Ce trebuie să știi despre mărirea buzelor cu acid hialuronic

  • Tweet
  • Tweet

Dacă în trecut augmentarea buzelor era un procedeu care se adresa femeilor ce aveau buze foarte subțiri, în prezent această procedură a devenit o intervenție la care sexul feminin apelează mult mai des, fie pentru corectarea anumitor imperfecțiuni, fie pentru mărirea gradului de senzualitate.

Doctorul Oltjon Cobani, medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, colaborator al Clinicii Hebra Dermatologie, subliniază că, indiferent de metoda de mărire a buzelor aleasă, rezultatele cele mai frumoase se obțin întotdeauna nu prin exagerare, ci respectând armonia dintre buze și celelalte trăsături ale feței.

Metodele de mărire a buzelor sunt multiple, de la mărirea prin intervenție chirurgicală, cu „viermișor” din silicon sau colagen și până la mărirea cu acid hialuronic – care reprezintă cea mai folosită metodă la momentul actual pentru mărirea buzelor.

“Prin prisma modalităților de mărire a buzelor, intervențiile pot fi împărțite astfel: cu caracter permanent, cum sunt intervenția chirurgicală și folosirea „viermișorului” din silicon și măriri cu caracter temporar, cum ar fi: cu grăsime proprie, colagen sau injectare de acid hialuronic. Fiecare dintre aceste metode au avantaje și dezavantaje. Deși am efectuat fiecare dintre aceste proceduri, rezultatele cele mai satisfăcătoare le-am obținut folosind acidul hialuronic.” / Doctor estetician Oltjon Cobani.

Beneficiile acidului hialuronic

Acidul hialuronic reprezintă cea mai folosită metodă la momentul actual pentru a oferi buzelor forma dorită, fiind recomandat celor care au buzele foarte subțiri, întrucât o mărire corectă și obținerea volumului dorit nu se pot obține decât treptat la aceste persoane.

“Prin injectare corectă, acidul hialuronic se distribuie uniform și ușor, și poate oferi o mărire predictibilă și un aspect catifelat al buzelor. Singurul inconvenient este caracterul temporar al acestuia (șase luni – un an), dar este de menționat că buzele își schimbă forma odată cu trecerea anilor. În plus, după 2-3 ședințe remanența acestuia în țesuturi crește considerabil.” / Doctor estetician Oltjon Cobani.

Deși există mai multe tipuri de acid hialuronic, din punct de vedere al compoziției nu există mari diferențe între ele. Folosirea unui anumit produs depinde de preferința medicului care efectuează procedura și de experiența lui, în timp, cu diferite substanțe. Indiferent de tipul ales, însă, naturalețea, iar nu exagerările, rămâne un cuvânt cheie în mărirea buzelor.

Cum se realizează procedura

Procedura este simplă și total atraumatică pentru pacient. Anestezia este obținută prin aplicare locală de cremă anestezică. Pacientul este lăsat timp de 15-20 minute cu această cremă ca efectul să fie maxim. După o dezinfectare riguroasă, medicul poate începe procedura de injectare, al cărei efect durează între 6-12 luni.

“Cu toate că mărirea buzelor cu acid hialuronic reprezintă o procedură relativ simplă, cunoștințele solide ale medicului asupra anatomiei și unităților estetice ale feței sunt importante, astfel încât să fie evitate complicațiile posibile și rezultatele nesatisfăcătoare. Acidul hialuronic este o substanță prezentă în țesuturile noastre proprii, astfel încât contraindicațiile la injectarea acestuia sunt extrem de rare. Încă o dată subliniez că exagerările în injectări sunt de evitat, acesta fiind principalul risc al intervenției.” / Doctor estetician Oltjon Cobani.

Indicații post-intervenție

A doua zi după procedură este necesar ca pacientul să își maseze buzele pentru o distribuire uniformă a acidului hialuronic, acesta având câteodată tendință de conglomerare. În cazul apariției vânătăilor, se aplică gel cu Arnica pentru a asigura o trecere mai rapidă a vânătăilor.

Alte restricții nu există după efectuarea procedurii, astfel că se poate reveni imediat la activitățile zilnice normale. De-a lungul timpului, substanțele injectate în piele se vor degrada lent și, prin urmare, aplicarea lor trebuie să fie repetată după o anumită perioadă de timp pentru a menține efectul. Durata efectului variază, de obicei, de la 6 până la 12 luni, iar procedura poate fi repetată ori de câte ori este nevoie.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *