Salvați Copiii România a dotat Secţia de terapie intensivă neonatală a spitalului „Grigore Alexandrescu” cu un incubator de ultimă generație, în cadrul campaniei de reducere a mortalității infantile „Bun venit pe lume!”. Acțiunea a avut loc la finalul unei campanii de strângere de fonduri ce a durat doar două luni și la finalul căreia, mulțumită donatorilor, s-a reușit achiziția unui aparat în valoare de 10.000 de euro.
Secţia de terapie intensivă neonatală a spitalului „Grigore Alexandrescu” a fost înfiinţată recent, în anul 2000, pentru a răspunde nevoilor copiilor născuţi prematur care ajungeau aici din întreaga ţară. Spre deosebire de restul unităţilor sanitare pediatrice din ţară, copiii internaţi aici sunt, cu toţii, cazuri grave: majoritatea suferă de malformaţii grave – peritonite, atrezii de esofag sau de intestin -, iar şansa lor de supravieţuire depinde de echipa de medici şi de aparatura pe care aceştia o au la dispoziţie.
„Pentru noi, primirea acestui incubator înseamnă oportunitatea de a trata un număr mai mare de cazuri, pe care adesea nu le puteam primi din cauza supraaglomerării. Avem aici, de exemplu, copii cu greutate mai mică de un kilogram, care, pentru a căpăta suficiente forţe, ajung să stea luni de zile într-un incubator, timp în care aparatul este disponibilizat, neputând fi folosit în îngrijirea altor bebeluși”, a declarat Ana-Maria Brădeanu, medic neonatolog în cadrul spitalului „Grigore Alexandrescu”.
„O secție supraaglomerată, și mai ales o secție de terapie intensivă, face ca medicii să ajungă adesea în situația de a alege între copiii cărora li se va acorda o șansă în plus la supraviețuire. În general, noi ne îndreptăm atenția spre spitalele care duc lipsuri mari de aparatură modernă, care lucrează în continuare cu echipamente de 20-30 de ani. La Grigore Alexandrescu situația a fost diferită: aici echipamentele sunt încă relativ noi, însă într-un număr disproporționat de mic raportat la nevoile reale ale micilor pacienți. Le mulțumim susținătorilor noștri pentru că au venit în întâmpinarea nevoilor personalului medical excepțional de aici și s-au mobilizat într-un timp atât de scurt”, a spus președintele executiv al Organizației Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu.
Cea care a atras atenția asupra situației de la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” a fost creatoarea de modă Rita Mureșan, ajunsă aici într-un context personal și impresionată de volumul de muncă din secția de neonatologie și de raportul disproporționat dintre numărul de cazuri și aparatura existentă. „Este o împlinire să văd cum, la doar câteva luni de când m-am adresat prietenilor de la Salvați Copiii, incubatorul este aici, gata să fie instalat și să contribuie la salvarea atâtor bebeluși ajunși în situații de viață și de moarte”, a declarat creatoarea, prezentă și ea la eveniment. Și Amalia Năstase, ambasadoarea programului de reducere a mortalității infantile, a spus că „este într-adevăr o reușită pentru noi că putem pune umărul la creșterea performanțelor cadrelor medicale de aici, oferindu-le aparatura atât de necesară. Ne permitem să achiziționăm aceste echipamente numai și numai datorită sprijinului financiar al celor care cred în cauza noastră și le mulțumim încă o dată pentru dedicare.”
Reamintim că România se menţine și anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalității infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 8,5 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. Cifra este cu atât mai revoltătoare cu cât, potrivit estimărilor Salvați Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
În perioada 2012-2014, prin campania pentru reducerea mortalităţii infantile „Bun venit pe lume”, Salvaţi Copiii a reuşit să doteze 38 de maternități şi secţii de nou-născuți cu echipamente în valoare de 4.030.000 de lei. Datorită generozității companiilor și persoanelor fizice, în acest sfârșit de an vor fi investiți 780.000 de lei în dotarea altor 16 maternități și secții de nou-născuți din București, Brăila, Drobeta Turnu-Severin, Slatina, Galați, Călărași, Târgu Jiu, Satu-Mare, Baia-Mare, Sfântu Gheorge, Miercurea Ciuc, Zalău și Oradea.