O faptă bună… și-o surpriză înmiresmată

Anul trecut, pe la mijlocul lunii decembrie, eram cuprinsă de agitație și entuziasm pentru că strângeam cadouri pentru copilașii incluși în proiectul ShoeBox, o idee fabuloasă care se întâmplă an de an, în preajma Crăciunului. Mi-am luat o zi de concediu pentru a mă putea preocupa de colectarea jucăriilor, dulciurilor, hainelor și rechizitelor strânse cu ajutorul prietenilor și familiei. Se anunța o zi excelentă, și pentru că mă încarc de fiecare dată cu voie bună și optimism, așa mi-a și fost ziua: excelentă. Drumurile din ziua respectivă m-au dus aproape de Piața Miniș, unde am trăit o întâmplare pe care n-o voi uita în următorii ani.

***

Piața Miniș. Grabă mare, cum spuneam. În fața mea se oprește o bătrânică simpatică. Firavă, cu semipareză, în baston, dar cu cel mai cald zâmbet pe chip. În timp ce o priveam cu admirație, ochii ni se intersectează.

  • Fii drăguță, mă ajuți să urc și eu scările? Trebuie să ajung la farmacie.
  • Sigur că da, imediat!” îi confirm, în timp ce o țin strâns lângă mine, pentru a-i face urcarea mai ușoară.

Ajungem în fața farmaciei și îi spun bătrânei că o aștept la ieșire pentru a o ajuta și la coborâre.

  • Greșit. Am greșit. Nu aici. N-au laborator și mie-mi trebuie o cremă pentru picior făcută de ei.
  • Păi, unde trebuie să ajungem?” întreb eu, curioasă.

Îmi arată cu bastonul celălalt capăt al pieței. Purcedem spre locul în care se întâmplau minunile doftoricești. Mi-era așa drag de ea, dar până și-un melc o întrecea, iar eu eram presată de timp.

Ajungem și-mi spune să ne așezăm pe-o bancă pentru a-și căuta rețetele. Prima bancă nu i se pare curată. Ne mutăm pe cea de-a doua bancă. Bătrânica începe să se scotocească în geantă, ca-ntr-un final să scoată o pungă plină cu rețete.

  • Hmm, nu, astea sunt pastilele de dureri. Astea sunt… ochii, picăturile de ochi. Nu, nu sunt astea… Astea sunt… nici eu nu mai știu ce sunt.”, spune bătrânica zâmbind, făcând haz de necaz.

Scoate șervețelele din buzunar, împrăștie banii pe bancă, moment în care eu o îndemn să-i pună în siguranță. Într-un final, găsește rețetele necesare. Îi zâmbesc și o invit în farmacie. Intuiția îmi spune că nu se va termina curând peripeția mea. Nici bine nu mi-am terminat gândul, că le văd pe două doamne împinse de la tejghea, gata să-și piardă echilibrul și să se prăbușească.

  • Am semipareză, am semipareză, mă scuzați că vă împing, sunt bolnavă”, se aude o gură de bunicuță ajunsă în fața farmacistului, căruia îi și înmânează rețetele.

Doamnele îi acordă prioritate, zâmbindu-mi.

  • Mamaie, nu vă pot ajuta astăzi, nu avem substanța activă în laborator.”, îi spune, cu părere de rău, farmacistul.
  • Dar nu le puteți prepara acum, pe loc, că eu nu pot să merg!?!?
  • Eu vă cred, dar o primim o dată la trei săptămâni. Dați-mi un număr de telefon și vă sun eu când vă putem face preparatul.”, o liniștește farmacistul.
  • Haideți, vă rog, stă domnișoara cu mine (arătând spre mine) până îmi faceți alifia. Mă supără rău piciorul.”, nu se lasă mai prejos bătrânica.

Intervin, discut cu farmacistul, facem schimb de numere de telefon, îi spun bunicuței că voi veni eu personal să-i ridic preparatul și să i-l aduc la bloc.

  • Bine, mulțumesc, mulțumesc. Mă duci și pe mine peste drum, duduiță, că ai fost foarte amabilă cu mine. După piață vreau să ajung.”, îmi spune ea.

O conduc câțiva metri, după care tresar speriată. Câteva secunde au fost de ajuns s-o pierd prin mulțime. ”Unde e, unde s-a dus?”, îmi spun în timp ce privesc în jurul meu neliniștită.

O găsesc la mandarine. Avea poftă de mandarine, dar nu de la primii vânzători, că erau scumpe. Nici de la următorii, că erau mici. Nici cifra trei n-a fost cu noroc.

  • Parcă tot la primii erau mai frumoase”, se răzgândește bătrânica, virând brusc spre stânga.

Îi fac cinste cu un kilogram de mandarine. Încearcă să mă hrănească cu o mandarină, dar nu insistă mult pentru că observă un magazin cu detergenți.

  • Mi-ar trebui și un detergent, mai ieftin.”, îmi spune în timp ce privește vitrina magazinului.

Sigur, sigur că da. Cumpărăm și detergent. Doamna mă atrage într-un alt magazin. O ajut să urce două trepte.

  • Cizme mai groase, a venit iarna. Vezi? Au cizme bune, rezistente.

Se oprește în fața magazinului cu cizme și exclamă senină ”De ce intru eu aici? Eu nici nu ies iarna, auzi și tu, cizme! Vezi cum îmi pierd eu timpul prin magazine?”.

Ne-ntoarcem și o ajut să coboare scările. Vede o florărie. Îmi lasă impresia că vrea să ne îndreptăm spre flori, gata să scoată banii din buzunar, dar se răzgândește rapid.

  • Vreți să cumpărați flori?”, o întreb.
  • Nuuu! Adică, da, mie-mi plac mult florile. Răposatul îmi cumpăra flori zi de zi. Știam că atunci când se întoarce de la piață îmi aduce cele mai frumoase flori, după sufletul meu. Roșii. Știai că florile se potrivesc cu sufletul omului? Când se potrivesc, ele mângâie și alină sufletul. (pauză) Așa mă alina el. (pauză) Mergem acasă?”, mă-ntreabă ea, terminând brusc conversația despre flori.

Mă fâstâcesc.

  • ”Sigur că da. Unde stați?”
  • ”Acolo!”, răspunde, arătând cu bastonul spre fostul meu liceu.

Mergem, mai stăm de vorbă. Aflu că are nici mai mult, nici mai puțin de 83 de ani, 4 luni și 12 zile.

Este un sentiment frumos să oprești timpul în loc. Dacă la început mă mai uitam din când în când la ceas, acum mă cuprinsese o stare de bine, de parcă… de parcă aveam tot timpul din lume.

  • Dacă tot v-am condus până aici, spuneți-mi, vă rog, care este blocul, să vă duc până la lift. Vreau să mă asigur că ajungeți cu bine.
  • Ah, dar eu nu stau aici.
  • Dar unde stați? Lângă restaurant?”, întreb curioasă.

Dă din cap ca și cum mă aprobă. Înaintăm încet, dar sigur, pentru că singura putere care era de partea noastră era cea a melcului.

  • Pe aici facem stânga.”, mă atenționează.
  • Păi, nu mergem înainte, spre restaurant?”, întreb eu, mirată.
  • Nu, nu, eu stau aproape de intersecția cu 1 Decembrie.

Nu știam dacă este oportun să am o criză de râs, dar am râs, am râs din inimă, cu toată pofta și cu toată forța. Îmi venea s-o strâng în brațe și s-o pup. Mă simțeam ca într-o comedie bună. Dacă nu știți zona, nu vi s-ar părea mare deranjul. Stătea foarte departe de piața Miniș, spre 1 Decembrie, departe pentru un om în putere, darămite pentru o bătrânică cu probleme locomotorii.

Pe drum am mai vorbit despre tinerețe, despre bătrânețe, despre marile ei iubiri: soțul și florile. Erau detalii care nu se legau, dar am ascultat cuminte tot ce mi-a povestit. Doar am ascultat-o și atât, cred că asta îi lipsea cel mai mult. Am condus-o până în fața ușii, unde am îmbrățișat-o și i-am urat un Crăciun Fericit, confirmându-i faptul că poate sta liniștită, că voi veni eu să-i aduc alifia magică de la farmacie imediat cum primesc un semn de la ei.

Mi-a rămas gândul la dorința ei de a cumpăra o mână de flori, la cum a renunțat știind că mâine este o nouă zi care îi aduce cheltuieli. Cum aș fi putut eu să-i alin sufletul într-o perioadă atât de importantă cum este sărbătoarea Crăciunului? Eram foarte convinsă că nu ne-am întâlnit întâmplător și că m-a ales dintre toți oamenii din piață, simțind că-i pot face o mică bucurie.

I-am luat adresa și de atunci îi tot fac bucurii. În seara întâmplării, am intrat pe site-ul livrarefloribucuresti.ro, o florărie online specializată pe livrări de flori în București și i-am comandat flori. Mi-am propus ca primul buchet să conțină trandafiri roșii. Au trecut câteva luni de atunci și eu încă dau comandă de flori săptămânal pentru doamna care mi-a făcut ziua mai frumoasă în decembrie.

trandafiri florarie livrare bucuresti

Nu mă voi opri aici. Știu că, având florile în casă, în glastră, lângă ea, nu se va mai simți singură. Am s-o mai vizitez pentru că o îndrăgesc. Însă, n-am să-i spun niciodată că eu îi trimit flori la domiciliu. Nu v-ar plăcea să primiți des flori cadou și să nu știți de la cine sunt? Mai ales la 83 de ani? Sunt sigură că i-am dat cel puțin un motiv pentru care fiecare dimineață îi este mai senină, i-am oferit un scop să privească pe geam, așteptând curierul cu flori, și un gând pozitiv că cineva, de undeva, se gândește la ea.

florarie online

Sunt sigură că, dacă ar afla, oamenii care lucrează la florăria cu livrare de la care fac comenzile de flori pentru ea s-ar bucura să știe că fac parte dintr-un ”complot” atât de minunat și că sunt părtași la fericirea unei bătrâne.

flori online

*** Am povestit pentru Spring SuperBlog 2016 ***

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Trackbacks/Pingbacks

  1. SuperBlog | Proba 10. Buchete surpriză! Flori livrate acasă sau la birou! - […] O faptă bună… și-o surpriză înmiresmată […]

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *