De câte ori, în anii trecuți, ne-am propus să fim mai sănătoși, mai relaxați spre sfârșitul anului? De câte ori ne-am dorit să scăpăm de cele câteva kilograme în plus? Desigur, în zilele noastre aglomerate, între ședințe, proiecte și multiple drumuri, ne este tot mai greu să găsim energia necesară orelor lungi petrecute la sala de fitness.
Pentru toate acestea am găsit o soluție pe cât de relaxantă, pe atât de eficientă: WaterBike® – un sistem de aquabiking adus în România în mai 2016, ce combină efectele naturale benefice ale apei calde cu mișcarea, cromoterapia, hidromasajul și aromaterapia. Pe scurt, pedalezi la fel ca în cazul unei biciclete clasice de fitness, dar în apă, în prezența unor stimuli cu rezultate favorabile la nivelul întregului organism.
Apa exercită un efect de susținere asupra corpului, exercițiile fiind blânde pentru articulații și mai mult relaxante decât obositoare. În acest fel, putem slăbi și scăpa de celulită fără a depune un efort ieșit din comun sau a investi sume impresionante. Muzica și ambianța plăcute ne ajută să găsim dimineața acea energie necesară unei noi zile și, seara, starea de bine după o zi încărcată. În plus, pentru aceia dintre noi care preferă banda de alergare, la WaterBike® există acum și alternativa pentru aceasta: WaterRun®, singurul sistem cu bandă acvatică motorizată din România.
Studiile efectuate asupra acestei metode au demonstrat câteva beneficii surprinzătoare:
- îmbunătățirea fluxului sanguin și o reducere a senzației de picioare grele în 100% din cazuri;
- reducerea circumferinței șoldului cu pânp la 3 cm și reducerea circumferinței coapselor cu până la 2,5 cm;
- slăbirea cu până la 3 kg;
- o îmbunătățire a aspectului estetic al pielii, însoțită în 70% din cazuri de o diminuare a aspectului „coajă de portocală” specific celulitei;
- o scădere a retenției de apă;
- o reală senzație de stare de bine în 100% din cazuri.
Sistemul WaterBike® a fost încercat chiar și de îndrăgita vedetă Andreea Raicu, iar experiența ei confirmă că toamna aceasta putem slăbi frumos, în timp ce ne relaxăm.