Mi se întâmplă deseori să admir oameni. Nu-i invidiez, îi admir și-i apreciez pentru unicitatea cu care fascinează la exterior. Cunoscându-i bine, se-ntâmplă să fie fascinanți și la interior. Oameni buni, care se îndepărtează de tristeți, de victimizări și de relele lumii. Trăiesc bine în bula lor, unde totul curge lin, unde timpul este prețuit și fructificat, în care ei se bucură de fiecare moment al vieții. Am vrut să scriu bula lor imaginară inițial, dar apoi am realizat că este cât se poate de reală. Oamenii ăștia trăiesc acum. Nu ieri, nu mâine. Asta îi face prezenți și conectați cu propria persoană. Au rădăcini atât de puternice încât nimic nu-i zguduie, nimic nu le schimbă felul lor de-a fi optimiști și de a se bucura de orice, din orice.
Facultatea a format contextul în care o astfel de persoană mi-a ieșit în cale. Dintre oamenii care mă inspiră să fiu mai bună am ales-o pe ea în această poveste. O tot vedeam urcând și coborând scări pentru a ajunge la cursuri și seminarii, și mereu îi admiram vestimentația, felul în care reușea să îmbine perfect cele mai stranii și viu colorate piese vestimentare. Mereu avea câte un accesoriu care te trimitea cu gândul la lumea asiatică. Mi-a mărturisit că simte o chemare a continentului asiatic atunci când m-a invitat la ea acasă pentru a proba haine. Pur și simplu, după cursuri am ajuns într-un apartament cochet, aflat pe malul Dâmboviței, și ne-am jucat cu bluze și fuste, pantofi și accesorii.
Nu i-am luat cuvintele în serios, fapt pentru care șocul a fost cu atât mai mare pentru mine atunci când am aflat că a plecat. Părăsise România pentru Singapore. Ne-am rămas drage una alteia și ne-am regăsit de curând, pentru că este într-o vizită scurtă pe meleaguri românești. Este la fel de senină, mai frumoasă și mai elegantă, cu toate că și-a păstrat amprenta în stilul vestimentar: o broșă victoriană, o eșarfă în locul curelei ori o pălărie supradimensionată poate fi elementul care o diferențiază oricând. Să știi că timpul trece, oamenii se pot schimba, dar că legătura unei amiciții necondiționate rămâne la fel este un sentiment plăcut, tare plăcut.
Și-acum îmi amintesc cu câtă naturalețe potrivea pantofii cu fuste negre și lungi, pe care le transforma lejer în rochii elegante. Îmi plăcea cum alegea cămăși din dulapul tatălui ei și le transforma în rochii scurte. Eu sunt o tipă care nu se pricepe la modă. Nu știu care sunt tendințele și nici unde ar trebui să le caut. Cunoscuții mă tachinează deseori spunându-mi că mă-mbrac ca-n anii ’80 și că trebuie să mă reinventez. Poate că n-ar fi o idee rea, totuși. Nu de puține ori am pățit să nu mă potrivesc vestimentar cu cerințele unui eveniment. Aș evita astfel rușinea ce mă cuprinde în asemenea momente.
O am pe prietena mea în România și ea mă poate ajuta să mă împrietenesc cu un stil vestimentar potrivit mie. Până la urmă, oricum aș face și orice aș alege, trebuie să mă plac, să mă accept și să mă iubesc în noua formulă. Ăsta este scopul meu, asta am învățat de la ea. Sunt sigură că va adapta ținutele, le va reinterpreta pentru mine fiindcă este foarte creativă. Este minunată! Nu răsfoiește reviste, nu copiază influencere de fashion. Este naturală, nu are secrete, dar are un simț al frumosului, al esteticului, foarte bine dezvoltat. Nu știu dacă îl dobândești, cred că te naști cu el.
Chiar și-atunci când trebuie să merg la evenimente importante și serioase, ce impun un stil clasic, simt stări de anxietate care mă alertează. Cu un dress code ”black tie” ai spune că n-ai cum să dai greș, dar eu sunt Roxana și sunt mai specială. Până la următoarea întâlnire, în care voi învăța cum și ce mi s-ar potrivi, prietena mea mi-a dat teme pentru acasă: să intru pe site-ul answear.ro, un magazin online pe care-l apreciază, și să-mi aleg câteva piese vestimentare pe care le văd pe mine la o petrecere exigentă, dar să adaug și elemente surpriză.
Sunt sigură că stilul chic sobru poate fi reinterpretat. Încerc, dar nu știu dacă le voi potrivi: la această rochie neagră aș alege o pereche de cercei argintii lungi până aproape de baza gâtului și perechea de pantofi de lac din mijlocul fotografiei, pentru că atât rochia, cât și pantofii au acele detalii argintii fine, dar de efect.
Dintre rochiile de seară disponibile pe site, am ales-o pe cea din următoarea fotografie. Cred că prima pereche de pantofi cu toc i se potrivește. Mi-aș prinde părul într-un coc stilat și aș aplica piesa de rezistență: o pălărie cu voaletă scurtă tip plasă. Poate roșie? Poate vintage?
Aș merge și mai departe cu îndrăzneala. Pot alege una dintre cămășile elegante pentru bărbați de pe answear.ro, un număr mare astfel încât s-o pot transforma într-o rochie scurtă prin prinderea unei curele late la brâu. Cred că o pereche de sandale negre și o cravată deschisă (argintie, dacă aleg cămașa neagră / neagră, dacă aleg cămașa albă) s-ar potrivi cu o geantă tip plic cu dimensiuni exagerate. Ce dacă au scăzut gradele în termometru?
Începe să-mi placă ideea de a-mi schimba puțin câte puțin stilul vestimentar. Am să petrec mai mult timp pe site-ul answear.ro împreună cu prietena mea și am încredere că va alege pentru mine exact ceea ce-mi doresc să port, lăsându-mă pe mine să-mi pun amprenta prin accesorii și alte elemente.
***
Am povestit pentru SuperBlog2016