- BusinessMark deschide seria de evenimente “Tax & Finance Forum”, proiect ce se va desfășura în patru orașe din țară: Cluj-Napoca, București, Brașov și Timișoara
- Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali
BusinessMark anunță lansarea unei noi ediții “Tax & Finance Forum”, eveniment ce va avea loc pe 10 noiembrie la Hotel Raddison Blu, București. Experții din cele mai mari companii de consultanță din România vor aborda aspecte fiscale de actualitate și vor dezbate tendințele la nivel internațional, modificările legislative din Codul Fiscal și Normele de Procedură Fiscală și noi reglementări contabile.
Ediția de la București va include o conferință și seminarii de câte două ore ce vor acoperi cele mai de interes subiecte de fiscalitate pentru mediul de afaceri.
Tematica acestei ediții cuprinde aspecte ce țin de: tendințe în fiscalitatea la nivel mondial și european, noua abordare OECD a taxării internaționale, armonizarea legislației românești, noutăți în sfera impozitului pe profit, impactul modificărilor fiscale la nivelul angajatorului și al angajatului, TVA – noutăți, split-TVA, deducere, ajustări, rambursare, interpretări legislative, abordarea ECJ, exemple practice, prețurile de transfer, modalități de evaluare a gradului de pregătire a departamentelor fiscale pentru a răspunde solicitărilor business-ului, trenduri în controalele fiscale efectuate de autorități, vămuirea centralizată- metodă de eficientizare a costurilor, mobilitatea internațională a angajaților – provocări fiscale.
„Ne continuăm misiunea începută în primăvara acestui an, aceea de a rămâne conectați la schimbările și tendințele fiscale naționale și internaționale și de a le transmite prin intermediul unui forum care facilitează învățarea la cel mai înalt nivel. În contextul unui final de an cu multe modificări legislative, ne face plăcere să organizăm o nouă ediție Tax & Finance Forum și să descifrăm, alături de reprezentanții din cele mai mari companii de consultanță, noutățile fiscale cu impact asupra mediului de business.”, a declarat Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark.
Participanții au ocazia să interacționeze cu următorii speakeri:
- MIRUNA ENACHE, Tax Partner, EY România
- FLORENTINA ȘUȘNEA, Managing Partner, PKF Finconta
- MARIANA BARBU, Director, Consultanță Fiscală, PwC România
- CRISTINA MOGOȘ, Senior Manager, PwC România
- ALEXANDRU COMĂNESCU, Senior Manager, Deloitte România
- LUISIANA DOBRINESCU, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA
- CRISTINA SPIRESCU, Tax Associate Manager, KPMG România
- MIHAI PETRE, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România
Discuțiile din cadrul conferinței vor fi completate de cele trei seminarii.
Primul seminar are ca temă Combaterea evaziunii fiscale . De la deziderat la realitate și va fi susținut de EY România.
FLORINA PARÎNG, Tax Senior Manager, EY România, și CĂTĂLINA MARCU, Tax Consultant, EY România, vor discuta despre:
- Lupta împotriva evaziunii fiscale – context european
-
Lupta împotriva evaziunii fiscale – măsuri naționale
- Plata defalcată a TVA – cum se va aplica practic?
- Controalele fiscale – tendințe și dificultăți
- Jurisprudența CJUE – sursă de argumente în cadrul inspecțiilor fiscale
Cel de-al doilea seminar este susținut de Mazars România.
În acest sens, LIVIU GHEORGHIU, Senior Manager Tax Advisory, Mazars, va discuta despre Analiza prețurilor de transfer și obligațiile contribuabililor: obligațiile contribuabililor pentru documentarea prețurilor de transfer; Acordul de preț în avans; Practica controalelor privind prețurile de transfer și tranzacțiile cu risc, CĂTĂLINA CĂLINESCU, Senior Manager HR & Payroll Services, Mazars, despre Modificările aduse Codului muncii în 2022 și GEORGEL GHEORGHE, Senior Manager Audit & Financial Advisory Services, Mazars, despre Regulamentul General de Protecție a Datelor: Cine este vizat?
În cadrul celui de-al treilea workshop, specialiștii Dobrinescu Dobrev SCA vor aborda Cele mai frecvente greșeli fiscale identificate în inspecție fiscală; strategii de procedură în inspecția și în contenciosul fiscal. LUISIANA DOBRINESCU, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA, va discuta despre problemele de natură fiscală: impozit pe venit și contribuții sociale, scutirea de impozit pentru profesioniștii din domeniul IT, probleme de deductibilitate a TVA, mituri de interpretare a inspecției fiscale, desființate de practica judiciară, argumente generice ce trebuie avute în vedere în cadrul discuției finale cu contribuabilul, evoluții jurisprudențiale legate de deductibilitatea cheltuielilor, documentarea contestației și pregătirea dosarului pentru o eventuală expertiză judiciară, modalități de evitare a executării silite, răspunderea solidară a asociaților/administratorilor pentru neachitarea obligațiilor fiscale scadente.
Conferința se adresează următorului tip de public: directori financiari, generali, economici, contabili, auditori, experți fiscali, analiști financiari, consultanți fiscali și controlleri financiari.
Înscrierea la eveniment se va face prin completarea formularului de înregistrare, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la .
*****
Evenimentul “Tax & Finance Forum” este organizat de BusinessMark alături de: EY România, PwC România, FINEXPERT, Mazars România, PKF Finconta, Dobrinescu Dobrev SCA, Camera Consultanților Fiscali din România, Deloitte România, Camera de Comerț Bilaterală Bulgaria – România și Plantăm fapte bune în România. Partenerii media ai conferinței sunt: AGERPRES, NewMoney, Business24, Ziare.com, Financiarul.ro, Financial Market, Curierul Național, MoneyBuzz, Property Buzz, PortalManagement, Startups.ro, Gazetadeștiri, Roportal, Administratie.ro, Rbeconnect, PRBox, Săptămâna Financiară, FinZoom.ro, Manager Express, Jurnalul de Afaceri, Vox Capital, Chalbert, Debizz, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, MediaRabbit, MLM News, Business Cover, Energynomics, Revista Valoarea, Global Manager, Transilvania Business, Roportal.
*****
Gazetadestiri este partener media al evenimentului.