă și diverse combinații sub formă de: friptură, prăjeli, drob, prăjituri. Apariția bruscă a acestor alimente coleretice (intens stimulante ale secreției biliare) duce la o agresiune hepatică și, în functie de sensibilitatea fiecărui organism, produce acutizări sau complicații ale diferitelor afecțiuni existente.

Pentru a evita problemele de sănătate, doctorul ne recomandă să introducem treptat alimentele de origine animală, după o perioadă de post. De asemenea, este important să combinăm corect alimentele: produsele tradiționale precum carnea de miel, drobul sau ouăle să fie întotdeauna acompaniate de cât mai multe vegetale și în special legume de sezon (proaspete, în salate, la grătar sau la cuptor). Încercați să gătiți alimentele, pe cât posibil, dietetic: la cuptor, abur, la grătar, prin fierbere și evitați prăjelile sau alimentele cu un conținut mare de grăsimi animale sau uleiuri.

Mai mult, trebuie să continuăm să ducem un stil de viață sănătos și după terminarea Paștelui, pentru a ne bucura din plin de sezonul cald.

“Odată cu trecerea de la iarnă la primavară este momentul unor schimbări în alimentație și în stilul de viață în general. Trebuie să creștem randamentul metabolic și să energizăm organismul prin înlocuirea alimentelor consistente din sezonul rece (combinații între proteine animale, glucide și grăsimi) cu alimente vegetale specifice primăverii. Se impune astfel o detoxifiere și o vitaminizare prin legume și fructe.

De asemenea, trebuie să facem cât mai multă mișcare în aer liber! Această activitate crește oxigenarea la nivel muscular, iar efortul fizic devine de 2-3 ori mai eficient atunci când este realizat în natură.”, ne îndeamnă dr. Florea.

În concluzie, sărbătorile pascale trebuie să se caracterizeze prin mese fără excese de alimente din punct de vedere cantitativ sau caloric, un consum mic sau moderat de alcool și mișcare între mese, pentru o digestie optimă.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *