Analiza situației fiscalității din România, la Autumn Tax Update Forum

  • Tweet
  • Tweet

PKF Finconta, alături de BusinessMark Event Management, anunță organizarea celei de-a treia ediții a „Autumn tax update forum”, eveniment ce va avea loc pe 3 octombrie 2022, la Hotel InterContinental, București.

Evenimentul constituie un prilej de analiză și dezbatere a fiscalității în România și reunește reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și experți fiscali. În plus, participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali.

În cadrul acestei ediții se vor dezbate subiecte legate de noutățile legislative cu incidență fiscală: Split TVA, impozitul pe venit, impozitul pe profit, impactul modificărilor fiscale la nivelul angajatorului și al angajatului, aspecte întâlnite în practica organelor de inspecție fiscală legate în principal de modul de documentare a achizițiilor de servicii, noutăți la nivel național și internațional în domeniul prețurilor de transfer, BEPS și alte tendințe la nivel global în taxarea profiturilor.

Anul 2022 a adus și continuă să aducă noutăți legislative cu un puternic impact asupra mediului de afaceri românesc. Fiind vorba despre modificări care guvernează atât activitatea firmelor, cât și cea a oamenilor obișnuiți, consultanții PKF Finconta, împreună cu reprezentanții Ministerului de Finanțe Publice, își doresc să vină în sprijinul tuturor cu clarificări și sfaturi concrete asupra modului de implementare al acestora”, a declarat FLORENTINA ȘUȘNEA – Managing Partner, PKF Finconta

Evenimentul cuprinde două sesiuni, iar speakerii invitați sunt:

  • FLORENTINA ȘUȘNEA – Managing Partner, PKF Finconta
  • DAN MANOLESCU – Președinte, Camera Consultanților Fiscali
  • MARIA POPA – Tax Manager, PKF Finconta
  • NARCISA CHIRILĂ – Tax Manager, PKF Finconta
  • GABRIELA POPESCU – Human Capital Manager, PKF Finconta HR
  • TANȚI ANGHEL – specialist pe procedură fiscală
  • DANIELA TĂNASE, Ministerul Finanţelor Publice
  • GEORGETA TOMA, Ministerul Finanţelor Publice

*****

Ediția de anul acesta este dedicată directorilor financiari, generali, economici, contabili, controllerilor financiari, auditorilor, experților și consultanților fiscali, analiștilor financiari.

Evenimentul este organizat de PKF Finconta cu sprijinul BusinessMark Event Management și al partenerilor media: Jurnalul de Afaceri, Business24,  Ziare.com, Gazetadestiri, Calendar Evenimente, MLM News, Financiarul.ro, Debizz, Revista Valoarea, Transilvania Business, Roportal, Bucureșteni.ro, Administratie.ro, Manager Express, Global Manager, Legal Marketing, FinZoom.ro, Chalbert, Avocatura, Vox Capital, PRBox, Rbeconnect, Rabbit Media.

Înregistrarea la eveniment se va face prin completarea formularului online, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la .

*****

Gazetadestiri este partener media al evenimentului.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *