Sensoria / The Anatomy of Experience, expoziția lunii mai în cadrul proiectului no. 88

art yourself gallery“The body is our general medium for having a world.”   Maurice Merleau-Ponty

Sensoria : The Anatomy of Experience, a treia temă din cadrul proiectului No. 88, va prezenta în luna mai artiștii: Gabriel Bodnariu (pictură), Raluca Ilaria Demetrescu (tehnica mixtă), Alexandru Gelehrter (tehnica mixtă), Cristiana Negoescu (instalație), Ileana Oancea ( sculptură), Florin Pantilimon (grafică), Dragoș Pătrașcu (grafică), Radu Răileanu ( pictură), Cristina Russu (ceramică), Adrian Sandu (pictură), Bogdan Teodorescu ( fotografie).

 “I am all that I see, I am an intersubjective field, not despite my body and historical situation, but, on the contrary, by being this body and this situation, and through them, all the rest.”

Preocuparea semiotică a secolului XX a însemnat plasarea cerebralului deasupra fizicului în discursurile teoretice asupra artei. Începând cu Erwin Panofsky, ale cărui teze în domeniul iconografiei au transformat istoria artei, criticii de artă au căutat să explice sensurile unei lucrări, având scopul de a o decodifica, de a-i înțelege simbolurile și de a le plasa într-un context politic, social și cultural.

În teoriile semiotice, simțul vederii nu numai că domină în analiza unei opere de artă (până la urmă vorbim de arte vizuale), dar este și separat de celelalte simțuri- este cel ce duce către raționalitate, în timp ce celelalte simțuri țin de sfera corporală. Din interiorul acestei paradigme, istoria artei s-a bazat pe ideea că o persoană rațională – reprezentată cel mai clar de figura criticului de artă – poate cunoaște o operă de artă prin actul de a se uita la aceasta și a analiza-o, nu de a o simți.

Însă, odata cu Dadaismul și dezvoltarea mișcării Bauhaus, artiștii au provocat istoria artei la o schimbare a paradigmei în care doar vederea și raționalismul contează, căutând să lărgească câmpul de percepție al unei lucrări, să schimbe întrebarea pe care și-o pune privitorul de la “ce înseamnă lucrarea” către “cum simt lucrarea”?

De aici, simțul vederii a început să fie perceput ca o poartă către celelalte simțuri, inseparabil de aceastea, iar arta contemporană a integrat elemente multimedia pentru a se exprima pe un plan multi-senzorial. Desigur, această schimbare nu ar trebui sa fie o scuză pentru o artă lipsită de idei, de viziune și de claritate. Din contră, aceasta poate deschide porțile către o artă care ar ajuta privitorul să perceapă lumea din jurul său prin opera respectivă, prin lumea artistului și să simtă arta așa cum își simte viața.

colorat5Arta ca experiență ce ne acaparează cu totul înseamnă plăcere și alinare, nu doar o obligație socio-culturală.

No. 88 este un proiect inițiat de Art Yourself pentru anul 2015, care va prezenta 88 de artisti contemporani ce vor derula, pe tot parcursul acestui an, o proiecție personală, riguroasă, senzorială, reflexivă și sublimă, asupra viziunii lor artistice.

Întregul proiect este structurat în 8 expoziții pe 8 teme diferite, care vor deschide porțile publicului în fiecare lună cu câte 11 artiști diferiți.

Întregul concept al proiectului gravitează în jurul cifrei opt:

88  de artiști contemporani

8 expoziții

8 ale fiecărei luni

440 de lucrări de artă contemporană

Anul 2015 este 2+1+5 = 8

Proiectul No. 88 va reuni viziuni, abordări, exprimări și sensuri diferite despre viață, artă și gândire creativă ale artiștilor contemporani consacrați și tineri.

Așadar, vă invităm în fiecare 8 ale lunii să vibrați într-o corelare între artă și numerologie, între mistic și estetic.

……………………………..

The Things – proiect urban de Cătălin Oancea

MAI, 2015 / RADAR

în exclusivitate pentru Art Yourself Gallery

În paralel cu proiectul No. 88, galeria lansează și un concept artistic urban creat și realizat de sculptorul Cătălin Oancea în exclusivitate pentru Art Yourself.

Eufemism 78X88 cm_ tehnica mixta_ tipar digital 2011„The Things” sunt o lume imaginară de forme colorate ce contrastează cu griul și monotonia orașului, ce aduc un nou tip de viață, de locuire, ce parazitează și revitalizează imaginea sterilă a ominiprezentului oraș. Formele derivă din microcosmosul biologic având ca punct de plecare structuri microcelulare redimensionate.

Ele sunt o poartă ce te transpune în alta lume, una a culorilor și a formelor neregulate, a jocului.

Work in progress, lucrările nu vor fi expuse toate deodată, ci vor naște una din cealaltă, vor popula treptat spațiul, la început stinghere, singulare, ca mai apoi să domine, să cucerească.

În luna mai, Art Yourself Gallery vă prezintă RADAR / 85 x 85 x 210 cm / tehnică mixtă.

Pe tot parcursul anului, lunar, spațiul exterior al galeriei va prinde culoare și o nouă formă de exprimare urbană, prin amplasarea a câte un element sculptural contemporan.

****

Art Yourself Gallery / Str. Clucerului no. 88 / 021 222 98 77 / office@artyourselfgallery.ro

Gazeta de Știri este partener media al evenimentelor Art Yourself Gallery

 

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *