Evenimentele medicale ale toamnei 2022

  • Tweet
  • Tweet

Compania de comunicare medicală Houston NPA vă invită să participați, începând cu luna septembrie a acestui an, la o serie de evenimente naționale și regionale, creditate EMC și EFC, la care vor fi prezenți specialiști în domeniul medical ce vor susține, în calitate de lectori, prezentări și studii practice pe teme actuale și de interes din domeniul sănătății.

Programul evenimentelor medicale Houston din acestă toamnă este unul plin și include, alături de simpozioanele medicale cu tradiție marca Houston, dedicate farmaciștilor – Farma Practic – sau medicilor de familie – Practic MF -, o serie de noi alte conferințe naționale și regionale organizate împreună cu parteneri instituționali.

*****

4 ediții Farma Practic – simpozionul regional dedicat farmaciștilor și asistenților de farmacie
În această toamnă vor avea loc patru ediții Farma Practic, fiecare dintre acestea organizate pentru farmaciști și asistenți de farmacie din județe diferite.

ed. 58, Gura Humorului, 15-16 septembrie 2022, județe în focus : MM, BN, MS, HR, NT, SV;
ed. 59, Eforie Nord, 6-7 octombrie 2022, județe în focus:  CL, CT, IL, TL, B, BR;
ed. 60, Băile Herculane, 10 – 11 noiembrie 2022, județe în focus: AR, TM, CS, HD, MH;
ed. 61, Băile Herculane, 24 – 25 noiembrie 2022, județe în focus: OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

Prima ediție din această toamnă va avea loc între  15-16 septembrie 2022 la Gura Humorului.  Programul științific al ediției cu numărul 58 se va desfășura pe perioada a 2 zile, vineri între 15:30 – 20:00, iar sâmbătă  între 9:00 – 14:00. Taxa de participare include acces la lucrările științifice, mapa evenimentului, certificatul de participare, 1 welcome coffee și 2 coffee-break-uri,  3 mese, iar pentru cei care solicită cazare, aceasta este asigurată în limita locurilor disponibile  la Hotel  Best Western din Gura Humorului, cu acces gratuit la facilitățile hotelului (în afara programului științific). Toate detaliile cu privire la taxe și înscriere se găsesc aici: http://farmapractic.ro/?page_id=104
Contact: Daniela Popescu T: 0756.030.316 M: [email protected]

*****

Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar Oltenia
20 septembrie 2022, Craiova

Împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, în luna septembrie, Houston NPA va organiza cea de-a treia ediție a conferinței regionale de cancer bronhopulmonar – Oltenia, ce va avea loc pe 20 septembrie în sala Sala Aula Magna a UMF Craiova. Tema ediției din acest an: Managementul cazurilor avansate. Rolul și limitele chirurgiei de salvare.

Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Invitat de onoare al evenimentului este Prof. Univ. Dr. Ioan Cordoş, manager Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” Bucureşti, preşedinte Comisia de chirurgie toracică din Ministerul Sănătăţii. Puteți descărca formularul de înscriere de aici: https://goo.gl/9aeh7p
Contact: Roxana Apostu T: 0756.055.503 M: [email protected]

*****

Zilele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF)
29 septembrie – 1 octombrie 2022, Păltiniș – Sibiu

Organizată de Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, cu spijinul Houston NPA, cea de-a doua ediție a Conferinței  Naționale Zilele AREPMF este un eveniment dedicat medicilor de familie preocupaţi de îngrijirea copilului. Conferința va avea loc la Hotel Hohe Rinne din Păltiniș, jud. Sibiu, și se va desfășura pe perioada a 3 zile. Detalii despre programul conferinței și condițiile de participare se găsesc pe site-ul conferinței aici: http://conferinta.arepmf.ro/
Contact: Alexandru Bican T: 0733.076.387 M: [email protected]

*****

2 ediții Practic MF – seria de conferințe regionale EMC pentru medicii de familie
13-14 octombrie, Gura Humorului, județe în target: SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN, MM si BN.
17-18 noiembrie, Poiana Brașov, județe în target:
BV, AG, DB, PH,BZ, CV, HR, MS, SB,VL.

PRACTIC MF este organizat sub forma unor conferințe regionale cu caracter interactiv, incluzând dezbateri în plen, workshop-uri și prezentări de caz subscrise celor trei direcții principale: diagnostic precoce și tratament corect în cele mai frecvente afecțiuni din practica medicului de familie, managementul cabinetului medicului de familie si legislație și politici de sănătate. Fiecare ediție se va desfășura pe perioada  a două zile, vineri între orele 15:00 – 19:00 și sâmbătă între 9:00 – 14:00. Detalii despre programul evenimentelor și înscrieri veți găsi pe site-ul Houston: www.houston.ro
Contact: Andreea Acatrinei T: 0756.030.353 M: [email protected]

*****

Conferința  „Optimizarea, Performanța și Calitatea în Sănătate”
13 – 15 octombrie 2022, Poiana Brașov

Ajuns la ediția cu nr. 4, evenimentul oferă un cadru de dialog între principalii responsabili pentru calitatea serviciilor medicale din țară – manageri de spitale, directori medicali, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și între reprezentanți ai companiilor producătoare și distribuitoare de medicamente și dispozitive medicale. Conferința își propune să abordeze subiecte pragmatice din domeniul managementului sanitar prin prisma analizei proceselor de sistem pe criterii de calitate, eficiență, eficacitate, transabilitate și indicatori de performanță. Evenimentul va avea loc între 13 – 15 octombrie 2022, la Poiana Brașov. Detalii despre program găsiți pe site-ul conferinței: optimizareinsanatate.ro
Manager Proiect: Sandu Cristian T: 0726.231.028 M: [email protected]

*****

Conferinţa Naţională de Medicina Sexualităţii, ediția XVII
27- 29 octombrie 2022, Poiana Brașov

Lectori consacrați din România și din străinătate vor prezenta și vor dezbate teme de interes și actualitate în cadrul sesiunilor științifice, care se vor desfășura pe parcursul a trei zile în cadrul ediției cu numărul XVII a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității. Evenimentul este organizat pentru Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) în perioada 27-29 octombrie 2022 la Ana Hotels, din Poiana Braşov.

La conferinţă sunt aşteptaţi să participe peste 150 de medici din România şi din străinătate din mai multe specialităţi medicale, precum endocrinologie, urologie, obstetrică- ginecologie, dermato- venerologie, psihiatrie, diabet- nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie şi psihologi. Câteva dintre temele complexe abordate în cadrul conferinţei sunt: „Cancerul de prostată şi reabilitarea sexuală”, „Cancerul de sân, uter şi sexualitatea”, „Incontinenţă şi viaţă sexuală”, „Influenţa hormonilor asupra sănătăţii sexuale”, „Tulburări de libidou, excitare şi orgasm”, „Problemele psihosexuale şi managmentul lor”, „Chirurgia urologică/ginecologică şi sănătatea sexuală”, „Disfuncţia erectilă: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Ejaculare precoce: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Homosexualitatea şi tulburările de gen”. Toate detaliile referitoare la eveniment pot fi găsite pe site-ul Houston aici: https://goo.gl/xRKD2v
Contact: Roxana Apostu T: 0756.055.503 M: [email protected]

Author: redactiags

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *