Elian Solutions, implementator al sistemului ERP Microsoft Dynamics NAV, estimează că, în acest an, piața ERP ar putea înregistra o creștere de până la 15-20%, pe baza accesării fondurilor europene, a revenirii agenților economici după criză, precum și a creșterii gradului de educare a pieței și a conștientizării nevoii de implementare a unui sistem ERP.
Compania Elian Solutions a înregistrat în primele trei trimestre ale anului o cifră de afaceri de peste 1,9 milioane lei, mai mult decât dublu față de valoarea de 906.000 lei înregistrată în perioada similară din 2013.
În ceea ce privește profilul companiilor care apelează în acest moment la implementarea unui sistem ERP, sectorul cel mai dinamic este cel al companiilor medii spre mari. Totodată, firmele multinaționale sunt cele care se orientează, în general, către soluții internaționale, în special Microsoft Dynamics, SAP, Oracle, pe când firmele locale preferă de multe ori soluțiile locale, în special datorită prețului.
În ceea ce privește previziunile pentru 2015, potrivit reprezentanților Elian, piața se va menține în creștere, dar procentul va depinde în mare măsură de stabilitatea factorilor macroeconomici și politici. Într-un scenariu macroeconomic negativ, compania estimează o creștere de 10%, iar într-unul pozitiv de maximum 25%, în condițiile în care piața este extrem de sensibilă la evoluția generală a economiei, iar cheltuielile pentru investițiile în IT sunt printre cele care se amână în cazul lipsei fondurilor.
De altfel, în ultimii ani, bugetele au scăzut, multe vânzări realizându-se pe baza prețurilor mai mici, a promoțiilor, conform Elian Solutions.
“Oportunitățile de dezvoltare a pieței sunt date de maturizarea sa, în sensul conștientizării de către clienți a necesității sistemelor ERP. Există, de altfel, o tendință generală de informatizare în economie, care se reflectă și în domeniul aplicațiilor pentru afaceri. Totodată, pe piața forței de muncă intră noi generații, familiarizate cu tehnologiile de ultimă oră, fapt deloc de neglijat. Ofertarea prin Cloud reprezintă, de asemenea, un factor care va contribui la creșterea pieței, prin prețuri și flexibilitate. Aceasta este avantajoasă, în special pentru firmele mai mici, care nu au resursele IT necesare pentru a implementa un sistem ERP (gestionare rețea, servere etc)“, declară Iulian Motoi, Managing Partner Elian Solutions.
Industriile ţintă pentru care compania Elian estimează o creştere a volumului de implementări sunt producția industrială, agricultura și serviciile care necesită management de proiect (de exemplu, servicii de implementare software sau activitatea de construcții), domenii care nu au fost în atenția implementatorilor de sisteme ERP în ultimii ani.