Scleroza multiplă nu trebuie să fie o povară

Scleroza multiplă este o afecţiune autoimună, de care suferă în România aproximativ 10.000 de persoane. Boala afectează predominant persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 20 – 40 de ani, fiind considerată cea mai invalidantă boală a adultului tânăr şi afectează de cca. două – trei ori mai mult femeile, decât bărbații.

Printre simptomele sclerozei multiple putem enumera: deficite motorii ale membrelor care pot duce la paralizii grave şi ireversibile, tulburări de vedere, tulburări de coordonare, alterarea simţurilor, oboseală, diminuarea capacităţii de concentrare, a capacității de a vorbi şi de a înghiţi, dificultăți de control a vezicii urinare, tulburări sexuale şi deteriorarea funcţiilor cognitive.

Din cauza simptomelor, suportul familiei este foarte important, iar în cazurile care ajung la invaliditate, acest suport este vital. Nu putem ignora nici cazurile care deși sunt ușoare, pacientul nu se poate descurca fără ajutorul celor apropiați în realizarea unor activității uzuale: toaleta zilnică, pregătirea mâncării sau simple cumpărături. Toate aceste activități ale vieții zilnice pot reprezenta o adevărată provocare pentru pacientul care suferă de scleroză multiplă.

Scleroza multiplă este o afecțiune complexă, iar simptomele acestei boli impun limitări ale stilului de viaţă, pot afecta calitatea vieţii, mai ales la pacienţii tineri şi pot duce la depresie, anxietate, teamă de singurătate, dizabilitate permanentă sau de pierdere a familiei. De aceea, această boală trebuie abordată multidisciplinar, iar colaborarea dintre medic, familie, psiholog și kinetoterapeut poate duce la îmbunătățirea vizibilă a calității vieții pacienţilor”, a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedinte Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA).

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *