Cursuri gratuite MedClass pentru tinerii medici și studenții la Medicină
Apr04

Cursuri gratuite MedClass pentru tinerii medici și studenții la Medicină

În perioada 8 aprilie – 20 mai, tinerii medici și studenții la Medicină din Cuj-Napoca vor putea beneficia de cursurile gratuite MedClass pentru dezvoltarea unor competențe extinse. Cursurile sunt organizate de FIC, prin Grupul de Lucru pentru Sănătate. Cursurile MedClass vor avea loc la Impact Hub Cluj-Napoca și vor cuprinde 4 module: Management în sistemul public și privat (vineri, 8 aprilie) Antreprenoriat în șănătate (vineri, 15 aprilie) Etica și sistemul de sănătate (vineri, 13 mai) Arta comunicării în medicină (vineri, 20 mai) Înscrierile se fac gratuit prin completarea formularului online din cadrul www.deprofesiemedic.ro până miercuri, 6 aprilie, în limita locurilor disponibile. Printre cei 14 experți care vor susține cursuri se numără: Ec. Dr. Petru Șușca (Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj), Prof. Dr. Răzvan Cherecheș (Profesor universitar și directorul departamentului de sănătate publică la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Universitatea Babeș-Bolyai), Bogdan Covaliu (Careers in White), Dr. Sebastian-Mihai Armean (medic specialist, cadru didactic UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, autor al Ghidului de consiliere în carieră pentru studenții de la medicină), Melania Medeleanu (jurnalist TV), Camelia Lebovici (Relationship Manager Divizia pentru Medici din cadrul Băncii Transilvania), Emilian Mihailov (Director executiv al Centrului de cercetare în etică aplicată, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București), Cristina Bitirez (Clinical Research Manager, GSK România), Laura Munteanu (Medical Director, GSK România), Ioana Cucerzan (Director Adjunct Campus Cluj, Rețeaua privată de sănătate Regina Maria), Codru Vrabie (Trainer și facilitator în domeniul bunei guvernări și reformei administraţiei publice), Oana Cociașu (Trainer în comunicarea medicală) și alții. „Sănătatea rămâne o prioritate pentru România și simțim că este și datoria noastră, a mediului de afaceri, să investim în dezvoltarea acesteia și a viitorilor profesioniști din acest domeniu. Cursurile MedClass se află acum la a doua ediție datorită succesului de anul trecut. Pentru a rămâne în țară, medicii au nevoie de oportunități și, susținându-i să le construiască în propria lor țară, putem contribui la reducerea statisticilor îngrijorătoare privind exodul medicilor. Cursurile MedClass organizate de FIC sunt un prim pas, o parte din soluție: vor să ofere perspective noi, mai ample, proaspete, dinamice și aplicate realităților de zi cu zi asupra posibilității de a construi o carieră medicală în România”, a declarat Barbara Cygler, Președinte al Grupului de Lucru pe Sănătate din cadrul Consiliului Investitorilor Străini – FIC și Director General GSK România. În urma absolvirii tuturor celor 4 module, participanții vor primi diplome din partea...

Read More
Qipa: Prin Followership, companiile pot dubla nivelul real de implicare a angajaților
Iul29

Qipa: Prin Followership, companiile pot dubla nivelul real de implicare a angajaților

Qipa, companie de training și coaching cu abordare neconvențională, estimează că prin programul Followership, împreună cu managementul organizației, poate dubla nivelul real de implicare al angajaților, în prezent aceasta, conform studiilor din piață, fiind de numai 20-30%, cu o tendință de scădere. Estimarea impactului acestui program de leadership are la bază experiența Votive LLP UK, compania parteneră din Marea Britanie, precum și analizele interne realizate pe baza feedback-ului primit de la clienți – multinaționale din IT&C, telecomunicații, automotive și retail – pentru care Qipa a implementat acest program în ultimii doi ani. Programul adaptat pieței locale răspunde unor nevoi precum nivel de implicare scăzut, rezultate slabe, în pofida potențialului ridicat, lucru în echipă deficitar, dar și management implicat prea mult în operațional. Followership-ul are la bază identificarea effective followerilor (circa 30% din echipă), acele persoane care înțeleg și își asumă direcția, care pot fi puntea de legătură dintre manager și restul echipei și care, la rândul lor, vor fi urmați de către colegi în atingerea obiectivelor comune. Identificarea cu succes a acestor effective followeri îl degrevează pe manager de munca operațională și crește eficiența echipei, întrucât followerii vor crea un mediu propice implicării totale a restului de angajați în proiectele companiei. “Managerii din România sunt, în continuare, mult prea ancorați în operațional, în defavoarea rolului primordial de management. Astfel, aceștia întâmpină dificultăți în a se poziționa în fața angajaților și a facilita lucrul în echipă, pe baza unor obiective comune asumate de fiecare membru. În cele din urmă, relațiile deficitare dintre manageri și echipa lor determină un nivel scazut de implicare reală a angajaților, mai ales în contextul generației millenials în mediul de business, un profil de angajat care nu are ca reper ierarhia sau vârsta.”, declară Ioana Pielescu, Managing Partner Qipa. Qipa estimează că, în prezent, ponderea programelor de leadership în bugetele de training ale companiilor este de doar 15-20%, în condițiile în care relația management-echipă reprezintă un vector important de performanță la nivelul organizației. Totodată, tendința pe piața programelor de leadership din România este ca acestea să se adreseze nivelului de top management, deși ar avea impact major dacă ar fi aplicate întregii organizații. “Încă suntem tributari “claselor sociale” din business, solicitările companiilor în ceea ce privește programele de training variind în funcție de nivelurile ierarhice. Companiile trebuie să înțeleagă necesitatea unei abordări la nivel de întreg atunci când vine vorba de programele de dezvoltare, o abordare care să alinieze întreg personalul (de la top management la angajați) la obiectivele comune ale organizației și care să genereze rezultate de business mai bune.”, completează Ioana Pielescu. Followership-ul este un program care se aplică la nivelul întregii companii, pe...

Read More
Statul pe scaun la birou pentru o lungă perioadă îți poate scurta viața
Mai13

Statul pe scaun la birou pentru o lungă perioadă îți poate scurta viața

Conform unui studiu publicat în 2019, peste jumătate din români folosesc internetul, iar majoritatea celor care lucrează la birou petrec 7-8 ore pe zi la calculator. Indiferent de motivele pentru care stau mult pe scaun, mii de oameni vizitează anual spitalul din cauza durerilor de spate. Ceea ce puțini știu este că majoritatea acestor dureri au legătură cu presiunea la care este supus spatele nostru după zile de stat în fața computerului. Atunci când stai pe scaun pentru lungi perioade de timp nu îți afectezi doar spatele, ci și postura, circulația sângelui, mușchii, nervii, ochii, creierului. Este poate una din cele mai mari probleme de sănătate pe care le avem, despre care nimeni nu vorbește. Ce spun studiile? Cercetătorii de la Journal of Physical Activity and Health au descoperit că incidența pentru dizabilități este mai mare de 1.52 ori cu fiecare oră pe care o petrecem sedentar, indiferent de cât timp petrecem activ. O lucrare publicată anul acesta în Annals of Internal Medicine spune că sedentarismul pe timp îndelungat este asociat cu un procentaj mai mare cu 15-20% de deces din orice cauză (infarct, cancer) și cu 90% risc crescut de diabet, în special de tipul II. O altă analiză realizată pe baza a 41 de studii internaționale spune că timpul pe care o persoană îl petrece pe zi stând pe scaun este asociat cu un grad crescut de afecțiuni ale inimii, diabet, cancer, moarte, indiferent de câte exerciții face zilnic. Alte efecte adverse asociate ale statului pe scaun includ blocajul șoldurilor, mușchi abdominali moi, minte înțețoșată, dureri de gât, dureri de spate și umeri, coloană vertebrală inflexibilă, gât înțepenit, circulație perfică proastă, mai ales la nivelul picioarelor, obezitate în lipsa mișcării, pancreas suprasolicitat, oase fragile. Ce ai putea însă să faci? Dacă te-ai obișnuit ca în fiecare zi după serviciu să te duci acasă și să te așezi pe canapea în timp ce deschizi televizorul poate că ce ai citit mai sus îți va da de gândit. Da, poate că nu ai ce face în privința jobului care te ține pe scaun 8 ore, dar măcar ai control absolut asupra ceea ce faci după. Relaxarea nu înseamnă a te uita la televizor sau a sta cu laptopul sau tableta în brațe. Creierul este de fapt tot în faza de procesare a informației, de sintetizare și nu faci altceva decât să-l expui la stimuli. Pentru a minimiza din efectele secundare ale statului zilnic pe scaun este necesar să-ți întărești mușchii spatelui. Există mișcări simple de yoga care pot reduce și cu timpul chiar elimina durerile de spate. În plus acestea acționează sinergic cu efectul de liniștire a minții care începe să se retragă din presiunea...

Read More
PRIME România lansează o nouă provocare pasionaţilor de PR şi Advertising
Mai13

PRIME România lansează o nouă provocare pasionaţilor de PR şi Advertising

Miercuri, 20 mai 2015, începând cu ora 10:00, va avea loc a V-a ediție PRIME Quest, cursa prin agenții de PR sau Advertising. PRIME Quest este evenimentul care oferă studenţilor ocazia de a-şi forma o viziune de ansamblu asupra modului în care funcţionează o agenţie de comunicare, într-o manieră cu totul originală. Astfel, timp de 7 ore, 28 de studenţi din cadrul facultăţilor de profil vor intra într-un joc al creativităţii, al îndemânării şi al perseverenţei, calităţi de care aceştia trebuie să dea dovadă atât în rezolvarea ghicitorilor şi a indiciilor care îi vor direcționa către sediile agenţiilor, cât şi în îndeplinirea cu succes a briefurilor şi a taskurilor cu care se vor confrunta în departamentele fiecărei agenţii. Cursa se va desfășura pe două coordonate: una destinată pasionaților de PR, iar cealaltă entuziaștilor publicitari. Spre deosebire de ediția anterioară, cele două trasee nu se vor mai reuni la final, iar învățăceii într-ale PR-ului și Padawanii publicitari își vor urma fiecare calea. Cu alte cuvinte, “we stay on target!”. În fiecare etapă a cursei, participanților li se va prezenta câte un departament dintr-o agenţie de PR sau Advertising, în funcţie de specificul traseului. Timpul alocat fiecarei agenţii în parte este de o oră, timp în care participanţii vor rezolva un brief. Câştigătorii cursei vor fi acei doi Padawani care reuşesc să treacă cu brio de brieful ultimei agenţii de pe traseul ales. Pentru a te înscrie la eveniment, tot ce trebuie să faci este să trimiţi un mail pe adresa quest@primeromania.ro în care să specifici pe care dintre trasee vrei să participi, PR sau Advertising, însoţit de nume, numărul de telefon, programul de studii pe care îl urmezi şi răspunsul la întrebarea „Darth Vader ar fi mai bun pe PR sau pe Advertising? De ce?”. Deadline-ul pentru înscrieri este 18 mai, ora 23:59. Preţul biletului este de 10...

Read More
Qipa: trainingurile de vânzări și management susțin creșterea pieței și în 2015
Apr27

Qipa: trainingurile de vânzări și management susțin creșterea pieței și în 2015

Qipa, companie de training și coaching cu abordare neconvențională, estimează că în anul 2015 piața va înregistra o creștere de până la 10 – 15%, aceasta datorându-se în primul rând recâștigării încrederii post-criză, dar și a conștientizării nevoii clare de training în toate domeniile. Qipa previzionează că anul 2015 va fi unul de creștere în rândul trainingurilor de vânzări și management, mai ales în contextul generației millennials. O mai mare atenție este oferită stilului de management, pentru că, odată cu repoziționarea piețelor și produselor, filosofia de vânzări și management trebuie regândită și adaptată noilor tendințe. Așadar, având focus pe vânzări și management, clienții din România rămân conservatori în ceea ce privește trainingurile, pe când în țările vestice se pune deja accent pe crearea și implementarea programelor de engagement și de work-life balance. Industriile care vor înregistra o creștere evidentă a nevoii de training sunt în continuare farma și IT&C, plecând de la obiectivele de business bazate pe percepția dezvoltării ca un proces lung, care are la bază strategia companiei și nivelul real de pregătire al angajaților. “Piața farma rămâne o prioritate pentru noi prin prisma experienței, a portofoliului extins și a faptului că am dezvoltat produse de training 100% dedicate, cum ar fi QsimPharma – simulare online de business, singura de acest tip de pe piață. O altă zonă de interes pentru noi în 2015 este IT&C, unde, de asemenea, avem o experiență complexă”, declară Ioana Pielescu, Managing Partner Qipa. Majoritatea companiilor care apelează la traininguri sunt în continuare multinaționalele, care resimt cert nevoia de dezvoltare continuă a angajaților, dar se remarcă și o nevoie în creștere din partea companiilor locale, care încep să conștientizeze rolul unor angajați bine pregătiți. În piață se observă, totodată, ca tendință, că foștii angajați din corporații, cu vârsta peste 40 de ani, care își creează propriile business-uri, includ în bugete trainingurile, înțelegându-le importanța. “O mai profundă maturizare, atât a furnizorilor, cât și a clienților de training, se va vedea în următorii cinci ani, odată ce dezvoltarea va fi percepută ca un proces pe termen lung, având ca bază de plecare strategia companiei și nivelul real de pregătire al angajaților. Astfel, este important ca fiecare training să fie ancorat în realitatea companiei, din punct de vedere al business-ului și resurselor umane”, a completat Ioana Pielescu. În ceea ce privește gradul de fidelizare al clienților, core business-ul QIPA este realizat în principal de clienții vechi, cei noi reprezentând între 15-20%. Cele mai căutate programe sunt QsimPharma – simulare online de business dedicată industriei farma și Followership – program original Qipa, dezvoltat în colaborare cu compania Votive LLP UK. În cazul programelor tradiționale de dezvoltare a...

Read More
Manifestarea ştiinţifică Primăvara Dermatologică Ieșeană 2015, în perioada 28 mai – 31 mai
Apr20

Manifestarea ştiinţifică Primăvara Dermatologică Ieșeană 2015, în perioada 28 mai – 31 mai

Cea de-a patra ediție a manifestării științifice naționale cu participare internațională a Primăverii Dermatologice Ieșene, ce se va desfășura la Iași în perioada 28 mai – 31 mai, va transforma și anul acesta “târgul ieșilor” în punctul zero al dezbaterilor medicale dermatologice aflate la interfața cu alte specialități, în cadrul unei succesiuni de cursuri, prelegeri și workshop-uri. Eveniment de notorietate aflat la a IV-a ediție, ”Primăvara Dermatologică Ieșeană“ se va desfășura într-un cadru elegant, în inima vieții universitare ieșene – Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, și va fi organizat de către Asociația Dermatologilor din Moldova reprezentată de conf. dr. Daciana Brănișteanu – președintele evenimentului, manifestarea aflându-se sub egida Colegiului Medicilor din România, a Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași, a Colegiului Farmaciștilor din România și a Colegiilor Medicilor și Farmaciștilor din Iași. Președinții de onoare ai acestei ediții sunt prof. dr. Niazi Khusrow, director al Departamentului de Intervenții Chirurgicale Vasculare Periferice, Universitatea Emory, Statele Unite ale Americii) și prof. dr. Martine Bagot, presedintele Secției de Dermatologie a Spitalului “Saint – Louis”  din Paris, Franța). Şi anul acesta, pe parcursul celor 4 zile de cursuri (28 – 31 mai ), workshop-uri şi prelegeri, “Primăvara Dermatologică Ieşeană” va reuni peste 1500 de participanţi din toată ţara, dovedind încă o dată faptul că manifestarea cu o notorietate de patru ani deţine un puternic caracter naţional, şi o valoare ştiinţifică asumată încă de la prima ediţie. Pentru ediţia de anula cesta au fost pregătite peste 70 de teme de actualitate din sfera patologiei dermatologice de graniţă, acestea fiind susţinute cu entuziasm de 50 lectori de elită din ţară şi 4 din străinătate, conferind înaltă ţinută ştiinţifică, precum şi originalitate în conţinutul ştiinţific. Datorită conceptului “Primăverii Dermatologice Ieşene” de a aborda dermatologia la interfaţa cu alte specialităţi, dar mai ales a celor care au contribuit activ la realizarea unui program atât de interesant, medicii au beneficiat în urma participării la ediţia anterioară de un numar de 30 credite EMC (Şcoala Dermatologică Ieşeană – 18 credite, Cursul de Dermato-Pediatrie – 6 credite, Curs Dermato-Estetică – 6 credite), iar farmaciştii au primit 24 credite EFC, asistenţii 18 credite EMC. Anul acesta, manifestarea nu va fi mai prejos, astfel că programul manifestării va fi la fel de amplu şi atractiv, propunând celor interesaţi posibilitatea de a participa şi de a-şi însuşi cele mai noi abordări ale dermatologiei la interfaţa cu alte specialităţi. Programul va fi structurat şi creditat EMC pentru Şcoala Dermatologică Ieşeană, cât şi pentru Cursul de Dermatoalergologie şi pentru cel de Dermato-Cosmetică. Agenda manifestării medicale de anul acesta este una reprezentativă pentru un eveniment medical cu participare internaţională: 4 lectori internaţionali Peste 50...

Read More