Samsung a lansat prima Galerie de Artă SUHD

  • Tweet
  • Tweet

Samsung SUHDSamsung Electronics România a lansat prima galerie de artă digitală din România, expusă folosind tehnologia de ultima generație – gama de televizoare Samsung SUHD. În urma campaniei derulate împreună cu Artmark, creațiile digitale câștigătoare vor fi expuse în cadrul galeriei.

Prin acest demers, Samsung își propune să aducă arta digitală mai aproape de cei pasionați, demonstrându-le că aceasta își poate găsi locul chiar în locuința lor. Expoziția a fost realizată în urma unei campanii online în cadrul căreia publicul a fost invitat să selecteze operele a patru artiști din cele 12 propuneri ale ambasadorilor campaniei Janina Nectara, Maurice Munteanu, Cristina Bazavan și Sânziana Pop și de curatorii Galeriei Artmark.

Prin acest proiect, ne-am dorit să apropiem publicul mai mult de arta digitală, o formă de artă care, credem noi, merită să fie popularizată și susținută. Tehnologia inovatoare adusă de gama premium de televizoare Samsung SUHD face ca acestea să fie suportul perfect pentru expunerea operelor de artă, în forma lor cea mai apropiată de viziunea artiștilor”, a declarat Ana Maria Păsculescu, Head of Consumer Electronics PMs la Samsung Electronics România.

Cei patru artiști ale căror opere sunt expuse în cadrul Galeriei Digitale de Artă SUHD sunt Elena Greta Apostol, Răzvan Dumitru, Vlad Anghel și Serebe.

Razvan Dumitru_3Referitor la operele sale digitale, Răzvan Dumitru a declarat: „Fiecare lucrare vine însoțită de un scurt text care pare un fragment rupt dintr-o poveste. Rolul lui este acela de a declanșa imaginația privitorului, încurajându-l să interpreteze și să continue singur povestea imaginii. Încerc să rup astfel granița fizică dintre privitor și imagine, iar tehnologia mi-a fost prietenă în această misiune.”

Arta digitală poate fi exprimată în cel mai mic detaliu prin intermediul televizoarelor Samsung SUHD, definite atât printr-un design minimalist, cât și printr-o tehnologie avansată care asigură un contrast puternic, o luminozitate sporită, culori și detalii mai intense. Filtrul de nano cristale permite redarea unui game de culori cu 20% mai mare, panelul de 10 biți având capacitatea de a reproduce de 64 de ori mai multe nuanțe de culori. Cu ajutorul sursei de iluminare DIRECT LED și a algoritmului Peak Illuminator Pro se obține o luminozitate de 2,5 ori mai mare decât a televizorelor obișnuite.

Janina Nectara, ambasador al proiectului, a declarat: Petrecând foarte mult timp printre designerii internaționali, am observat că în exprimarea propriului crez artistic, mulți dintre aceștia au ieșit din aria de confort, îndreptându-se deja către zona virtuală. Își prezintă colecțiile în format digital, organizează defilări de modă inedite, pe ecrane supradimensionate sau ilustrează prin holograme piese istorice ale brandului, în muzee conceptuale. De aceea, am fost extrem de onorată să fiu ambasador al acestei campanii, să fiu unul dintre curatorii primei galerii SUHD de artă digitală din România.”

Galeria de artă SUHD reunește pe 1 iulie, în cadrul vernisajului, la Galeriile Artmark din București, pasionații de tehnologie, dar și iubitorii de frumos.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *