De-a v-ați ascunselea după calorifer

 

Sunt unul dintre oamenii care nu au amintiri multe de la grădiniță. Asta pentru că am intrat direct la grupa mijlocie și am rezistat doar trei săptămâni. Faptele mele nu au fost pe placul educatoarelor, motiv pentru care ai mei părinți au fost nevoiți să mă retragă și să mă țină acasă. Se pare că motivul principal a fost un concert ad-hoc pe care l-am organizat eu. În urma evenimentului, toți cei peste 20 de copii din cameră au fost aspru pedepsiți pentru că au țipat, au cântat, au folosit jucăriile pe post de instrumente muzicale, și-au dat pijamalele jos, nu au respectat programul de somn și au sărit în paturile cu saltele din metal, făcând și mai multă gălăgie. Eu am fost singurul copil nepedepsit pe moment, pentru că m-am prefăcut că dorm. Asta până m-au pârât ceilalți și m-au judecat ca fiind unic vinovat de revolta provocată. Un alt motiv ar fi fost faptul că îi obligam pe copii, prin diferite metode de constrângere, să mănânce și porția mea de mâncare, dar doar atunci când nu-mi plăcea. Am rămas cu puținele poezii și cântece învățate în limba română, pentru că pe atunci oricum nu învățam engleză la grădiniță.

În școala generală, în clasa a V-a, văzând că-mi place materia, mamei i-a venit ideea să fac meditații la engleză cu doamna profesoară pentru a avansa. Zis și făcut. Vreo 3-4 luni am tot învățat engleză și acasă. Primeam note mari la ore și-mi doresc să cred în continuare că pe merit. Până într-o zi în care nu am mai vrut să fac meditații. În momentul în care am văzut-o că se apropie de scara blocului, a intervenit panica și am sărit în spațiul gol, dar foarte strâmt, pe care îl lăsa unghiul format de caloriferul lipit de dulap. Vă puteți închipui ce a urmat. Mama aproape că mă implora cu ochii în lacrimi să ies de acolo, mai mult de rușine în fața profesoarei. Eu țipam ca din gură de șarpe că ”Nu mai vreau să fac meditații la engleză, m-am săturat de doamna profesoară, nu-mi mai place de ea!!!”. Profesoara încerca să mă relaxeze și să afle motivul comportamentului meu straniu și subit. Și-așa am ținut-o vreo oră, până când am auzit ”Doamnă, să știți că nu o să mai fac meditații cu fiica dumneavoastră, a arătat multă lipsă de respect, eu am făcut drumul degeaba până aici și am pierdut timp”. Și-atunci a început chinul până în clasa a VIII-a, ani în care doamna profesoară nu a uitat fapta mea și-a răsplătit-o pe măsură: numai note de 5 și 6 curgeau în dreptul numelui meu din catalog. Cu toate astea, îi mulțumesc și acum pentru că m-a responsabilizat să învăț limba engleză mai mult singură. Mi-e greu să vă descriu fericirea pe care o simțeam când primeam nota 7. În acea perioadă, m-a ajutat și școala, dar și desenele animate în limba engleză urmărite pe Cartoon Network.

În liceu am făcut parte dintr-o clasă de engleză intensiv. Patru ore de engleză pe săptămână. Fiindcă eram la un renumit liceu din capitală și pretențiile erau ridicate, dar poate și din cauză că metodele de predare nu erau tocmai potrivite, am ajuns să simt că ”tocesc” limba engleză doar pentru a o ști cât îmi este nevoie. Singurele momente în care mă apropiam cu drag de limba engleză erau vacanțele, atunci când trebuia să parcurgem o bibliografie generoasă și să revenim cu rezumate despre cărțile citite.

Și-apoi a venit facultatea. Cei patru ani universitari mi-au adus nivelul de engleză înapoi cu 10 ani. Din simplul motiv că engleza a lipsit cu desăvârșire, dar nu din programă, ci din cauza profesorului care nu prea apărea la ore.

Aș fi putut să învăț singură, nu încerc să-mi găsesc scuze acum. Poate că n-a reprezentat o prioritate pentru mine. Știu sigur că a fost un mare obstacol în a obține joburi extraordinare pentru care eram potrivită, cu o singură excepție: necunoașterea la perfecție a limbii engleze. La toate locurile de muncă avute, mai ales la cele din domeniul bancar unde managementul și colegii cu care aveam treabă erau expați, m-am lovit de handicapul de a nu cunoaște engleza la nivel avansat, mai ales pe cea de specialitate. De asemenea, la joburile avute în domeniul comunicării, am refuzat proiecte importante dintr-un motiv pe cât de banal, pe atât de important: frica.

Acum am 33 de ani. Chiar și la vârsta asta încă simt nevoia să mă ascund după calorifer. Este cumva laitmotivul nivelului de engleză pe care-l cunosc. Eu consider că niciodată nu este prea târziu să înveți. Și pentru că sunt într-o perioadă în care lucrez cu mine însămi pe mai multe planuri și îmi doresc să evoluez atât personal, cât și profesional, este momentul să las teama deoparte și să duc cunoștințele de limba engleză către un nivel avansat.

Sunt conștientă că, la această vârstă, mă lovesc de lipsa timpului. Dar nu-i problemă, pentru că am descoperit o platformă de e-learning profesională, ce cuprinde cursuri de engleză online accesibile și la 2 dimineața. Ce poate fi mai potrivit decât să învăț engleză pe calculator acasă, în metrou sau între ședințe? Mai mult de atât, la cursul de engleza de acasă beneficiez și de un profesor de engleză care-mi oferă feedback personal.

Cred că mi-ar fi teamă și rușine, la nivelul la care sunt acum, să particip la cursuri de engleză cu persoane care au cunoștințe mai avansate. Ulterior, când voi simți că sunt pregătită, voi apela și la cursurile Engleză pentru toți face-to-face. Pentru că, dacă în scris mă descurc, am obstacole în conversații și anumite limitări gramaticale pe care trebuie să le corectez.

Pe măsură ce am scris aceste rânduri am conștientizat și mai clar frica pe care am hrănit-o atâta timp și am primit confirmarea că este timpul să nu mă mai ascund, să accept provocarea și să ies de după caloriferul care m-a ținut ascunsă atât de mult timp.

 

*****

Am descoperit

english for all engleza pentru toti

în cadrul Spring SuperBlog 2017

 

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *