În data de 28 martie 2019, a avut loc, în Bucureşti, un workshop organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, în cadrul căruia s-au dezvoltat subiecte de actualitate din sfera dermatocosmetologiei. Conf. dr. Daciana Elena Brănişteanu, Facultatea de Medicină a Universităţii “Gr. T. Popa” Iaşi, preşedintele Comitetului de Organizare al Primăverii Dermatologice Ieşene şi al Asociaţiei Dermatologilor din Moldova, a răspuns întrebărilor jurnaliştilor prezenţi la eveniment cu privire la importanţa Primăverii Dermatologice de la Iaşi.
Despre conferinţa Primăvara Dermatologică Ieşeană, 3-6 aprilie 2019, conf. dr. Brănişteanu a precizat că „evenimentul şi-a pierdut caracterul regional în acest an, fiind o manifestare naţională cu participare internaţională, un dialog real între specialităţile medicale ce au drept numitor comun patologia dermatologică. Accentul s-a pus în acest an pe prezenţa studenţilor pentru că nu poţi schimba mentalitatea unei tagme medicale dacă nu începi să targetezi studenţii„.
Conf. dr. Daciana Elena Brănișteanu
„Am ales profesionişti, dar şi foarte buni speakeri în acelaşi timp, oameni care excelează şi prin acest factor, pe care i-am auzit vorbind sau care mi-au fost recomandaţi. Fiecare lector îşi va prezenta cursul cu imagistică bine definitivată, existând o structurare foarte bună a programului.„, a menţionat conf. dr. Brănişteanu cu privire la prezenţa unui număr mare de medici naţionali şi internaţionali în calitate de speakeri.
Întrebată despre afecţiunile de piele cel mai des întâlnite, specialistul a precizat că pe listă se găsesc, printre altele, infecţiile cutanate, psoriazisul legat de stres, acneea, dar a ţinut să precizeze că este foarte important ca populaţia să utilizeze creme protectoare cu factor de fotoprotecţie SPF 50, un indice de protecţie foarte mare, dar care accelerează bronzul în cazul expunerii la soare si care protejează pielea de razele ultraviolente extrem de nocive, întrucât prevalenţa cancerului de piele a crescut îngrijorător.
Conf. dr. Daciana Elena Brănişteanu a explicat şi un program de îngrijire în paşi pentru cititorii noştri. Pentru ca pielea să fie sănătoasă trebuie curăţată cu un produs demachiant. Există produse de curăţare destinate şi bărbaţilor, ce au acţiune benefică asupra pielii, eliminând praful şi bacteriile depuse de-a lungul zilei. Pasul doi este reprezentat de pulverizarea unui produs pe bază de apă termală, recomandat inclusiv după aplicarea machiajului. Foarte sensibilă este pielea din jurul ochilor, în cazul căreia se recomandă o cremă hidratantă pentru evitarea degradării acestei zone. Pentru bebeluşi şi copii există o gamă variată de creme hidrantante pe piaţa farmaceutică din România, unele dintre ele fiind recomandate a fi folosite chiar din prima zi. Seara suntem sfătuiţi să aplicăm o cremă nutritivă, inclusiv una destinată reducerii ridurilor. Important este şi programul de somn, deoarece intervalul orar în care se regenerează pielea este 22:00 – 24:00, un program ce ar trebui respectat mai ales de către persoanele de peste 40 de ani.
Discutând despre sănătatea pielii, a fost punctată şi diferenţa dintre cosmetice şi dermatocosmetice (cele din urmă conţin ingrediente active) şi importanţa alegerii lor cu grijă. Dermatocosmeticele sunt produse ce pot fi prescrise şi de către farmacişti, nu neapărat doar de medici şi se găsesc în farmacii. Dermatologia modernă recomandă terapia rotaţională, mai ales în cazul pacienţilor care se ataşează de anumite produse dermatocosmetice şi care observă, în timp, o scădere a randamentului acestora.
O importanţă majoră trebuie acordată şi produselor bionaturiste existente în comerţ, deoarece bio nu înseamnă dermatocosmetice, iar dermatocosmeticele nu exclud ingredientele bio. De aceea, este recomandat să cereţi sfatul medicului sau farmacistului pentru a nu agrava afecţiunea deja existentă în cazul în care vă decideţi să utilizaţi astfel de produse.
Totodată, dacă folosiţi dermatocosmetice, este interzis mixajul lor cu produsele cosmetice din cauza posibilelor reacţii adverse.
La congresul Primăvara Dermatologică Ieşeană vor participa aproximativ 700 de medici, 50 de farmacişti şi 650 de studenţi, iar lista subiectelor ce vor fi dezbătute este mai mult decât generoasă. Detalii suplimentare puteţi afla pe site-ul www.primaderma.ro.