În România, sunt aproximativ 1 milion de pacienți care suferă de insuficiență cardiacă, respectiv 4,7% din populația de peste 35 de ani. Dintre aceştia, 9 din 10 nu ştiu că suferă de această afecțiune, conform celui mai recent barometru realizat de Societatea Română de Cardiologie.
,,În urmă cu două decenii, insuficiența cardiacă era considerată stadiul final al evoluției bolilor cardiovasculare şi o boală fatală. În anii 2000 însă, descoperirile din domeniul medicinei au transformat insuficiența cardiacă într-o boală tratabilă. Principiile şi strategiile de tratament inovatoare, precum si dispozitivele medicale de ultimă generație cresc speranța de viață a pacienților cu insuficiență cardiacă. Însă, este obligatoriu ca pacientul să se prezinte în timp util la medic şi afecțiunea să fie diagnosticată într-un stadiu cât mai incipient”, a declarat prof. dr. Dragoş Vinereanu, Şef Disciplina Cardiologie, Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti.
Insuficiența cardiacă este o boală cronică în care inima nu pompează suficient sânge spre organe pentru a susține funcționarea acestora. Cele mai frecvente cauze ale insuficienței cardiace sunt boala coronariană ischemică cronică, infarctul miocardic, hipertensiunea arterială, deteriorarea valvelor cardiace, cardiomiopatiile şi malformațiile congenitale cardiace. Respirația grea, capacitatea de efort scăzută, starea de oboseală care împiedică pacientul să îşi desfăşoare activitățile curente sunt câteva dintre simptomele insuficienței cardiace.
,,Este nevoie să se acorde mai multă atenție insuficienței cardiace deoarece este una dintre principalele afecțiuni grave care generează costuri majore în sistemul de sănătate prin tratamentele şi dispozitivele necesare, prin numărul mare de spitalizări, prin dezinserția socială a acestora”, a menționat dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, medic cardiolog, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Bucureşti, preşedintele Societății Române de Cardiologie.
Creşterea nivelului de informare al populației cu privire la diagnosticul şi tratamentul insuficienței cardiace, crearea unei baze de date naționale cu pacienții care suferă de insuficiență cardiacă, dezvoltarea unităților medicale specializate în tratamentul acestei afecțiuni cardiovasculare şi asigurarea monitorizării pacienților în cadrul asistenței medicale primare sunt măsurile care ar trebui implementate în România pentru a îmbunătăți situația pacienților cu insuficiență cardiacă, conform barometrului realizat de Societatea Română de Cardiologie.
,,Insuficiența cardiacă este o boală tratabilă al cărei impact asupra calității vieții pacienților poate fi diminuat dacă afecțiunea este diagnosticată în stadii timpurii. Însă, în România, foarte puțini dintre pacienți ştiu care sunt semnele şi simptomele bolii, care sunt factorii de risc care pot duce la apariția acesteia şi se prezintă la medic atunci când boala este deja instalată, iar calitatea vieții pacientului a scăzut considerabil”, a adăugat dr. Ovidiu Chioncel, medic cardiolog, Şef Secție Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare „Profesor C.C. Iliescu”, Bucureşti.
„Populației îi este mai teamă de cancer, fără să ştie că mortalitatea prin cancer este de două ori şi jumătate mai mică decât mortalitatea prin bolile cardiovasculare, adică de aproape 20% pe an la un bolnav care suferă de insuficiență cardiacă. Dacă vorbim despre cancer, cea mai mare parte a populației este speriată. Dacă vorbim despre insuficiență cardiacă, lucrurile nu stau aşa. Atât pacienții, cât şi o mare parte a personalului medical ajung să recunoască boala prea târziu”, a declarat conf. dr. Ioan Mircea Coman, medic cardiolog, Şef Secție Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare „Profesor C.C. Iliescu”, Bucureşti şi preşedinte al Fundației Române a Inimii.