Shakespeare School Essay Competition: număr record de înscrieri

essay competition shakespeare schoolPeste 3700 de eseuri creative şi originale au fost înscrise în competiţia pentru o tabără de vară în Marea Britanie, lansată de Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie. Numărul de înscrieri este unul record în ultimii ani, depăşind cu aproximativ 700 de eseuri înscrierile din ediţiile precedente. 

Participanţii, elevi de gimnaziu şi de liceu de la şcoli şi licee din toată ţara, pasionaţi de limba engleză şi dornici să se facă auziţi, şi-au exprimat în peste 900.000 de cuvinte ideile şi propria viziune despre ce pot învăţa adulţii de la generaţia lor.

În etapa a doua a competiţiei, care se va încheia pe 8 mai, profesorii Shakespeare School vor juriza eseurile şi vor selecta finaliştii, câte 15 pentru fiecare categorie.

Autorii celor mai bune 30 de eseuri vor fi anunţaţi pe 9 mai, când vor fi invitaţi în următoarea etapă, cea a interviurilor, programate sâmbătă, 28 mai (11-14 ani), respectiv duminică, 29 mai 2016 (15-20 ani).

Această etapă stabileşte ierarhia finală. Câştigătorii vor fi anunţaţi şi răsplătiţi pentru talentul, creativitatea şi originalitatea lor în cadrul Festivităţii de premiere, care va avea loc în Bucureşti, în luna iunie 2016.

Tinerii care au intra în competiţie pot câştiga premii în valoare totală de peste 5.000 de euro: două tabere în Marea Britanie, cursuri de limba engleză la Shakespeare School, taxe de înscriere la examenele Cambridge, cărţi, dicţionare şi multe alte surprize.

Concursul este inclus în Calendarul Activităților Educative al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Ambasadorul celei de-a 8-a ediţii „Shakespeare School Essay Competition” este Andy Szekely – speaker, trainer, autor şi antreprenor. Rolul său este acela de a oferi participanţilor un exemplu personal şi profesional de perseverenţă, gândire creativă şi performanţă susţinută prin pasiune.

Mai multe detalii despre temă și regulament se găsesc pe pagina competiției, aici.

*****

Parteneri educaționali și sponsori: Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Federatia VOLUM, RATE – Romanian Association of Teachers of English, BETA – Bucharest Enghlish Teachers Association, FNAP – Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Consiliul Național al Elevilor, Ubisoft, Cărturești, British Council, Fischer International, Arcub, Simaco Advertising.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Adevărul, Am doar 18 ani, Radio Itsy Bitsy, AncaDuma.ro, B365.ro, Blidaru.net, Blogunteer.ro, Clubul Magic, Dreamcatchers România, Edu-News.ro, FDSC (Fundația Pentru Dezvoltarea Sociatății Civile), ştiriong.ro, Gazeta de Ştiri, Iqool.ro, nONGuvernamental.org, România Pozitivă, Romanticu.org, Sfatul Părinţilor, Societate şi Cultură, SuntPărinte.ro.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *