Peste 600 de participanți la cele patru ediții Practic MF din 2015

Compania de comunicare medicală Houston NPA a încheiat cea de-a 12-a ediție a Practic MF, încununând cu succes seria evenimentelor regionale din acest an dedicate medicilor de familie. La cele 4 ediții organizate în 2015 au participat peste 600 medici din întreaga țară cu specialitatea medicină de familie.

Evenimentele din acest an au fost coordonate științific de către Prof. Dr. Mihaela Simu (neurologie) și de Prof. Dr. Nicolae Calomfirescu (urologie). Alături de ei au conferențiat alți 85 de medici cu specialitățile ginecologie, pneumologie, neurologie, medicină legală, urologie, chirurgie, psihiatrie, gastroenterologie, cardiologie, pediatrie, oncologie, reumatologie, hematologie, epidemiologie, medicină sportivă și medicină de familie.

“Ne-am simțit privilegiați să ne numărăm printre participanți. Considerăm că aceste întâlniri au un impact pozitiv în experiența noastră medicală prin subiectele abordate, interactivitatea discuțiilor și noutățile științifice medicale prezentate” a declarat un medic din Arad în cadrul ultimei ediții din 2015. “Evenimentul Houston a fost marcat de originalitate din punct de vedere știintific și organizatoric, am apreciat participarea activă a colegilor mei la discuții”, a adaugat un alt medic din Craiova.

Și pentru reprezentanții asociațiilor județene de medici de familie experiența Practic MF este una plăcută. “Sunt deosebit de impresionată de modul de organizare: împărțirea lucrărilor, tematica aleasă, locația și echipa, nu voi mai lipsi de la următoarele ediții”, a precizat Dr. Mihaela Covrig, președinte al Asociației patronale a medicilor de familie Neamț.

Dr. Cătălin Andriescu (presedintele Asociaţiei medicilor de familie din judeţul Bacău) a declarat pentru Houston NPA că printre lucrurile pe care le apreciază la edițiile la care a participat se numără “invitații valoroși, interesul constant al participanților pe perioada evenimentului și abordarea lucrărilor din mai multe domenii. Acest eveniment devine unul de referință pentru medicii de familie”.

Prof. Dr. Nicolae Calomfirescu este de părere că seria Practic MF a crescut progresiv în calitatea informației furnizate, în numărul de participanți înregistrat și în numărul mare de invitați care au acoperit subiecte diverse și de interes pentru audiență. Temele sunt diferite de la o ediție la alta, ceea ce demonstrează că Practic MF evoluează prin adaptarea la nevoile de informare ale medicilor. Sunt convins că într-o astfel de reuniune fiecare medic primește informații care se vor demonstra utile în practica medicală curentă, fie că adresează o problemă de legislație, fie de management al cabinetului sau modele terapeutice. Pentru medicii de familie Practic MF poate fi o agoră unde se pot afla noutăți, se pot schimba impresii, păreri și, nu în ultimul rând, se pot găsi rezolvări pentru anumite situații întâlnite în cabinete. Mi s-a întâmplat ca o colegă să îmi mulțumească în mod public pentru că, datorită unei prelegeri pe care am susținut-o la una dintre edițiile Practic MF de anul acesta, ea și-a schimbat paradigma de prescriere și are rezultate mai bune în tratamentul infecțiilor urinare folosind alte soluții terapeutice”.

Datorită interesului din ce în ce mai crescut al participanților pentru Practic MF, compania de comunicare Houston NPA are în vedere extinderea numărului de ediții la 5 în 2016, astfel încât să se realizeze o acoperire mai bună a țării, iar participarea medicilor să fie astfel facilitată. De asemenea, planurile organizatorilor presupun și abordarea unor teme și invitarea unor lectori care au fost propuși direct de către medicii participanți la edițiile din 2015 ale Practic MF, consolidând astfel relația de colaborare și încredere existentă între participanți și organizatorii Houston NPA.

Calendarul preliminar al edițiilor Practic MF 2016 este: 11-12 martie 2016 – Băile Herculane, județe în focus-AR, TM,HD, CS, GJ, MH, DJ, OT; 22-23 aprilie 2016 – Eforie Nord, județe în focus-CT, TL, CL, IL, BR, GL, GR, IF, B; 3-4 iunie 2016 – Sovata, județe în focus-SM, BH, SJ, BN, CJ, AB, MS, HR; 30 septembrie-1 octombrie 2016 – Gura Humorului, județe în focus-SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN, MM și 18-19 noiembrie 2016 – Poiana Brașov, județe în focus BV, CV, SB, VL, AG, DB, PH, BZ, TL. Pentru detalii și înscrieri în avans cei interesați se pot adresa pe email la andreea.acatrinei@houston.ro și la telefon 0756.030.353.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *