Tusea şi febra persistentă – două dintre primele simptome ale tuberculozei

  • Tweet
  • Tweet

Tuberculoza este o afecţiune contagioasă, cu care sunt diagnosticaţi anual aproximativ 13.000 de români. Bacilul este transmis pe calea aerului: bolnavii elimină prin tuse, strănut, sau vorbit secreţii care conţin bacili şi astfel transmit infecţia altor persoane. Se estimează că, în întreaga lume, infecţiile apar cu o rată de una în fiecare secundă. Cele mai predispuse sunt persoanele care au un sistem imunitar slăbit, persoanele care suferă de diabet sau de malnutriţie, ori pacienţii cu HIV.

Simptome şi diagnostic

Primele simptome sunt tusea şi expectoraţia persistentă, lipsa poftei de mâncare instalată treptat şi scăderea în greutate. Tuberculoza se manifestă şi prin febră (37-38 grade Celsius), însoţită de transpiraţie abundentă şi de starea de oboseală.

Dat fiind faptul că o parte dintre simptome pot fi puse pe seama unor alte afecţiuni, medicii recomandă efectuarea analizelor încă de la primele motive de suspiciune şi, în cazul confirmării diagnosticului, începerea de îndată a tratamentului de specialitate.

România are cel mai mare număr de pacienţi cu tuberculoză raportat anual la nivelul ţărilor europene. Cel mai des tuberculoza este localizată la plămâni, însă ea poate afecta şi pleura, oasele sau ganglionii. Înainte de a trata, este importantă prevenţia iar primii paşi sunt asigurarea igienei personale şi a spaţiului în care locuim. Diagnosticul tuberculozei este stabilit prin teste specifice de laborator, care se fac pe proba recoltată din expectoraţie. Până nu demult, era necesară o perioadă de aproximativ patru luni pentru primirea rezultatelor, însă, în prezent, diagnosticul poate fi stabilit în câteva zile.”, declară dr. Victor Olsavsky – reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România.

Tratament

Există două tipuri de tuberculoză, în funcţie de răspunsul la tratament. Primul tip este tuberculoza sensibilă la medicaţie, adică acea formă de care te poţi vindeca în aproximativ şase luni, prin urmarea corectă a tratamentului recomandat de medic. De cealaltă parte vorbim despre tuberculoza multidrog rezistentă (TB MDR) – versiunea mai severă a bolii – care implică o perioadă de medicaţie de până la doi ani. Potrivit raportului „Să tratăm cu seriozitate: România şi tuberculoza!” întocmit de The Economist Intelligence Unit, cu susţinerea Janssen, doar 60% dintre cazurile de pacienţi cu TB MDR existente în România sunt depistate, şi dintre acestea doar 30% se vindecă ca urmare a tratamentului.

Dr. Gilda Popescu, Coordonator al Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, adaugă: „în cazul unui diagnostic confirmat, prima măsură este izolarea pacientului. Apoi se începe tratamentul a cărui durată este de câteva luni, în funcţie de localizarea bolii. Pe parcurs vor fi repetate examenele de spută pentru monitorizarea răspunsului la tratament. Netratată, tuberculoza poate duce la moartea pacientului iar România înregistrează un număr ridicat de decese din acest motiv, peste 1.000 în fiecare an. Diagnosticul corect şi rapid, tratamentul în ambulatoriu, sub observare directă, alături de medicamentele inovatoare pot îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor.

Tuberculoza nu face discriminări

Cazuri numeroase de tuberculoză au fost semnalate în special în zonele rurale, izolate, unde accesul la informaţie este relativ limitat. De exemplu, în zona cea mai afectată, sunt aproximativ 114 cazuri la 100.000 de locuitori, iar geografic numărul cel mai mare de pacienţi este în partea de est, de vest şi de sud.

Este foarte important ca pacienţii să îşi ducă la bun sfârşit tratamentul şi să nu renunţe. Pentru majoritatea, diagnosticul implică amânarea unor planuri de studii, de carieră sau care ţin de viaţa de familie. Tuberculoza este o boală vindecabilă, şi este important ca tratamentul să fie însoţit şi de sprijin social şi psihologic. În cadrul asociaţiei noastre, pacienţii pot discuta cu un psihiatru şi îşi pot împărtăşi experienţa cu alte persoane, astfel încât să primească susţinerea necesară în momentele dificile, în care sunt tentaţi să renunţe la tratament din cauza presiunii sociale la care sunt expuşi sau din cauza efectelor adverse ale medicaţiei.”, declară Ştefan Răduţ, Vicepreşedintele Asociaţiei pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (ASPTMR).

Este important, aşadar să mergem la medic încă de la primele semne pe care organismul ni le transmite astfel încât să putem elimina orice suspiciune, sau, dimpotrivă, să putem depista din timp această boală. Un diagnostic timpuriu creşte şansele unei vindecări mai rapide şi în acelaşi timp ne ajută să îi protejăm pe cei apropiaţi prin prevenirea infectării lor în mod involuntar.

*****

Dacă prezentați simptome, vă rugăm să vă adresați medicului.

Author: admin

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: