Suferi de apnee în somn? Riscul de a adormi la volan este de până la 7 ori mai mare

Cel puțin 4% dintre bărbați și 2% dintre femei suferă de apnee în somn. Sindromul de apnee în somn este o tulburare reprezentată de pauze repetate ale respirației în timpul somnului, asociate cu alterarea oxigenării sângelui și fragmentarea somnului. Acesta apare mai des la persoane supraponderale, deși nu exclusiv.

Medicii români – din cadrul Secțiunii de Somnologie și Ventilație Non-Invazivă – avertizează că, în cazul persoanelor care suferă de apnee în somn, riscul de accidente rutiere crește de două până la șapte ori.

Care sunt simptomele?

  • Sforăitul
  • Somnolență excesivă în timpul zilei
  • Urinare frecventă în tipul nopții
  • Anxietate nocturnă
  • Oboseală la trezire
  • Probleme de memorie
  • Disfuncții sexuale
  • Hipertensiune
  • Dureri de cap dimineața
  • Oboseală profundă

Care este tratamentul?

În cazurile grave de apnee în somn, cel mai eficient tratament constă în folosirea unui dispozitiv respirator (denumit CPAP – presiune pozitivă continuă), aplicat la nivelul căilor respiratorii printr-o mască pe toată durata somnului. Acest tratament rezolvă cea mai mare parte a simptomelor enumerate mai sus încă din primele săptămâni de tratament.

Alte tratamente recomandate presupun scădarea greutății, chirurgie ORL și maxilo-facială, dispozitive de avansare mandibulară.

***

Apneea în somn poate fi tratată. Dacă prezentați simptome, contactați medicul curant pentru îndrumare către un specialist în medicina somnului.

 

 

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *