Jazzy Christmas Concert, cu Ramona Horvath Quartet
Dec14

Jazzy Christmas Concert, cu Ramona Horvath Quartet

În perioada 20–21 decembrie 2017, Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Kaufland România, Primăria Municipiului Brașov și Libris.ro organizează evenimentul JAZZY CHRISTMAS CONCERT. Cu ocazia aniversării, în 2018, a 5 ani de activitate de la fondarea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, dar și după succesul înregistrat de prezentarea albumului “XS Bird” pe scena Ateneului Român (București, 10 octombrie 2015), album premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2016) și pe scena Palatului de Béhague cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului (Paris, 30 aprilie 2017), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, dorește să prezinte prima ediție a JAZZY CHRISTMAS CONCERT, eveniment ce va avea ca invitat pe Ramona Horvath Quartet: Ramona Horvath, pian; Nicolas Rageau, contrabas; Philippe Soirat, baterie și André Villéger, saxofon. Cu aceasta ocazie pianista de jazz Ramona Horvath va interpreta piese în premiere de pe noul său albumul „LOTUS BLOSSOM” (înregistrat și produs în Franța la casa de discuri „Black & Blue”), album ce va fi lansat în Franța în luna decembrie a.c.. Concertele vor avea loc după cum urmează: BUCUREȘTI, 20 DECEMBRIE 2017, ORA 19.00 MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI – SALA AUDITORIUM, Str. Știrbei Vodă nr. 1-3 Participarea la eveniment se face, în limita locurilor disponibile, pe bază de confirmare la adresa: office@musicarte.ro BRAȘOV, 21 DECEMBRIE 2017, ORA 17.00 CINEMATECA PATRIA, Bulevardul 15 Noiembrie nr. 50 INTRAREA LIBERĂ, ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE. ***** Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București ca și pianist concertist în muzică clasică, iar în prezent este unul dintre cei mai virtuoși pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical. A fost eleva și partenera de scenă a Maestrului Jancy Korossy, împreuna cu care a concertat pe cele mai importante scene europene. De asemenea, a înregistrat, alături de Maestrul Korossy, discul “Dor de acasă”, album premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009). Ramona Horvath trăiește în Franța, unde își continuă cariera de pianist de jazz. Ramona este o prezență foarte activă pe scena de jazz pariziană, recent putând fi ascultată în festivaluri precum: Jazz sur Seine, Pianissimo, Jazz au Coeur etc.. Pianista conduce de asemenea un trio de jazz (pian, contrabas și tobe), trio care în 2015 a înregistrat și produs în Franța primul lor album “XS Bird” (Black & Blue, 2015), album ce a primit premiul pentru „Cel mai bun album de jazz al anului” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România, 2016). Mai multe detalii despre activitatea pianistei Ramona Horvath găsiți pe: www.ramonahorvath.com André Villéger – unul dintre cei mai importanți...

Read More
Expozițiile lunii decembrie, la Art Yourself Gallery
Noi21

Expozițiile lunii decembrie, la Art Yourself Gallery

  În perioada 23 noiembrie 2017 – 16 ianuarie 2018, Art Yourself Gallery vă invită la două expoziții deosebite, Radu Rodideal – For love of Relevance și Amalia Dulhan – Reverie. Vernisajul are loc pe data de 23 noiembrie, la ora 18:00. ***** For Love of Relevance / RADU RODIDEAL Proiectul „For Love of Relevance [De dragul Relevanței]” a mizat încă de la început pe dorința mea de a readuce în sfera de interes, un tip de imagine practicat de-a lungul dezvoltării mele plastice; mai exact, o epurare de detaliu, modeleu și structurarea unui figurativ bazat pe ecranări plate. Am căutat cu precădere un echilibru între forma stilizata și raportul tonal specific figurativului, tinzând astfel către un fel de “realism minimal”, care să conțină informație doar atât cât este nevoie pentru a da naștere unei imagini structurate pe figurativ. La nivel ideatic, proiectul continua firesc preocupările mele anterioare, metoforizând aluziv eroticul ascuns în cele mai cotidiene acțiuni, locuri sau obiecte, dezvăluind pe alocuri încărcătura emoționala pe care acestea o poartă după sine… / Radu Rodideal   ***** Reverie / AMALIA DULHAN Dacă mintea nu poate să încalce zidurile citadelei ca să privească zorii infiniți, ce sens are că inima este miezul incandescent al planetei pe care se află citadela? În spațiul intern mental, ale cărui limite sunt într-o continuă expansiune, regulile după care acesta funcționează sunt schimbătoare și aproape infinite. Ele permit existența lumilor în lumi, născând concepte, idealuri, absoluturi și simulări lipsite de constrângeri. Sinestezia capacității imaginative folosește tot ceea ce conțin conștientul și inconștientul la momentul dat, zămislind spații, texturi, evenimente și creaturi ale căror existență efemeră și fragilă se manifestă și în spațiul real, cuantificabil al fiziologiei cerebrale. Pornind de la ideea că percepția definește realitatea, reveria și creațiile ei își proclamă dreptul de a fi considerate ca făcând parte din Universul Real. Am creat lucruri imposibile și le-am dat dreptul de a fi numite reale, prin intermediul propriei mele ființe, punând la îndoială granița dintre ceea ce este și ceea ce poate fi. / Amalia Dulhan *****   Art Yourself Gallery – Bd. Dacia 51, etaj 1 /office@artyourselfgallery.ro / www.artyourselfgallery.ro /021 222 98 77 Gazeta de Știri este partener media al...

Read More
Art Yourself Gallery, la Art Shopping Paris – Carrousel du Louvre
Oct16

Art Yourself Gallery, la Art Shopping Paris – Carrousel du Louvre

În perioada 20-22 octombrie, Art Yourself Gallery vă invită la ART SHOPPING PARIS – CARROUSEL DU LOUVRE, unde va reprezenta cinci artiști români contemporani: Constantin Pacea, Amalia Dulhan, Ileana Oancea, Ion Iancuț și Cătălin Oancea. Salonul internațional de artă contemporană – Art Shopping Paris – celebrează 10 ani de activitate și se afla la cea de-a XXI-a ediție, fiind unul dintre cele mai consacrate evenimente de artă din Europa. Poziționat strategic lângă Muzeul Luvru, evenimentul va reuni peste 700 de artiști și galerii de artă contemporană din lume și peste 20.000 de vizitatori. http://www.artshopping-expo.com/info_galerie/334/art-yourself-gallery.html http://www.artshopping-expo.com/actualites.php Pentru cei prezenți la Paris weekend-ul viitor, orarul evenimentului este: Vineri, 20 octombrie, ora 19:00-22:00 / deschiderea oficială (intrare doar pe bază de invitație) Sâmbătă, 21 octombrie: 10:00- 20:00 Duminică, 22 octombrie: 10:00-19:00 Așadar, sunteți invitați la săptămâna artei la Paris, la standul B27 / Art Yourself Gallery/ România!  ***** Gazeta de Știri este partener media al Galeriei Art...

Read More
Art Yourself Gallery aniversează 6 ani
Sep20

Art Yourself Gallery aniversează 6 ani

Am primit astăzi un comunicat de presă aniversar, pe care îl redăm mai jos. Ne bucurăm că suntem alături de proiectele desfășurate în galerie și de prietenii noștri de la Art Yourself printr-un parteneriat media ce durează din 2014. La Mulți Ani cu mult drag din partea echipei Gazeta de Știri! ***** Art Yourself Gallery „La 6 ani de la deschidere credem că lumea din jur s-a schimbat. Poate chiar așa este. Sau poate doar noi o vedem diferit. Cert este că nu am stat pe loc. Am continuat să visăm, să creăm și să aducem un plus de culoare. În esență, totul depinde de cum privim mai departe și cum arta poate schimba o viziune sau estetica unei lumi în continuă transformare. La aniversarea de 6 ani, Art Yourself a expus peste 150 de artiști în zeci de expoziții personale și conceptuale, proiecte care au reunit sub egida unui maraton 17 artiști timp de un an cu o suită de 187 de lucrări (proiectul 11172014) sau 88 de artiști care au expus un impresionant număr de 440 de lucrări (proiect No.88).” ***** La cea de-a VI-a aniversare, sunt invitați doi artiști remarcabili ai scenei artei contemporane: Liviu Mihai și (în premieră) Tudor Bălașa. Vernisajul are loc astăzi, 20 septembrie, ora 18:00, la sediul galeriei. Expozițiile pot fi vizitate până pe 17 octombrie 2017. ***** AMINTIRI DESPRE SINE (Tudor Bălaşa) „A picta este un act de cunoaştere prin care exersez curajul de a mă învinge pe mine, cel ce îmi părea că sunt. Este un pas dincolo de imagine şi de zid, în întunericul unde doarme secretul cel mai de preţ pe care îl [re]cunosc, amintindu-mi-l. Această trăire pe care o îmbrac în vizibil, ca o premoniţie în care apar, de fapt, memorii adânci, devine obiectul de artă. El este libertatea ce stă între un trecut inconştient şi îndepărtat ce îmi aparţine şi zorii unui viitor pe care îl [pre]simt, ca pe o amintire recentă. El nu mă defineşte, doar mă dezvăluie în acel moment al drumului meu. La fiecare pas, cu fiecare obiect realizat, mă găsesc la începutul unei lungi călătorii pe care abia o încheiasem. Pentru mine, el este sortit existenţei de o clipă, pentru ceilalţi mi-aş dori să trezească aduceri aminte sau necesitatea parcurgerii drumului până la ele. Munca artistului este voinţă de transformare pe care o imprim în propria-mi măduvă, un mesaj ce mi-l trimit mie şi celorlalţi, spre a ne putea bucura de roade în viitoarele cicluri, în viitoarele copilării, în viitoarele greşeli necesare. Pictez ca să mă autoconstruiesc de dincolo de vizibil şi sper că ceea ce va rămâne să fie de ajutor...

Read More
Expoziție de eșarfe de mătase pictate manual, la Art Yourself
Iun14

Expoziție de eșarfe de mătase pictate manual, la Art Yourself

În perioada 15-20 iunie 2017, Andreea Zahn vine la Art Yourself Gallery cu o minunată expoziție de eșarfe de mătase pictate manual. Expoziția Finit-Infinit are vernisajul mâine, 15 iunie 2017, la sediul galeriei Art Yourself. ***** Text catalog Atunci când forma finită se poate multiplica la infinit, atunci când Divinul este aici si pretutindeni, atunci când noi ca forme finite trăim cu sufletul infinitul Divinităţii. Geometria sacră ca expresie a Divinităţii în arta islamică şi cea românească a fost inspiraţia care a stat la baza proiectului “Finit – Infinit”, o colecţie de eşarfe, respectiv marame de mătase naturală, imprimate manual prin tehnica batik. Geometria islamică este fundamentată pe construirea şi divizarea cercului, cercul fiind simbolul eternităţii, simbolul pentru „origine” și „sfârşit”. Din cerc şi în cerc iau naștere toate poligoanele: hexagonul ca simbol al raiului, triunghiul ca simbol al conștiinței umane și pătratul ca simbol al maternității și pământului. În tradiţia românească, cercul apare ca un simbol solar şi se regăseşte în toate ariile creaţiei ţăranului român. Numele “Finit-Infinit” pleacă de la simbolistica geometriei islamice, artă străveche bazată pe principiile geometriei sacre prin care divinul se materializează în forme fizice accesibile. Compozițiile geometrice cu forme finite pot fi extinse la infinit, fiind interpretate ca o reflexie a infinității lui Dumnezeu. ”Finit-Infinit” poartă cu sine finitul formelor geomtrice văzute ca limitarea noastră fizică și infinita posibilitate de combinare și extindere a acestor geometrii văzută ca infinita noastră dragoste, gândire și spiritualitate. Colecţiile “Portal oriental” şi „Porţi româneşti” au avut la bază portalul ca pretext interpretativ. Porţile templelor, bisericilor, moscheilor iau cel mai adesea forma portalului cu arcade, în timp ce porţile gospodăriilor româneşti se remarcă prin bogate ornamente crestate în lemn. Trecerea prin poartă este, în sens simbolic, o trecere de la profan la sacru, de la material la spiritual. Trecerea porţii înseamnă intrarea sub protecţia unui spaţiu ferit de cele rele. În colecţia “The Breath of the Compassionate” sau “Respiraţia Divinităţii” regăsim principiul creaţiei perfect transpus în modelul geometric bazat pe complementaritatea celor două octogoane. Acest tandem ritmic de inspiraţie şi expiraţie este pricipiul construirii Universului şi al vieţii de zi cu zi. Divinitatea este în acelaşi timp absolută şi infinită, sursa tuturor fiinţelor vii, a conştiinţei şi a vieţii. Ea însăşi înaintea formei, vorbeşte omenirii prin forme finite, care deşi sunt în exterior limitate, se deschid în interior către infinit. Prin revelaţia cuvântului sau a logosului iau naştere sacrele tradiţii, care chiar dacă sunt diferite la suprafaţă, sunt unite lăuntric într-un centru care transcende toate formele. Ele sunt, orişicum, legătura de la periferie la centru, de la relativ la absolut, de la finit la infinit, de la multiplicitate...

Read More
Andreea Floreanu și Ileana Oancea expun la Art Yourself
Mai27

Andreea Floreanu și Ileana Oancea expun la Art Yourself

  Luna iunie este luna copilăriei la Art Yourself. Este luna în care două artiste contemporane ne invadează imaginația și ne trezesc amintiri și tonuri suave din vremurile în care visam să devenim maturi. Dream a little bit / Andreea Floreanu “Dream a little bit” ne poartă într-un loc ce se află deja înauntrul nostru. Acest “loc” ne defineşte ca indivizi şi ne călăuzeşte mereu, fie că suntem sau nu, conştienţi de asta; un loc nemărginit: copilaria. Seria de lucrări invită adultul să retrăiască ipostaze ale copilăriei şi să mai viseze, fără barierele şi opreliştile, de cele mai multe ori, autoimpuse. Să ne reconectăm pentru o clipă la copilul din noi, şi să fantaziem nestingheriţi la momentele în care descopeream lumea din jurul şi din interiorul nostru. Ileana Oancea / Birdman BIRDMAN sau OMUL-PASĂRE este o temă ce mă preocupă intens de multă vreme și derivă dintr-un citat al lui Nichita Stănescu, citat ce spune că oamenii sunt păsări cu aripile pe dinăuntru. Este despre oameni, dar și despre ei pe dinăuntru, despre cele mai complicate și sensibile sentimente. Aripile „interioare”, ce nu pot fi văzute, prind viață în sculpturile mele, transformă forma umană și îi adaugă un sentiment de libertate și joaca, de bucurie și eliberare. Lucrările își vor concentra forța în picioarele frumoase, sculptate cu grijă, ce vor exprima într-o formă concentrată frumusețea corpului uman, și în aripi, de asemenea lucioase și polisate și prețioase ca simbol al spiritului, al sufletului, al trăirilor interioare. ***** Expozițiile pot fi vizitate în perioada 30 mai- 10 iulie 2017. Gazeta de Știri este partener media al evenimentelor Art Yourself...

Read More