6 modalități prin care masajul îți îmbunătățește sănătatea

  • Tweet
  • Tweet

 

Masajul, această tehnică de relaxare tot mai căutată, are o componentă de sănătate importantă – de la eliminarea durerii și inflamației până la reducerea stresului și anxietății, iar toate aceste beneficii sunt dublate de studii. Bogdan Begligiu, terapeut la Centrul Holistic Tummo Reiki, îți spune care sunt cele mai importante 6 rezultate pe care le vei observa după câteva ședințe de masaj.

Bogdan Begligiu

„Statul pe scaun la birou, munca în picioare, condusul pentru lungi perioade – astfel de activități cotidiene crează tensiune la nivelul mușchilor, care odată devenită cronică are efecte secundare atât la nivelul corpului, cât și a minții. Tensiunea musculară persistentă poate priva circulația sângelui și a nutriențior care ajung la organe și țesuturi. Pe măsură ce țesuturile ce acoperă mușchii devin mai dense și mai puțin mobile, atât postura, cât și respirația sunt afectate. Iar toate aceste reacții în lanț contribuie la probleme cronice hormonale, biochimice și neurologice de tot felul. Aici intră în ecuație masajul care poate întrerupe aceste șabloane, ajutând corpul să-și regăsească starea de echilibru.” / Bogdan Begligiu

Masajul reduce anxietatea

În 2004, un psiholog de la Universtatea Wisconsin–Stout a publicat o meta-analiză prin care a concluzionat că persoanele care primesc masaj au un nivel mai scăzut de anxietate decât cele care nu recurg la un astfel de tratament. O explicație ar fi că masajul scade nivelul de cortizol din corp, hormonul care declanșează stresul.

Efecte pozitive pentru durerile de spate

În afară de a scăpa de stres, următorul motiv pentru care oamenii vin la masaj sunt durerile, în special cele de spate.

„Durerea fizică este sistemul de alarmă al corpului. Atunci când avem o durere acută, cum este o arsură sau un os rupt, durerea ne spune că ceva nu este în regulă. Însă atunci când durerea este prezentă în fiecare zi, cum se întâmplă cu durerea de spate, această alarmă înseamnă că s-a stricat, iar masajul poate reduce volumul acesteia sau chiar o poate opri. Masajul Therapeutic Relief pe care îl fac la centru pune accent pe zonele încărcate de tensiune, printr-o presiune controlată, fiind o terapie utilă persoanelor cu durere cronică.” / Bogdan Begligiu

Studiile indică faptul că masajul întrerupe circuitul durerii, care circulă prin fibre nervoase de diametru mic, în timp ce masajul stimulează fibrele nervoase cu diametru mare. Iar răspunsul celor din urmă ajunge mai repede la creier decât al celor mici, de aceea senzația plăcută a masajul depășește senzația durerii.

Alină durerile de cap

Tensiunea duce la dureri de cap, de aceea masajul este indicat și în aceste cazuri.

„Există anumite puncte cheie în zona gâtului și umerilor care odată apăsate reduc durerea. În shiatshu, o tehnică de masaj în care practicantul stimulează punctele de presopunctură ale pacientului pentru a calma durerea şi stresul, aceste puncte sunt folosite frecvent. Se consideră că presopunctura poate scurtcircuita sarcomerii (unitățile contractile reponsabile de contracțiile musculare din celule) și astfel celulele se relaxează, iar tensiunea musculară dispare.” / Bogdan Begligiu

Rezolvă problemele cu somnul

Lipsa somnului are efecte asupra întregii biochimii a corpului, făcându-l mai vulnerabil la inflamații, imunitate scăzută și sensitivitate la durere.

„Relația dintre durere și lipsa somnului reprezintă un cerc vicios, întrucât corpul nu reușește să se odihnească pentru a se vindeca. Recomand ritualul Calm Mind, o terapie la nivelul capului, umerior și spatelui prin care se deblochează energia prin puncte de acupresiune. Terapeutul va folosi tehnici speciale de masaj și respirație pentru a reduce tensiunea și a liniști mintea”.

Studiile arată că masajul poate ajuta în echilibrarea somnului, mai ales pentru pacienții cu dureri cronice. Masajul stimulează sistemul nervos parasimpatic, responsabil de stresul mental și fizic, astfel că somnul poate deveni mult mai odihnitor după o ședință de masaj.

Reduce simptomele depresiei

Poate părea greu de crezut că o tehnică de manipulare a corpului poate avea efecte asupra creierului. Dar studiile confirmă acest beneficiu, masajul crescând nivelul de serotonină, hormonul fericirii. Masajul încurajează creierul să secrete și dopamină și oxitocină, hormoni care generează sentimentele de bucurie și o stare de bine.

Scade tensiunea arterială

Date fiind efectele benefice asupra corpului și minții, dar și la nivelul stresului, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că și inima se bucură de pe urma masajului prin scăderea tensiunii arteriale. Studiile arată că pe măsură ce masajul influențează benefic sistemul nervos parasimpatic, acesta restabilește echilibrul biochimic după un eveniment stresant.

„Înainte de existența medicamentelor și procedurilor chirurgicale, oamenii foloseau masajul să trateze absolut orice. Nu e de mirare că și astăzi atunci când ne lovim primul instinct este să ne masăm zona.” / Bogdan Begligiu

*****

Centrul Holistic Tummo Reiki și-a început activitatea în anul 2007, când fondatorii săi au descoperit că puterea terapiei prin relaxare îmbunătățește performanțele la locul de muncă și contribuie la răspândirea unei energii pozitive și stări de bine.

Ședințele de masaj la Centrul Holistic Tummo Reiki sunt efectuate de terapeuți, ce au la activ cursuri de Reiki, Shiatsu, masaj desfășurate în Ungaria și cu călugări tibetani.

Informații suplimentare puteți găsi pe www.tummoreiki.ro sau la telefon 0723 36 70 72.

 

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *