Soprana Leontina Văduva și muzicianul Grigore Leșe, în concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism

  • Tweet
  • Tweet

În România, sunt aproximativ 30.000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului. În lume, 1 din 68 de copii suferă de această tulburare. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație. Autismul nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot trăi o viață independentă. Fără terapie, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp. Din păcate, această intervenție este de durată și foarte costisitoare, iar costurile depășesc de cele mai multe ori veniturile unei familii.

În acest context, sâmbătă, 2 aprilie 2016, începând cu ora 19.00, pe scena Ateneului Român din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Filarmonica George Enescu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Kaufland România, Tarom, Floria.ro, Grand Hotel Continental și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Începând cu anul 2019, în fiecare primavară, în preajma zilei de 2 aprilie cele două asociaţii alături de mari artişti, sponsori şi iubitori de artă îşi dau mâna într-o după-amiază dedicată oamenilor cu suflet frumos, o inițiativă menită să aducă sub aceeași baghetă cultura și conștientizarea autismului în România.

Prima ediţie, desfăşurată în data de 3 aprilie 2019 a reprezentat pentru asociaţiile oganizatoare piatra de hotar în popularizarea însemnătăţii zilei de 2 aprilie şi a beneficiat de participarea unor nume importante din sfera muzicală românească: tenorul Ştefan POP, soprana Rodica VICĂ, violonistul Vlad Maistorovici şi pianistul Ştefan Doniga. Evenimentul a fost prezentat de actriţa Manuela Hărăbor şi jurnalistul Marius Constantinescu şi a reunit, la Sala Radio, iubitori ai muzicii clasice şi oameni interesaţi de schimbarea statutului autismului în România, deopotrivă.

Cea de-a doua ediţie a concertului caritabil a avut loc, pe scena Sălii Radio, pe 29 martie 2015 şi a reunit muzicieni de marcă ai scenei naţionale şi internaţionale. Violonistul Remus Azoiței şi pianistele Mara Dobrescu şi Diana Ionescu au fost artiştii care au ales, de această dată, să se alăture campaniei de conştientizare, punându-şi talentul şi celebritatea în slujba cauzei. Succesul “Suflet în Culori” 2019 a însemnat, pentru cea de-a doua ediție, atât un număr mai mare de spectatori, pasionaţi de muzică, prezenţi în sala, cât şi o serie de companii importante, cu interes în sfera socială, care şi-au alăturat imaginea demersului celor două asociaţii organizatoare.

Devenit deja o tradiție printre iubitorii genului muzical, concertul caritabil „Suflet în Culori”, ajuns in 2016 la cea de-a III-a ediție, aduce pe scena Ateneului Român nume sonore care au răspuns invitației de a încanta publicul bucureștean și de a sprijini programele de terapie pentru copiii cu autism.

Soprana Leontina Văduva, în anul de aniversare a celor 30 de ani de carieră, muzicianul Grigore Leșe, organistul Nicolae Licareț și pianista franceză Laure Cambau sunt artiștii ce vor da culoare spectacolului, desfășurat anul acesta chiar pe 2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului. 

BILETELE SUNT DISPONIBILE PE WWW.BILETE.RO, ÎN OFICIILE POȘTEI ROMÂNE, ÎN MAGAZINELE INMEDIO SEMNALIZATE BILETE.RO ȘI ÎN MAGAZINELE GERMANOS, iar fondurile colectate în urma vânzării de bilete vor fi direcționate către programele de terapie pentru copiii cu autism derulate de Asociația Help Autism.

Asociația Help Autism se implică activ de peste 5 ani în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Considerată vârf de lance în acțiunile de schimbare a statutului autismului în România, pe lângă servicii de terapie oferite în cele 4 centre, o filială și la domiciliu, Asociația Help Autism – www.helpautism.ro, desfășoară activități de lobby, parteneriate public-private și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

*****

Leontina VĂDUVA – după studii la Conservatorul din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Arta Florescu, soprana Leontina Văduva a debutat pe plan internaţional în 1986 la Teatrul Capitole din Toulouse în Manon de Jules Massenet. Rolul, devenit una dintre cele mai dragi cărţi de vizită, a purtat-o spre debutul londonez de la Royal Opera House Covent Garden, etapă care i-a adus prestigiosul premiu Lawrence Olivier (1988). Stabilită în Franţa, ţară care a adoptat-o de la bun început, și care i-a acordat în 1999 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, Leontina Văduva a devenit rapid una dintre cele mai bune ambasadoare ale repertoriului francez interpretând magistral rolurile Micaëla, Antonia, Julieta şi Mireille pe cele mai importante teatre ale lumii. Rolul debuturilor în Statele Unite ale Americii (San Francisco, 1996, Metropolitan Opera, New York, 2000) a fost Mimi din Boema lui Puccini. Discografia artistei include Rigoletto (1993), Povestirile lui Hoffmann (1996), Boema (1996) şi recitalul Opera Arias (1997), dirijat de Plácido Domingo. Un capitol special în videografia artistei îl reprezintă DVD-ul cu Romeo şi Julieta, înregistrat în 1994 la Royal Opera House Covent Garden din Londra, sub conducerea muzicală a lui Sir Charles Mackerras şi în regia lui Nicolas Jöel, devenit referinţa absolută pentru celebra operă a lui Gounod. Deosebitele sale calităţi artistice i-au adus numeroase distincţii, printre care Medalia oraşului Toulouse, premiul Royal Philarmonic Society of Music – Londra şi Ordinul Meritul Cultural in grad de Mare Ofiţer oferit de Președintele României.

În ultimii ani soprana Leontina Văduva a fost prezentă pe scena Ateneului Român și a Sălii Radio din București în cadrul evenimentelor organizate de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură: Recitalul omagial Verdi–Wagner. Corespondențe (2013), Gala Aniversară “Viorica Cortez și Prietenii” (2014) și Recitalul omagial ENESCU 60 (2015). În 2019 Leontina Văduva a lansat CD-ul Verdi–Wagner: Corespondețe, iar în 2015 calendarul 2016 Leontina Văduva 30.

Grigore LEȘE, Grigore LEȘE s-a născut în satul Stoiceni din Ţara Lăpuşului la 20 februarie 1954. A studiat fagotul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, iar în 2003 a obţinut titlul de doctor în muzica cu teza intitulată „Horea în grumaz” din Maramureş. În prezent, predă cursuri de etnomuzicologie la Universitatea din Bucureşti şi realizează emisiunea Drumul lui Lese (TVR 2). De asemenea, vreme de 8 ani Grigore Lese a realizat serialul de televiziune „La portile Ceriului”, însumând 360 de episoade. Pentru această emisiune, în 2007, a fost distins cu cel mai important premiu din presa românească,  MARELE PREMIU al A.P.T.R. La aceasta se adaugă numeroase alte premii naţionale şi internaţionale, ce sporesc prestigiul artistului. Grigore Lese a realizat, de asemenea, emisiunile Drumurile lui Leşe la Radio România Actualităţi şi Lumea şi muzica tradiţională la Radio România Cultural.  C.V.-ul lui Grigore Leşe este impresionant, având concerte peste tot în lume: SUA, Elveţia, India, China, Coreea, Portugalia, Mexic, Rusia,Olanda, Canada, Belgia, Ungaria, Suedia, Polonia etc. În 1996 editează CD-ul Cântec Pastoral la Casa de Discuri „Amori” din Laussane, Elveţia. În 2009, Radio France, prin Casa de Discuri OCORA din Paris, editează un CD cu cântecele muzicianului român.

În 2013, Andrei Plesu prezinta materialul discografic al artistului Grigore Lese, „Hori de unul singur”, in cadrul Targului de Carte Gaudeamus. Grigore Lese lansează la editura Humanitas cartea „Acum știu cine sunt”, urmata de cartea „Horea în grumaz, înger păzitor și ispita”. Muzicianul este, de asemenea, Ambasadorul Turismului Romanesc, alături de alte cateva mari personalități ale României.

Nicolae LICAREȚ – Debutul pianistului, clavecinistului şi organistului Nicolae Licareţ a avut loc încă din timpul studiilor, atât în recital, cât şi în concert. De atunci, Nicolae Licareţ apare cu regularitate în viaţa de concert din ţară şi din străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi ale presei de pretutindeni. S-a născut la Bucureşti şi a început studiul pianului la vârsta de 5 ani cu Natalia Iacobescu. Continuă educaţia muzicală la Liceul de muzică nr. 2 din Bucureşti, clasa profesoarei Maria Buzelan, urmând în paralel şi cursurile Liceului „Matei Basarab”. Elev fiind, debutul său artistic are loc în Sala Dalles, pe 17 mai 1959, în cadrul unui festival Händel. Beneficiază de preţioasele îndrumări ale unor prfesoare celebre: Muza Ciomac, Cella Delavrancea şi, mai apoi, la Conservator, Florica Musicescu. Se dedică, în paralel, studiului orgii sub îndrumarea lui Iosif Gerstenengst, fiind apoi apreciat cu ocazia numeroaselor turnee efectuate în renumite centre ale muzicii de orgă din Europa. În 1968 devine membru al Filarmonicii din Bucureşti, al cărei director artistic este de la 1 ianuarie 1991. În 1973 începe o susţinută activitate concertistică la clavecin, orgă şi pian. Prezenţele lui Nicolae Licareţ în lume sunt legate de festivalurile internaţionale de la Berlin, Cordoba, Sorrento, Zagreb, Halifax, Los Angeles, Brugge, Havana, Ossiah-Villach, Adelaide, Sydney, Braşov, Bangkok, Bucureşti (Festivalul „George Enescu”), Ohrid, Madrid. Ca solist, muzician de cameră, acompaniator, membru fondator al cvintetului Concertino, actualmente membru al cunoscutului trio „Pro Arte” (ansamblul cameral oficial al Filarmonicii „George Enescu”), Nicolae Licareţ – unul dintre puţinii interpreţi cu activitate solistică concertistică la trei instrumente cu claviatură – a concertat în cele mai importante săli din Europa, America şi Australia. Repertoriul său vast, cuprinzând lucrări esenţiale de la muzica Renaşterii şi Barocului până la muzica contemporană universală şi românească, conţine şi numeroase lucrări pentru cele trei claviaturi, pe care artistul le-a prezentat publicului în primă audiţie. Pentru merite deosebite a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, cu ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi cu ordinul Cavaler al Artelor şi Literelor acordat de Statul Francez. Este vicepreşedinte al Fundaţiei „Solidaritatea Culturală Română ARS XXI”. Recent, a devenit membru al Academiei Germano-Române.

Laure CAMBAU – născut la Paris, pianista Laure Cambau a urmat, în paralel, studii de muzicologie la Sorbona și a studiat pian și acompaniament ceea i-a adus premiul întâi pentru ambele discipline la C.N.R. de la Versailles. Titular al Diplomei de Stat pentru Acompaniament, conduce lucrările muzicale ale cântăreților din conservatoarele din Paris. Activează ca antrenor vocal pentru diverse producții de operă franceze (Rin Opera, Opéra de Montpellier, etc). De asemenea, susține concerte la Paris și în numeroase orașe franceze, cât și în străinătate: concerte de muzică de cameră (flaut, pian, vioară), voce și recitaluri de pian (J. și I. Villisech, H. Ribaud, M. Hacquard, I. Cals, I. Senges, A. Aubriet). Din septembrie 2015 acompaniază clasa de canto a sopranei Leontina Văduva la Conservatorul din Paris. De asemenea, poeta Laure Cambau participă la lecturi de poezie cu improvizații muzicale.fiind invitată la Festivalul Internațional de Poezie de Trois-Rivieres (octombrie 2002), la Encuentros de Poetas del Mundo Latino în Morelia și Salonul de Carte din Mexic (2003), la Festivalul din Struga (august 2007), la Festivalul din Tetovo (octombrie 2009, Macedonia), precum și în diverse evenimente poetice în Franța și în străinătate. A publicat “Boulevards Lunatiques” (Brocéliande, 1998), “l’Homme dans la baignoire” suivi de “Nuages des Temps Ordinaires” (l’Amandier, 2001), “Latifa, la petite fille qui pleurait des mots” (povestiri muzicale, muzică, R. Gagneux, Durand, 2000), “Et le Pourboire des Anges?”, (l’Amandier, 2005), “Le couteau dans l’étreinte” (iunie 2007, Phi Luxembourg, coédition “Ecrits des Forges”, Québec), precum și cărți ale artiștilor (cu J. Vimard, M. Cambau). În 2010, a înregistrat un CD de muzică romantică cu Laurent Hacquard (oboi) și a publicat „Lettres au voyou céleste, Blanc sans blanc” (l’Amandier).

 *****

Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism

Partener Principal: Kaufland România

Parteneri: Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Filarmonica George Enescu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Tarom, Floria.ro, Grand Hotel Continental, Aurel Vîrlan Photography, Wagner Arte Frumoase Povești și Kitarodia

Parteneri Media: TVR 2, Radio România Cultural, Radio România Muzical, reportervirtual.ro, eva.ro, Radio Trinitas, Blitz Tv, Revista Tango – Marea Dragoste, Ziarul Metropolis, The Art of Living, Liternet, B365, Ceașca de Cultură, Webcultura, Calendar Evenimente, Agenția de Carte, ArtOut, Artline, PR Wave, 4Arte.ro, Orașul Meu, Inoras.ro, Bucureșteanul.Info, Bună dimineața București, Catchy, Autentici.ro, Gazetadestiri, Online Gallery, Jurnal de București, Autentic Promotion, societatesicultură.ro, Business Woman, RoEvents, ABC Muzical, Societatea Muzicală, România Pozitivă, BZI Cultural, iQads, Smark și Semne Bune.

*****

Gazetadestiri este partener media al evenimentului.

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *