Julio Iglesias
Unul din primii zece artişti care au vândut cele mai multe albume din lume, Julio Iglesias, a primit din partea Sony Music, premiul special ”Cel mai de succes artist latin al tuturor timpurilor”, în cadrul unei conferinţe de presă la care a luat parte presa din întreaga lume, organizată la Hotelul Dorchester din Londra.
Premiul, acordat pentru cele peste 300 de milioane de albume vândute, a fost prezentat de Doug Morris, CEO Sony Music, împreună cu Edgar Berger, Preşedinte & CEO Sony Music International, şi Afo Verde, Preşedinte şi CEO al Sony Music Iberia Latina.
Prezentarea a avut loc înaintea celor două spectacole ale lui Julio Iglesias la Royal Albert Hall din Londra, unde a apărut pentru prima dată în urmă cu peste 30 de ani, în 1982.
Julio Iglesias a declarat: ”Sunt atât de bucuros să primesc acest premiu, şi în special în Londra, un loc în care am adunat atât de multe amintiri, unde sunt înconjurat de foarte mulţi prieteni. Aş dori să profit de această ocazie şi să adresez un mare Mulţumesc tuturor celor care au cumpărat albumele mele de-a lungul anilor, precum şi tuturor celor care au venit să mă vadă în concert. Ei au făcut acest premiu posibil. Deşi, recunosc că cel mai important premiu pe care l-am primit vreodată este dragostea oamenilor.”
Doug Morris, CEO Sony Music, a adăugat: ”Dragă Julio, fără îndoială, eşti unul dintre cei mai dragi și de succes artişti din toate timpurile. Ești un talent ca nimeni altul, care continuă să emoţioneze fani din întreaga lume. Nu m-am putut gândi la un alt destinatar vrednic pentru acest premiu special.”
Într-adevăr, Julio Iglesias este singurul vocalist care cântă în 14 limbi, de la limba natală spaniolă până la alte limbi romantice, precum franceză, italiană şi portugheză, germană şi engleză, dar şi japoneză, indoneziană şi tagalog. Guinness World Records a recunoscut această realizare unică şi i-a atribuit statutul de cel mai bine vândut artist latin de sex masculin din lume, cu un premiu special obţinut în China, anul trecut.
În vara acestui an, îl vom putea revedea pe Julio Iglesias concertând şi pe trei dintre scenele de spectacol din România. Show-urile sale se vor desfăşura la Summerland Mamaia, în data de 19 iulie, pe 20 iulie la Stadionul Siderurgistul din Galaţi, iar pe 22 iulie va evolua din nou pe scena de la Sala Palatului.
Cei care nu îşi doresc să rateze şansa unui concert memorabil semnat Julio Iglesias, îşi pot procura din timp biletele pentru concertele din sezonul estival. Acestea sunt disponibile la preţuri variabile în funcţie de locaţie şi de categoria de loc şi pot fi achiziţionate din reţeaua Vreau Bilet, de la punctele de vânzare bilete autorizate, precum şi online, prin www.vreaubilet.ro.