Trupa PAM PAM ne invită într-o “Călătorie muzicală pe aripile vântului”

teatrul-elisabeta-craciun-evenimentÎn așteptarea sărbătorilor de iarnă, PAM PAM – trupă de teatru muzical educativ pentru copii – ne aduce muzică și veselie pe portativ!

Sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 11:00, la Teatrul Elisabeta, Pia, Vio și Kito ne așteaptă la spectacolul muzical educativ “Călătorie muzicală pe aripile Vântului”.  Timp de 50 de minute, vom fi purtați într-o călătorie muzicală imaginară, în care, alături de personajele principale, vom învăța ritmuri și cântece specifice diferitelor țări precum Spania, Egipt, Mexic, România. Vom cânta, vom învăța pași simpli de dans, dar și diferite stiluri de muzică (Rock and Roll, Clasica, Jazz, Country, Hip-Hop, Opera, Break Dance și Tradițional Românească), vom juriza, dar mai ales ne vom distra.

“Călătorie muzicală pe aripile Vântului” este povestea a trei prieteni, instrumente muzicale Vio (vioară), Pia (pian) și Kito (chitară) care, cu sunetele și muzica lor, fac viața mai frumoasă. Pinguinul Pam-Pam și ursul panda Bum-Bum sunt două mascote jucăușe ce completează perfect trio-ul.

Cei trei prieteni nu reușesc să se decidă unde vor merge în vacanță, așa că se hotărăsc să facă un spectacol „Mascotele au talent” pentru a ajunge la o concluzie.  Însă, Vântul le strică planurile, Pam-Pam și Bum-Bum, cei doi simpatici umflăței, sunt luați pe sus și trebuie salvați! Cei trei prieteni Pia, Vio și Kito vor porni într-o călătorie în jurul lumii pe o claviatură muzicală în căutarea prietenilor lor. Copiii și părinții se pot bucura de călătoriile fantastice “pe aripile Vântului” ale celor trei prieteni care, într-un final, vor reuși să îi salveze pe Bum-Bum și Pam-Pam.

Spectacolul este o poveste frumoasă și educativă în care cei mici și mari învață într-o altă formă despre valorile care contează cu adevărat în relațiile interumane, învață despre prietenie, despre cum să împarți și cum să ne acceptăm unii pe alții, chiar dacă suntem diferiți, despre cum să fim deschiși să încercăm lucruri noi și despre cum să nu renunțăm ușor.

La final spectacolului Pia, Vio și Kito îi vor învăța pe cei mici, părinți și bunici cel mai frumos Imn de Crăciun compus de Trupa PAM PAM! Toți copiii care vor participa la spectacol vor primi un CD special cu melodiile trupei PAM PAM.

Biletele pentru spectacolul de sâmbătă, 3 decembrie, se pot achiziționa de la casa de bilete a teatrului Elisabeta și online de pe www.teatrulelisabeta.ro. Preț bilete: 25 și 35 ron. Spectacolul este recomandat copiilor începând cu vârsta de 2 ani.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *