Povestea lui Gepeto, trubadurul cu mandolină

domnul gepeto gazeta de stiriÎn mod cert l-ați văzut sau l-ați auzit în drumul vostru. Domnul Gepeto, pe numele său real Gheorghe Boiciuc, este un bătrânel care-și asigură traiul zilnic cântând la mandolină, cu toate că dragostea lui rămâne pianul. I-am descoperit povestea pe Facebook-ul unei tinere care l-a întâlnit și l-a ascultat minute bune. Redăm mai jos povestea, cu speranța să-l întâlnim și noi curând pentru câteva învățăminte de viață.

***

”El este domnul Gepeto, cel mai simpatic bătrânel pe care l-am cunoscut vreodată! ”Gepeto, așa m-a poreclit o ziaristă de la Adevărul când eram în mall și cântam la pian”. Cântă la mandolină cât e ziua de lungă și zâmbește trecătorilor din pasajul pietonal de la Obor. Acolo l-am găsit eu, dar suspectez că este cam plimbăreț pentru că îi face plăcere să vadă oameni, să stea de vorbă cu ei. ”Nu pot să merg la cămin, nu pot să stau închis, sunt independent, sunt autodidact, sunt dependent de fețe tinere, de copii care zâmbesc”, mi-a răspuns atunci când l-am întrebat dacă ar putea lua în considerare o cameră la cămin, dacă i-ar fi de folos.

Nu știu alții cât stau de vorbă cu el de obicei, dar eu am stat o oră și ceva. Nici nu știu când a trecut timpul pentru că mi-a vorbit despre Paris (unde are ceva rezidență de vreo 5 ani și o poveste care merită ascultată), despre cât de mult iubește pianul (la sfârșit aveți un link cu el cântând la pian), despre cum îl mai mușcă de picior câte un câine ”și aseară m-a mușcat un cățeluș d-ăla mare, trebuie să-mi fac injecție” pe drumul spre casă. Zâmbetul cald și ochii senini i se trag din tinerețe, de când era profesor de muzică la diferite grădinițe. Iubește copiii și nu face diferențe între ei, așa cum nu face diferențe între oameni. ”I-am cântat la pian și doamnei Hillary Clinton când i-a vizitat pe copiii bolnavi de Sida la Spitalul Colentina, în anii 90”. Vocea îi este caldă și vorbește cu zâmbetul pe buze chiar și despre momente mai grele. Despre cum ”m-au amenințat în Paris să nu mai cânt pe locul lor că altfel îmi taie gâtul. Mi-au arătat semnul pe gât, cum mi-l taie. Le-am spus ok, ok, și-am plecat în altă parte, n-am vrut să-i deranjez” sau despre cum are decizie de la primărie să primească un acoperiș deasupra capului în Paris, dar nu i se oferă din cauza xenofobiei. ”Sunt român, d-asta întârzie cu casa, e xenofobie mare acolo, eu am fost deschis, am dormit și lângă negri și i-am învățat să cânte la mandolină. Odată mi-au furat mandolina, dar mi-am cumpărat eu alta”. Îl supără că oamenii îl acuză că stă și cerșește: ”dar eu nu cerșesc, nu cred că cerșesc, mie-mi place să cânt și cânt pentru oameni, dacă omul îmi dă ceva din suflet, eu mă bucur și-i mulțumesc.

L-am întrebat ce și-ar dori să-i aducă Moșul anul acesta. Mi-a răspuns sincer ”lemne, să am căldură noaptea, că de mâncat găsesc eu. Și poate pe cineva care să mă ajute cu actele de Franța, nu știu foarte bine să le traduc.

Ceea ce urmează să scriu sunt informații pe care le-am aflat cu grijă, înregistrându-l, n-am vrut să-l interoghez pentru că nu despre asta ne-a fost dialogul. El nu se plânge, nu cerșește. Numele său este Gheorghe Boiciuc și în februarie împlinește 70 de ani, dacă am reținut bine. Locuiește cu chirie într-o cameră cu igrasie și umiditate pe care dă vreo 330 de lei lunar, unde are o sobă pe care nu poate pregăti mâncare. Restul pensiei o dă pe medicamente pentru că are tumori și probleme cu picioarele. Mănâncă pe la centre care oferă mâncare oamenilor ca el, hainele i le spală o femeie de etnie romă căreia îi mai dă un leu, doi pentru cafea. Am fost prezentă când un bărbat de etnie romă (aveți foto) i-a adus câteva lemne pentru foc în schimbul a doi lei pentru cafea. ”Ei mă ajută că și eu le dau un leu, doi pentru cafea. Nu-i ajutam dacă nu știam că sunt oameni buni, eu văd sufletul în oameni”. Am știut cum să aflu dacă îi ia cineva banii fără să devină defensiv, dacă îl obligă cineva să cânte, dacă îl supără cineva, inclusiv dintre cei care vin cu scop să-l ajute, și răspunsul este nu.

Eu am numărul său de telefon, precum și adresa pe care mi le-a dat cu oarecare reticență. Nu teamă, dar probabil că mulți i-au promis ceva și n-au mai dat semne. Eu nu i-am promis nimic. Dacă sunt oameni care vor să-l surprindă cu lemne în această iarnă, îmi pot scrie în privat pentru a le da contactul său. Menționez că nu voi da datele sale decât celor care îmi vor inspira încredere. I-ar prinde bine și o proteză dentară. Dar cel mai bine o cameră în București să nu mai fie nevoit să bată atâta drum anevoios zilnic.

Eu i-am spus povestea, pentru că până la urmă fiecare om matur face alegeri și-și creionează viața singur, dar consider cu tărie că este un om cu adevărat special. Trebuie doar să-l ascultați și-mi veți da dreptate.”

***

În finalul materialului vă lăsăm în compania domnului Gepeto care, în 2009, a bucurat auditoriul cu o reprezentație la pian, cântând după portativ: https://www.youtube.com/watch?v=qB0t7QrvMYY

gepeto gazeta de stiri social mandolina                                                               gazeta de stiri social gepeto mandolina

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *