Interviu cu Mihai Stan, organizatorul concertului caritabil în beneficiul copiilor cu autism – Suflet în culori

  • Tweet
  • Tweet

Vă propunem un interviu cu preşedintele Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură, Mihai Stan, despre evenimentul caritabil în beneficiul copiilor cu autism – concertul extraordinar Suflet în culori de la Sala Radio, pe 29 martie, ora 19:00.

Reporter: Aș dori să începem cu o scurtă prezentare a ta și a Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură.

Mihai Stan: Despre mine vorbesc mai rar, deoarece consider că o persoană se poate prezenta prin activitatea pe care o desfășoară și atunci, decât să spun eu despre mine cine sunt, prefer să las loc proiectelor pe care le realizez. Trebuie să menționez însă faptul că înființarea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură a fost posibilă datorită activității mele desfășurate în cadrul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, deoarece experiența pe care am acumulat-o aici, prin coordonarea de evenimente, m-a făcut să înțeleg mai bine ceea ce trebuie și mi-ar plăcea să fac mai departe. Mi-am dorit foarte mult ca proiectele frumoase realizate la institut să le pot organiza și acasă. Din acest motiv am înființat Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură. Pot spune că mă simt împlinit, pentru că am reușit să completez activitatea mea de la Institut (o activitate pentru care voi fi recunoscător toată viața, pentru că m-a ajutat să devin persoana care sunt astăzi) cu activitatea de la Asociație (care îmi împlinește dorința de a realiza lucruri frumoase și acasă).

Reporter: Te invit să amintim câteva dintre evenimentele organizate de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură până în prezent.

Mihai Stan: Consider că aceste evenimente și succesul lor reprezintă cea mai bună carte de vizită cu care asociația se poate prezenta:

– Lansarea volumului CORTEZ de Marius Constantinescu în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, în 2013.

– Recitalul omagial Verdi-Wagner: Corespondențe organizat în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, în 2013.

“SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism organizat în 2019, anul acesta, peste câteva zile mai exact, având loc cea de-a doua ediție.

– Lansarea volumului CORTEZ de Marius Constantinescu (volum apărut cu sprijinul Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură) la Opera Națională Română Iași ca o avanpremieră a Galei Premiilor Operelor Naționale, în 2019.

Violonistul italian Uto UGHI

– Recital extraordinar susținut de violonistul italian Uto Ughi (elevul marelui violonist, dirijor și compozitor George Enescu) și de pianistul italian Bruno Cantino cu ocazia Președinției Italiene a Consiliului Uniunii Europene și a Zilei Internaționale a Muzicii, în 2019.

Gala Aniversară Viorica Cortez și Prietenii organizată cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la debutul pe scena internațională a mezzosopranei Viorica Cortez, în 2019.

Seara omagială Jancy Korossy la Opera Maghiară din Cluj, 2019.

– Lansarea pe piață a albumului Verdi-Wagner: Corespondențe. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Librăria Humanitas de la Cișmigiu, 2019.

Reporter: Cum s-a creat legătura dintre Asociația pentru Muzică Artă Cultură și Asociația Help Autism?

Mihai Stan: Povestea este una de suflet, o poveste care mi-a îndrumat pașii spre Asociația Help Autism, ca să spun așa. Totul a început atunci când am aflat de povestea unor foarte buni prieteni, și anume Simona Lazăr și Valentin Țigău, al căror nepoțel a fost diagnosticat cu autism. În acel moment mi-am dorit foarte mult să-i ajut, dar în același timp dorința a fost și mai mare de a ajuta și alți copii și astfel am ajuns la Daniela Bololoi, președinta Asociației Help Autism. Am stat foarte bine și m-am gândit cum ar putea Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură să ajute și să susțină activitatea Asociației Help Autism ținând cont de faptul că activitatea noastră este în special una culturală și nu una socială, dar cultura poate să susțină și alte scopuri și astfel mi-a venit ideea organizării unui concert dedicat copiilor cu autism. Așa a luat naștere evenimentul SUFLET ÎN CULORI. Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Reporter: Prima ediție a concertului Suflet în culori a avut loc în 2019. Care au fost punctele cheie ale evenimentului?

Mihai Stan: În momentul în care m-am gândit să realizez acest concert, am luat legătura cu Asociația Help Autism, astfel încât să le povestesc ideea mea și să pornim la drum. Propunerea mea a fost primită cu brațele deschise și așa am început implementarea primei ediții a concertului SUFLET ÎN CULORI. Trebuie să menționez faptul că artiștii invitați la prima ediție, soprana Rodica Vică, tenorul Ștefan Pop, violonistul Vlad Maistorovici și pianistul Ștefan Doniga, sunt în mare parte prieteni apropiați, care au îmbrățișat de la primul cuvânt propunerea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură.

În privința organizării evenimentului, în primul rând efortul Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură este acela de a organiza un eveniment cu forțe proprii, astfel încât câștigul Asociației Help Autism să fie unul concret. Bineînțeles, asta nu înseamnă că evenimentul nu este realizat împreună, dar ne dorim ca eforturile Asociației Help Autism să fie minime, iar fondurile strânse să ajute activitățile asociației.

În privința fondurilor, aici trebuie să spun că prima ediție, ținând cont și de faptul că era pentru prima dată când organizăm un astfel de eveniment, a reprezentat un proiect pilot, care să ne arate dacă se pot strânge fonduri din organizarea unui astfel de eveniment. Experiența a fost un pic dificilă deoarece publicul din România nu conștientizează faptul că se poate bucura de un concert de calitate și în același timp poate ajuta un copil prin simpla participare. Iar scopul Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură în privința acestui eveniment caritabil este acela de a face publicul să conștientizeze faptul că prin simpla participare poate ajuta. Deci eu cred că prin perseverență vom reuși și iată că astfel am ajuns la cea de-a doua ediție a evenimentului SUFLET ÎN CULORI.

Reporter: Care sunt așteptările pe care le aveți de la ediția de anul acesta a concertului?

Mihai Stan: În primul rând trebuie să menționez faptul că, la fel ca la prima ediție, artiștii invitați sunt nume de referință ale scenei muzicale internaționale și anume: violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu. Deci, la fiecare ediție a concertului SUFLET ÎN CULORI, încercăm să convingem artiști importanți să vină să cânte în beneficiul acestor copii. În al doilea rând, am schimbat un pic strategia de promovare a acestui eveniment prin realizarea a cât mai multor parteneriate media, printre care vă numărați și voi, ca și la prima ediție, Gazetadestiri. Schimbând anumite lucruri logistice și de organizare se pare că cea de-a doua ediția a început să miște publicul. Încă mai sunt mulți pași de făcut pentru a atinge scopul 100%, însă consider că, cu fiecare ediție, mai punem o cărămidă la temelia acestui eveniment caritabil, pe care mi-l doresc anual.

Reporter: Publicul prezent la eveniment va putea face și donații (se va desfășura și o acțiune de strângere de fonduri dedicată ca anul trecut)?

Mihai Stan: Ca și la prima ediție, publicul poate face donații în bani depunând sumele în urnele Asociației Help Autism sau poate completa formularele campaniei cu 1 leu pe zi timp de 1 an de zile poți susține activitățile Asociației Help Autism. Mai multe detalii despre campanie pe: http://1leupezi.ro/

Reporter: Artiștii invitați, violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu, vor cânta pro bono. Cum au primit propunerea ta?

Mihai Stan: Ca și la prima ediție artiștii invitați să susțină concertul SUFLET ÎN CULORI sunt prieteni dragi, artiști minunați, care au îmbrățișat ideea cu mare bucurie. Trebuie menționat faptul că fiecare dintre cei trei artiști și-au organizat programul de concerte ținând cont și de concertul nostru, dorind astfel să susțină această cauză. Pe această cale doresc să le mulțumesc din suflet violonistului Remus Azoiței și pianistelor Mara Dobrescu și Diana Ionescu pentru sprijinul necondiționat acordat evenimentului nostru și implicit copiilor diagnosticați cu autism.

Reporter: Un mesaj pentru cititorii care nu s-au decis încă să cumpere un bilet la concertul de la Sala Radio.

Mihai Stan: Îmi doresc ca publicul meloman și nu numai să conștientizeze faptul că prin simpla participare la un eveniment de calitate, un eveniment ce reunește nume importante ale scenei muzicale internaționale, poate contribui, în mod indirect, la salvarea acestor copii. Deci pe această cale îi rog să participe la acest eveniment, astfel încât să dăm o șansă copiilor. Biletele pot fi achiziționate și online pe: http://www.bilete.ro/concert-suflet-in-culori-editia-a-ii-a-29-mart-2015

În încheiere, aș vrea să mulțumesc din suflet artiștilor, partenerilor, partenerilor media și în mod special publicului.

*****

Material realizat de Roxana Popescu – reporter Gazetadestiri

Credit foto: pagina de Facebook a Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură

Gazetadestiri este partener media al evenimentului caritabil Suflet în culori.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *