Daniela Bololoi (Help Autism): De cinci ani facem eforturi pentru a schimba poveștile copiilor cu autism din România
Mar27

Daniela Bololoi (Help Autism): De cinci ani facem eforturi pentru a schimba poveștile copiilor cu autism din România

Astăzi a avut loc conferința de presă ce anunță concertul caritabil de la Sala Radio dedicat sprijinirii copiilor cu autism, cea de-a doua ediție Suflet în culori, din data de 29 martie, ora 19:00. Evenimentul care a avut loc la Centrul InfoEuropa i-a reunit pe doi dintre cei trei artiști care vor urca pe scena Sălii Radio, pianistele Diana Ionescu și Mara Dobrescu, precum și pe organizatorii Mihai Stan (președintele Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură) și Daniela Bololoi (Asociația Help Autism). Daniela Bololoi, președinta Asociației Help Autism, a explicat că anul acesta asociația a reușit să susțină 200 de copii și familiile lor în drumul spre recuperare și că astfel de acțiuni de strângere de fonduri sunt binevenite. „De cinci ani facem eforturi împreună cu părinții, terapeuții, medicii, cadrele didactice, autoritățile locale și naționale, sponsorii și partenerii noștri pentru a schimba poveștile copiilor cu autism din România. Totul pentru că eu, ca mamă a unui copil cu autism, știu că intervenția precoce și terapia constantă duc la recuperare. Lipsa lor duce la o viață dependentă de ceilalți, izolată, și, de cele mai multe ori, tristă. În centrele noastre se râde mult, ne-am dori ca publicul de la Sala Radio să perceapă bucuria unui suflet în culori, așa cum este cel al copilului cu autism.” Datorită partenerilor și eforturilor organizatorilor, concertul urmărește strângerea de fonduri pentru sprijinirea activității Asociației Help Autism, oferind astfel acces la terapie gratuită unui număr cât mai mare de copii diagnosticați cu autism. Cele două pianiste, Mara Dobrescu și Diana Ionescu, s-au declarat încântate să participe probono în cadrul acestui proiect, încurajând implicarea și altor colegi din lumea artistică pentru susținerea cauzei. Președintele Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, Mihai Stan, a subliniat importanța conștientizării susținerii acestei cauze: „Încerc ca eforturile depuse de Asociația Help Autism să fie minime, să găsesc susținători care să ne sprijine și artiști care să se alăture pro bono demersului nostru, astfel încât toate veniturile din bilete să se transforme în ore de terapie sau programe pentru copiii cu autism.” Cea de-a II-a ediție a evenimentului caritabil va reuni trei nume de referință ale scenei muzicale internaționale: violonistul Remus Azoiței și pianistele Mara Dobrescu și Diana Ionescu, artiști care vor cânta pro bono. Programul artistic a fost special conceput pentru a înveseli publicul datorită incursiunii printre compozițiile de dans semnate de Antonin Dvorak, Johannes Brahms, Manuel De Falla, Darius Milhaud, legate de „Mazurka” lui Frederic Chopin, „Ciaccona” lui Johann Sebatstian Bach sau „Kinderszenen” din opera lui Robert Schumann. Finalul concertului le aparține celor trei artiști care se vor întâlni prima oară pe scenă pentru interpretarea compoziției „Libertango” de Astor Piazzola....

Read More
Cori Grămescu lansează primele antrenamente de aerobic cu denumiri în limba română
Mar26

Cori Grămescu lansează primele antrenamente de aerobic cu denumiri în limba română

”Te doare tot”, ”Picătura chinezească”, ”Și greu, și repede”, ”Doare sau trece” ori „Tare ca piatra” sunt doar cinci dintre cele peste 40 de programe lansate în luna martie de Cori Grămescu în cadrul LadyFIT Gym, prima sală de aerobic din București, dedicată în exclusivitate doamnelor și domnișoarelor. ”Am decis să dăm nume în limba română orelor pe care le oferim la LadyFIT Gym pentru că ne dorim să aducem sportul într-o zonă a bunei dispoziții, a relaxării și-al amuzamentului. În ultimii ani, industria de fitness din România a intrat într-o zonă a rigidității și seriozității, o abordare care nu are nimic de-a face cu motivele reale pentru care oamenii vin la sală din postura de amatori care vor să se destindă după o zi de muncă, plină de stres și probleme”, a explicat Cori Grămescu, care, cu această ocazie, a anunțat și noua filosofie a echipei de la LadyFIT. Programele fac parte din strategia de primavară a sălii și se adresează tuturor doamnelor și domnișoarelor, pentru că sala oferă clase pentru toate nivelurile de pregătire fizică: începător, mediu și avansat. ”Plăcere, bucurie, bunăstare sufletească, vocație, devotament. Toate acestea sunt valori în care echipa mea de la LadyFIT împreună cu mine credem și pe care încercăm să le transmitem prin tot ce facem și clientelor noastre. Le încurajăm pe femei să fie mândre de ceea ce sunt, de feminitatea lor și de faptul că își dau silința să facă lucruri bune pentru mintea și pentru corpul lor. Femeile care vin la LadyFIT sunt oameni obișnuiți, nu atleți din reclame la branduri de sport celebre, și ele trebuie tratate ca atare, nu prin comparație cu imagini ale unor sportive care au făcut mișcare toată viața”, a spus Cori Grămescu. ”Nu am reinventat roata, dar am înțeles un lucru simplu pe care fiecare ni-l dorim în orice moment al vieții: să ne simțim acceptați și iubiți pentru ceea ce suntem. Toată lumea trage de fiecare dintre noi în fiecare zi și, de aceea, la LadyFIT vrem ca femeile să găsească acel moment de respiro de care au nevoie, un loc în care timpul să stea în loc, iar ele să se dedice, măcar pentru o oră, unui obiectiv clar: ele însele”, a completat Cori Grămescu. Un abonament full time la LadyFIT Gym costă 246 de lei pe lună și doar 150 de lei pe lună același abonament pentru eleve și studente, cele mai mici prețuri pentru o sală de aerobic, care se află în zona centrală a...

Read More
Agenția de publicitate ERKA participă în premieră la Noaptea Agențiilor, cu un concept original
Mar26

Agenția de publicitate ERKA participă în premieră la Noaptea Agențiilor, cu un concept original

Agenția de publicitate ERKA Synergy Communication, specializată în publicitatea de retail, va participa în premieră, pe 2 aprilie, la ediția actuală a Nopții Agențiilor, cu un concept original. “J’aime la publicité” se inspiră din reveriile publicității românești și franceze și din sinergia dintre artă, cultură și business. Pornind de la tema acestei ediții, Work & Play, agenția va implementa un program complex și captivant, care să fie un omagiu adus îndelungii sale colaborări cu companiile franceze din portofoliu (Decathlon, Cora, Yves Rocher, Bouygues etc.), dar și parteneriatelor de succes cu restul clienților din portofoliu. Pe 2 aprilie, ERKA așteaptă publicul larg la sediul său din Șoseaua Nordului nr. 94 F, începând cu ora 20:00, cu un cadru desprins din filme: proiecție de reclame franțuzești, French cuisine, demonstrație de clătite (Fête de la Crêpe) oferită de un chef, degustare de vin, graffiti în curte și grafică pe pereții sediului, voluntariat pentru execuția ariilor de acordeon, un tur virtual prin faimoase muzee de artă ale Franței, totul într-o atmosferă completată prin muzica lui Johnny Hallyday sau vibe-ul magic Noir Désir. Dinamica serii va fi semnată de locurile speciale destinate distracției: concursuri de Grafitti, masă de mini fotbal, coș de baschet pentru pasionații de sport și, desigur, nelipsitul photo corner pentru iubitorii de selfie-uri. “Suntem bucuroși că participăm, în premieră, la Noaptea Agențiilor, și că avem o ocazie creativă de a face cunoscut publicului larg insight-ul ERKA în publicitatea românească. Ne mândrim cu expertiza dobândită în publicitatea de retail, cea care compune profilul nostru distinct, precum și cu execuțiile rapide, eficiente și creative din zona de BTL. După experiența dobândită la studiile din Franța, mi-am dorit să pot deschide o agenție de publicitate care să funcționeze la standarde occidentale și îmi place să cred că am și reușit. Ne prezentăm acum, la prima participare la acest festival al creativității românești care este Noaptea Agențiilor, cu acest concept deosebit, , care propune o activare, sperăm provocatoare pentru public și partenerii noștri, a fascinației și spiritului competitiv pe care Franța ni le inspiră în permanență”, declară Ruxandra Șerban, CEO ERKA Synergy Communication. ERKA Synergy Communication a aniversat, în decembrie 2019, zece ani de la înființare, interval în care a rescris standardele în publicitatea de retail și și-a consolidat poziția în rândul agențiilor de publicitate de dimensiune medie ca un partener de încredere, specializat în domeniul retail. Activitatea agenției implementează conceptul de Guerilla advertising (soluții rapide, flexibile, care să anticipeze nevoile clientului) prin care ERKA s-a impus pe piață. Printre numele semnificative care au intrat, în 2019 și în 2015, în portofoliul agenției se numără DOMO Retail, Coriolan, Revista Regard, West Eye...

Read More
BluParty face cadouri de 700 RON pentru fiecare copil aniversat
Mar24

BluParty face cadouri de 700 RON pentru fiecare copil aniversat

Părinții care organizează petrecerea micuților împreună cu BluParty primesc gratuit „O lună de distracție” în valoare de 700 RON. Pachetul conține bilete la playground-uri, centre de activități, cursuri și ateliere de învățare și creație care contribuie la dezvoltarea celor mici și care le umple timpul liber cu activități precum cursuri de înot și educație acvatică, cursuri de muzică la una din cele mai mari școli de muzică din București, cursuri de dans sau pictură, cursuri de limbi străine și jocuri educative. “Dacă ar încerca toate aceste servicii, părinții ar cheltui 700 RON. O lună de distracție este o idee nouă care îi încurajează pe cei mici să experimenteze cât mai multe activități noi care să îi țină activi.”, spune Mădălina Râpanu, Manager BluParty. După ce au adus în București cele mai cerute personaje de animație, echipa de organizatori de petreceri BluParty își unește forțele cu nouă retailerii locali pentru a oferi fiecărui copil aniversat o lună de cadouri gratuite. Accesul la activități este gratuit timp de o lună după aniversarea sărbătoritului și este oferit la toate evenimentele care includ unul din programele de animație BluParty. Cel mai mic pachet de animație BluParty prin care părinții pot primi “O lună de Distracție” costă 179 RON și include o oră de jocuri, modelare de baloane și face-painting oferit de un animator. Partenerii care oferă cadourile sunt Baby Spa, Boem Club, Golf Planet, Grand Play Baneasa, Gymboland AFI Mall și Promenada, Ikedoo, Kaigo si Smart Play și sunt actualizați în permanență pe: http://www.bluparty.ro/o-luna-de-distractie-543 Cele mai solicitate personaje sunt Prințesa Elsa și sora sa Anna din filmul de animație Frozen, dar și super eroii: Spider Man, Batman, Super Man, Darth Vader, Iron Man și Țestoasele Ninja. Părinții au de ales dintr-o listă de peste 60 de animatori și personaje pentru copii aduși la viața de o echipă de actori...

Read More
Agenția Creative Luggage a câștigat conturile Nenea Iancu, BELLA România și La Nenea Iancu
Mar24

Agenția Creative Luggage a câștigat conturile Nenea Iancu, BELLA România și La Nenea Iancu

Agenția de servicii digitale Creative Luggage administrează, de la începutul lui 2015, trei conturi noi de Social Media: Nenea Iancu, Bella România și noul restaurant La Nenea Iancu. “Anul 2015 a început foarte bine pentru noi. Am câștigat trei clienți noi, iar până la sfârșitul anului ne dorim, cel puțin, un total de 10 clienți noi pe partea de IT, FMGC, CSR, auto, și chiar și clienți din afara țării.”, declară Iustina Gumeniuc, partener Creative Luggage. Agenția de servicii digitale a gestionat, în 2019, activitatea a 18 conturi de Social Media, din domenii diferite: auto, food, sănătate, sport, CSR, antreprenoriat, artistic, iluminat, foto. Departamentul de Social Media al agenției, condus de Simona Dumitru, a crescut în ultimii doi ani comunități de până la 130.000 de fani, îmbinând copywriting, PR, SEO, Adwords și Media cu Social Media. “Colaborarea cu Nenea Iancu a început cu mult entuziasm și respect pentru o bere cu adevărat bună. Am schimbat direcția de comunicare și direcția vizuală, orientându-ne spre modern și noi trenduri. Am extins aria targetului aflat pe pagină, în momentul începerii colaborării, către un target mai cosmopolit. Obiectivele pentru 2015 sunt de awareness și engagement, bazându-ne pe un content realist, modern, smartish.”, explică Simona-Izabela Dumitru, Social Media Manager la Creative Luggage. “Ne bucurăm să facem echipă cu profesioniști atât de entuziaști și creativi, care înțeleg pe deplin spiritul brandului nostru.”, spune Larissa Ghindea, Brand Manager Nenea Iancu. Producătorul de patiserie congelată și refrigerate BELLA România, cu pozitie de lider pe piața de patiserie congelată, este un alt client pentru care agenția lucrează de cinci luni și a obținut deja rezultate care îi confirmă strategia de Social Media. “Am mărit comunitatea cu aproximativ 30.000 de fani până în acest moment și am activat-o în Social Media prin content, concursuri, cerere de feedback, sampling și evenimente în offline. Am fost surprinși de o deschidere incredibilă de comunicare pe pagina de Facebook din partea consumatorilor de produse BELLA. Într-adevăr, ne ajută foarte mult calitatea și diversitatea portofoliului de produse BELLA.”, spune Beatrice Constantinescu, Brand Manager BELLA România. Din portofoliul agenției de servicii digitale Creative Luggage fac parte Suzuki România, Help Sebastian, Infinity, Infinity Fashion, Clinicile Anima, Eglo România, Proleasing, Westlife Fitness&Aerobic, Eva...

Read More