Sus în dud e-o casă

(A)

*****

Vreau aer, simt că nu am aer, nu mai pot respira…!

Așa a început totul. În primii șapte ani de viață nu am avut niciun simptom. Eram ca toți copiii, dornică să mă joc, să alerg toată ziua, să mănânc fructe direct din copaci și să stau în brațele bunicuței mele, a cărei iubire pentru mine era nemărginită. Am încercat o perioadă să văd cum e la grădiniță, dar, din cauză că făceam pozne de neiertat și nu m-am adaptat, părinții au fost nevoiți să mă retragă. Așa am ajuns la țară, la bunica din Argeș.

Acolo era paradisul, vă spun, libertatea pură de a fi copil de dimineață până seara! Lăsată în grija bunicii, fără părinți și educatori, fără reguli și îndoctrinări. Cerul era de-un albastru limpede, norii erau pufoși și luau forma a tot ce-mi trecea prin cap. Soarele mă mângâia pe obraji, casa noastră, fiind cu etaj, mi se părea un castel cu camere atât de înalte încât mă simțeam uneori doar o simplă furnică, iar pământul nostru se întindea cât vedeai cu ochii. Și cât vedeai cu ochii era porumb plantat prin care ne pierdeam frecvent jucându-ne de-a v-ați ascunselea. Împrejurul nostru găseai dealuri împodobite cu păduri, pe care le cutreieram pentru a aduna plante medicinale și un baraj la care ajungeam de câte ori simțeam că trebuie să ne răcorim. Cu toate că, din exterior, aveam condiții limitate aproape de sărăcie, nu aveam televizor sau radio (până târziu nici electricitate în acea zonă din care făcea parte satul) și adormeam la lumina lămpii cu gaz, în pofida acestor neajunsuri, pentru noi și-n special pentru mine, tot ce aveam acolo reprezenta cea mai mare bogăție și n-aș fi schimbat copilăria mea pentru nimic în lume.

Diminețile se repetau parcă-ntr-un vis. Prin ferestrele larg deschise intra mai întâi un val de aer puternic, curat, împins de copacii din curte, și-apoi mireasma unică a pâinii prăjite cu ou și dulceață, pe care doar mamaia mea știa s-o facă atât de bună. Cu cât mai multă dulceață, cu atât mai multe sărutări pe obraji și îmbrățișări strânse primea mamaia mea. Ne jucam până seara târziu în curte sau pe marginea drumului, și-apoi ne împrăștiam fiecare pe la casa lui, iar dimineața o luam de la capăt.

 

copilarie amintiri gazeta de stiri

 

Schimbarea a intervenit la vârsta la care am fost dată la școală. Luată din mediul meu confortabil, am fost aruncată într-o clasă cu copii, unii simpatici, alții răutăcioși, restul ciudați. Așa a început totul. Așa a început anxietatea mea, pe care am știut s-o ascund până la prima criză avută în fața părinților mei, înainte de a pleca la școală. Îmi amintesc și acum: era într-o dimineață de iarnă, eu îmbrobodită bine și c-un ghiozdan greu atârnând în spate.

Vreau aer, nu am aer, nu mai pot respira…! Vreau la țară, la mamaia!

Duceți-mă la țară, nu-mi place la oraș, nu mai vreau la școală!

Poate mă-ncurca și fularul gros din jurul gâtului, dar mă simțeam cumva nelalocul meu, printre străini cu care nu aveam nimic în comun, într-o clasă în care trebuia să stau atâtea ore nemișcată și să accept regulile impuse. Cred că atunci a început să se risipească creativitatea mea, atunci mi-am închis imaginația într-o cutiuță așteptând s-o deschid cu prima ocazie.

Stările de anxietate s-au tot repetat până la vacanța de vară, atunci când, cu primul tren, am revenit de urgență la bunica. Și pentru că părinții au încercat să-mi ofere cât mai multe preocupări care să mă facă fericită, au venit cu ideea construirii unei case în copac. M-au lăsat pe mine să aleg și n-am stat prea mult pe gânduri: dudul din curte era alegerea ideală pentru mine, cu toate că plină ne era curtea cu șase cireși și doi nuci imenși. Dar dudul era numai unul! Mereu mi-au plăcut dudele negre, mi se păreau fructe prețioase și pretențioase, hrana zeilor, a regilor și-a reginelor, și cu cât erau mai greu de cules, cu atât mai gustoase.

Astfel, în dud a apărut o căsuță din lemn, la care ajungeam urcând treptele unei scări făcute cu grijă de tatăl meu. Odată ajunsă acolo, deveneam copilul de altădată. Mă puteam juca în voie cu păpușile, aveam invitați copiii din vecini, pe verișorii mei, și mâncăm dude culese fără efort – doar întindeam mâinile și culegeam bucuria. Eu nu prea încăpeam confortabil în căsuță, era mai mult reședința păpușilor și-a altor copii mai mici, iar când aveam invitați stăteam cu toții pe crengi și foloseam frunzele de dud drept bani pentru tranzacțiile comerciale pe care le întreprindeam. Sigur că eram tineri întreprinzători. Unii erau specializați în haine pentru păpușile Barbie, alții lucrau în construcții și vindeau cu adaos mare cărămizi sau praf de cărămizi, iar ceilalți se ocupau de treburile casei fiind răsplătiți cu bancnote-frunze mai mici. Credeați că-n copilărie nu existau pături sociale, chiar dacă-n joacă? Apoi coboram, ne alergam, mergeam cu bicicleta, fugeam din calea gâștelor, ne cățăram iar în dud, ne strâmbam și râdeam la vaci, și tot așa. Mai mult de atât, eu făceam echipă cu toate vietățile pe care le găseam în copac, considerându-le inofensive, și încercam să-i conving și pe ceilalți copii să le privească la fel și să le cruțe. Petrecând vara întreagă în dud, apoi următoarele veri și tot așa, am creat o legătură frumoasă cu, așa cum îmi place să-i spun, copacul copilăriei mele. Îl îmbrățișam, îl ocroteam, îi vorbeam ca unui om mare care mă asculta și mă înțelegea. Îl respectam și-i mulțumeam că îmi oferă spațiu să mă joc cu păpușile, că este extraordinar de puternic încât să susțină copiii care mă vizitau, îi eram recunoscătoare că ne oferea umbră și dude coapte, nemaipomenit de dulci.

 

casa copac gazetadestiri amintiri

 

Acum mamaia mea nu mai este. Nici dudul nu mai este. A îmbătrânit și el, și pentru că nu-și mai putea susține singur crengile, a fost nevoit să se ducă într-o lume mai bună, în Împărăția Duzilor, și-odată cu el a plecat și căsuța mea de poveste. Păpușile au ajuns la copii care nu aveau jucării. La țară, în pod, nu se mai găsesc decât o păturică din catifea maron, mobilierul albastru de sufragerie și o rochiță aurie cu corset negru, de discotecă, a uneia dintre prietenele Barbie. Pe toate le păstrez cu sfințenie.

Mi-am găsit liniștea și fericirea în acel dud. Deși nu mi-a dispărut anxietatea cu totul și chiar și acum, la maturitate, mai am episoade pe care încerc să le gestionez prin metode spirituale și holistice, cred că a mea copilărie ar fi fost cu mult mai dificilă dacă nu aș fi știut că-n fiecare vacanță de vară abia așteptam să mă întorc la copacul meu. Datorită lui iubesc și mai tare natura, cu toate resursele ei. O apreciez pentru tot ceea ce ne oferă vizual, dar mai ales spiritual. Pentru sanctuarul în care pot medita în voie, oricând simt că trebuie să mă detașez de gânduri și să le curăț. Pentru siguranța pe care mi-o oferă atunci când mă-nchin Universului și practic yoga. Pentru curiozitățile pe care mi le scoate în drum atunci când încerc s-o descopăr și mai tare. Pentru aerul pur, perfect pentru a fi inspirat în plămâni – acești „copaci” care susțin viața în interiorul nostru cel mai profund. Visez că-ntr-o existență viitoare voi fi un copac, atât de mult mi-e amprentat în suflet.

 

casa copac amintiri copilarie gazeta de stiri

 

Promovez cu drag, oricând, companiile și brandurile care se preocupă real de binele mediului înconjurător. Mă alătur acestor cauze și încerc să le susțin ori prin fapte, ori prin cuvinte așternute sau donații. Chiar dacă-mi curg lacrimi pe obraji atunci când citesc despre lăcomia unor semeni, știu că există și mai mulți asemeni mie, iubitori de natură și responsabili atât pentru ei, cât și pentru moștenirea pe care o lasă generațiilor viitoare.

Am crede că este suficient să ne îngrijim de aerul de afară, dar avem nevoie de calitatea aerului și-n interiorul casei, pentru că doar așa ne putem desfășura activitățile în voie, ne putem limpezi gândurile și doar așa ne putem odihni și oxigena creierul, crescându-ne imunitatea și evitând astfel anumite afecțiuni. Este recomandat și necesar să folosim aparate de aer condiționat și purificatoare de aer, astfel încât să ne bucurăm de un mediu curat și benefic pentru organism.

Când auzi Daikin îți vine în minte imaginea de producător și furnizor de echipamente de încălzire, ventilație și aer condiționat, precum și soluții de climatizare. Dar Daikin face mult mai mult decât găsim pe site-ul de prezentare. Oamenii de acolo se îngrijesc de mediul în care trăim cu toții, și au demarat o acțiune prin care plantează… aer. Da, ați citit bine! Campania „Plantăm aer” înseamnă un copac plantat pentru fiecare aparat de aer condiționat vândut. Poate veți spune că este doar o strategie de marketing pentru a-și crește vânzările, implicit profitul. Este o strategie, dar este una morală. Cred cu tărie că le pasă de responsabilitatea socială și și-o asumă. Oricum avem nevoie de aparate de aer condiționat, de ce să nu alegem furnizorul care ne oferă plus valoare? Plantarea a peste 10.000 de copaci în 15 județe din țară nu este o faptă de neglijat, fiind un obiectiv la care putem contribui fără să mai stăm pe gânduri.

 

casa copac padure oxigen sanatate gazeta de stiri

 

Campania este în plină desfășurare, până pe 15 septembrie 2017, iar voi puteți veni alături de mine să fim voluntari la Ziua Națională de Împădurire, din 18 noiembrie. Mai multe detalii despre campanie, precum și sfaturi eco-friendly și despre cum vă puteți înregistra ca voluntari găsiți pe www.plantamaer.ro.

Așadar, dacă sunteți în căutarea unui aparat de aer condiționat, vă recomand să plantați și-un copac în același timp. Vedem în jurul nostru că Mama Natură este sufocată, că au loc schimbări climatice care, în viitor, vor ajunge să fie ireversibile și ne vor afecta viața. Specialiștii avertizează că trăim deja pe datorie și că epuizăm resursele planetei în mod iresponsabil. Vă propun să ne schimbăm noi, în primul rând. Să fim conștienți și responsabili atunci când consumăm și când aruncăm deșeurile, să nu ridicăm din umeri neputincioși și să nu privim în altă parte atunci când nu ne place imaginea dezolantă!

  • Vă invit să prețuim natura și casa asta minunată numită Terra, chiar dacă sălășluim în ea pentru un timp limitat!
  • Vă invit să plantăm copaci, să plantăm aer, să facem fapte demne și bune, de care să fim mândri!
  • Vă invit să trăim în armonie cu mediul înconjurător atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri și pentru toți cei ce vor veni după!

Namaste!

*****

Surse prelucrare foto: Canva, Stark Bros, Terapeak, WallpaperNet

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *