Principalele modificări legislative, analizate la Tax Finance Forum

  • Tweet
  • Tweet

 

BusinessMark a organizat, pentru prima dată la Constanța, evenimentul „Tax & Finance Forum”. Forumul a reunit experți în taxe și fiscalitate ai celor mai mari companii de consultanță prezente pe piața românească și factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante societăți comerciale din Sud-Estul României.

Printre subiectele dezbătute precizăm: noutăți ale legislației fiscale românești și internaționale, prețurile de transfer, aspecte privind impozitele pe venit și profit, contribuții sociale obligatorii, TVA – noutăți, deducere, ajustări, rambursare, interpretări legislative, abordarea ECJ, exemple practice, aspecte privind inspecția fiscală, controale și litigii fiscale, noutăţi legislative în domeniul contabilităţii, aspecte privind legislația de mediu.

În cadrul întâlnirii, speakerii invitați au trasat următoarele concluzii:

CRISTIANA OPREA, Tax Manager, FiNEXPERT, a deschis conferința și a vorbit despre modificările recente în domeniul TVA. Practica inspecțiilor fiscale în materia rambursării de TVA. În cazul anulării codului de TVA, din 2022, furnizorul are următoarele avantaje: se păstrează aceleași reguli penalizatoare, dar cu caracter temporar; la anulare, ajustare negativă bunuri capital 1/5 sau 1/20 din valoarea TVA în fiecare an în perioada de ajustare; se deduce TVA pentru achiziții din perioada cu cod TVA anulat în primul decont după reînregistrare sau într-un decont ulterior; la reînregistrare, ajustare pozitivă bunuri de capital 1/5 sau 1/20 din valoarea TVA în fiecare an (dezavantaj pentru cei anulați 2016 și reînregistrați 2022); emite facturi în care înscriu distinct TVA aferentă operațiunilor din perioada în care au avut cod anulat à recuperare TVA platită statului dar, în unele cazuri, necolectată de la client. Acestea nu se înscriu în decont dacă nu există diferențe față de TVA colectat în perioada anulării codului.

ELENA GOGONEAȚĂ, Tax Manager, FiNEXPERT, a abordat noutățile în materia impozitării directe – impozit pe profit, impozit pe microîntreprinderi și impozit specific. Una dintre modificările în sfera impozitului pe profit este că: începând cu 2016, nu se mai face referire expresă la cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.

În continuarea discuției, CIPRIAN GAVRILIU, Tax Director, Transfer Pricing Services, Deloitte România, și LAURA HUSARENCU, Tax Senior Consultant, Transfer Pricing Services, Deloitte România, au pus accent pe aspecte privind prețurile de transfer, noțiuni teoretice, dar și cazuri practice. Printre subiectele abordate se numără: OECD BEPS – măsuri ce privesc prețurile de transfer, implicații ale Planului de Acțiuni BEPS, acțiuni la nivelul României, prețurile de transfer – reglementări și practici locale, inspecții fiscale, tendințe în domeniul Prețurilor de Transfer în România, evoluția controalelor privind prețurile de transfer, abordarea autorităților fiscale în cadrul controalelor de prețuri de transfer, procesul de inspecție fiscală în domeniul prețurilor de transfer, eliminarea dublei impuneri în domeniul prețurilor de transfer, alternative privind prețurile de transfer, etape emitere acord de preț în avans.

FLORENTINA ȘUȘNEA, Managing Partner, PKF Finconta, a discutat în cadrul evenimentului despre noile obligații declarative pentru multinaționale (OUG privind modificarea Codului de Procedură Fiscală). În cazul noilor cerințe de raportare a precizat obligativitatea depunerii a câte unui raport pentru fiecare țară în parte, pentru fiecare an de raportare, de către: orice societate-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală în România, orice entitate raportoare. Termenul de depunere este de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale.

ALEXANDRU COMĂNESCU, Senior Manager, Deloitte România, a prezentat aspectele privind jurisprudența recentă a CEJ (drept de deducere, scutire pentru livrări intracomunitare & livrări intracomunitare asimilate, activități economice & drept de deducere a TVA, opinie AG – Iberdrola), TVA și Prețurile de Transfer.

MIHAI PETRE, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România, a încheiat forumul cu discuții despre beneficiile certificării AEO în procesul de vămuire a mărfurilor: stadiul actual al certificării AEO în România comparativ cu Uniunea Europeană, beneficiile financiare ale certificării AEO în România și beneficiile logistice și operaționale. Printre beneficiile financiare directe a precizat: neplata TVA în vamă, reducerea garanției globale, negarantarea TVA în cazul importurilor urmate de livrări intracomunitare (regim vamal 4200).

*****

Evenimentul face parte din seria de evenimente „Tax & Finance Forum”, proiect ce are loc pe parcursul anului 2022 la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași.

*****

Gazetadestiri a fost partener media al evenimentului.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *