Îmi amintesc cu drag de perioada copilăriei petrecute cu sora mea, prin anii ’90. Despre cum ne construiam cazemate în fotolii și o foloseam pe bunica drept paravan atunci când începea atacul, despre cum ne puneam de acord să ne apărăm reciproc în fața părinților atunci când răsturnam vopsea pe covor ori când spărgeam bibelouri în multele momente în care ne țineam mâinile strâns, în formă de X, și începeam să ne învârtim până ceda prima dintre noi. Evident, amândouă ne înfigeam direct în mobilier, iar neșansa făcea să nu nimerim fotoliile, ci rafturile pe care stăteau obiectele de decor ale casei, preferatele mamei.
Momente dragi îmi erau și cele în care ne doream să hrănim porumbeii cu firimituri de pâine, însă din bucătărie până în balcon drumul era lung și multe rămâneau în casă, pe covorul pufos. Mai bine spus, în covorul pufos și acolo rămâneau până le descoperea mama. Eram fete silitoare, sigur că da. Nu lăsam joaca începută afară să-și piardă farmecul, ci continuam în casă să râcâim cărămidă roșie (procurată cu greu de la blocul aflat în construcție, vis-à-vis de al nostru) pentru a prepara mâncare păpușilor. Foloseam făină, orez și biscuți în momentele în care ne doream un meniu diversificat.
Nisip, pietriș, praf, le aduceam pe toate în casă pentru că odată venite de afară ne doream doar un singur lucru: să ne continuăm joaca, încălțate sau nu. Zâmbesc și mi-e tare dor de toate acele momente. Nu același lucru îl poate spune sora mea, Alexandra. Vârsta, eu fiind cu trei ani mai mare decât ea, îmi oferea oportunitatea atunci de a o pune la treabă, zilnic. Să spunem că-mi plăcea să fiu comodă și o obligam, amenințând-o c-o spun părinților pentru diverse boacăne, să facă ea curat: să spele vasele (era atât de mică încât nu ajungea nici cu capul la chiuvetă și-o urcam pe scaun), să strângă hainele, să strângă jucăriile, dar mai ales să dea cu aspiratorul. Cu toate că o vedeam chinuită cu un aspirator care nu performa. Nu mai rețin marca, știu că era negru, cu dungi albastre, și avea un tub prelungitor destul de generos. Atât de generos încât îl scoteam din aspirator doar-doar să-mi văd surioara mea muncind cu drag, dar fără spor. Sigur că urmau scandaluri și supărări, dar erau atât de inocente încât împăcarea venea fără efort, natural.
Fie vorba între noi, și acum am regrete. Am obligat-o la munci grele pentru cât de firavă era, dar sunt sigură că în prezent îmi mulțumește, măcar printre dinți. De unde a pornit povestea asta? Am ajuns de curând pe site-ul magazinului MarketOnline pentru că sunt în plin proces de mutare în noua casă și-mi doresc să achiziționez diferite electrocasnice și, în momentul în care am ajuns la secțiunea oferte aspiratoare mi-am amintit de întâmplările copilăriei. Tare mi-ar fi plăcut să-i ofer surorii mele un aspirator performant atunci, să n-o mai văd chinuindu-se cu aspiratorul cumpărat de la taraba din târg. Acelea erau vremurile. Astăzi, când avem posibilitatea să achiziționăm obiecte de calitate care ne fac viața mai ușoară, la prețuri accesibile, nu mai avem voie să ne mulțumim cu puțin. Pentru că o investiție trebuie să fie durabilă și asta caut eu acum. Vreau să investesc într-un aspirator, că tot a venit vorba despre el, performant pe termen lung, mai ales că suntem fericiții părinți ai unui cățeluș pe care intenționăm să-l păstrăm tot pe termen lung.
Pe Marketonline.ro există o varietate de oferte și promoții la aspiratoare, iar eu am găsit un aspirator care chiar mă încântă: Rohnson Aquatech R144. Citesc despre el că are o tehnologie inovatoare de filtrare prin apă, fiind ideal pentru noi toți, cei care ne îngrijim de sănătatea noastră în timpul funcționării aspiratorului. Nimeni nu vrea să inspire la unison cu aspiratorul praful din încăpere. La date foarte tehnice eu nu mă pricep, dar mi-a confirmat soțul că este foarte bun filtrul HEPA care reține 99,99 % din particulele mai mari de 0,3 microni. Practic, filtrarea prin apă este o metodă prin care praful este colectat direct în apă, prevenind astfel împrăștierea acestuia în aer. Este simplu, în momentul în care îmi doresc să golesc recipientul, nu inhalez particulele dăunătoare. Mie-mi convine mai ales că am o sensibilitate la praf cu care mă confrunt de câțiva ani, ce se manifestă prin perioade lungi de tuse, și-mi doresc să evit praful din jurul meu, dar mai ales din casă.
Așadar, am găsit un aspirator multifuncțional, puternic, dar cu un consum de energie de 1550W. Alte caracteristici ale aspiratorului, astfel încât să vă faceți o idee: funcție de suflare, filtru HEPA lavabil, este prevăzut cu un recipient robust de 15 litri, conține 5 perii de curățare (perie pentru aspirare umedă, perie pentru aspirare uscată, perie în formă de T, perie rotundă, dispozitiv colțuri), mâner ergonomic pentru transport, spațiu practic de depozitare cablu.
Bonus: în ziua în care vă scriu despre acest aspirator, există o promoție cu un discount de 45%, transport gratuit în toată țara. Sper să beneficiați și voi de oferta de pe:
Articolul a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016
Trackbacks/Pingbacks