Luna martie marchează debutul unui nou sezon de târguri Cariere în Alb, primul eveniment fiind Târgul de Joburi pentru Personalul Medical din Iași.
Sâmbătă, 17 Martie, Casa de Cultură a Studenților din Iași își deschide porțile cu noi oferte de joburi pentru candidații dornici să profeseze în cele mai moderne și performante clinici și spitale din România și Europa. Cariere în Alb vine în întâmpinarea acestora și aduce în fața lor cele mai importante companii de recutare la nivel european.
„Târgul de Joburi Cariere în Alb este evenimentul care adună în același loc companii internaționale de recrutare din întreaga Europă, dar și spitale și clinici medicale din România. Târgul de Joburi înseamnă oportunități pentru specialiștii care apelează cu încredere la noi pentru a-i ajuta să facă primul sau următorul pas în carieră. Astfel, ajutăm anual sute de profesioniști din domeniul medical să găsească cele mai potrivite oportunități în România și nu numai.”, a declarat Corina Pop – Sales Manager.
Noutatea adusă de cea de-a 18-a ediție sunt ofertele pentru farmaciști.
”În urma feedback-ului primit după evenimentele organizate, cerința a fost foarte mare în domeniul farmaceutic, astfel că sezonul acesta am decis să invităm și companii care pun la dispoziția candidaților locuri de muncă pentru farmaciști și asistenți de farmacie.”, a adăugat reprezentantul Cariere în Alb.
Cui se adresează evenimentul:
Evenimentul se adresează medicilor specialiști, medicilor rezidenți, medicilor stomatologi, medicilor de familie, farmaciștilor, fizioterapeuților, asistenților medicali, infirmierilor și absolvenților de medicină din România care sunt în căutarea unui loc de muncă în domeniul medical.
În ce țări sunt ofertele:
Anul acesta, cele mai multe posturi vacante sunt în România, Marea Britanie, Germania, Franța, Belgia, Suedia, Norvegia și Danemarca.
La Târgul de Cariere din Iași recrutează companii precum: Brandler & Rauschelbach GbR, Medicarrera, Personal International, PVmed Personalvermittlung, Bundesagentur für Arbeit – Zentrale Auslands- und Fachvermittlung (ZAV) sau Moving People, cu o vastă experiență în recrutarea medicală internațională, fiind foarte pregătiți în procesarea și echivalarea tuturor documentelor necesare relocării.
Spitalul Arcadia, unul dintre cele mai bine cotate spitale din România, oferă o gamă variată de beneficii cadrelor medicale ce doresc să se alăture echipei lor. Candidaţii selectați vor avea posibilitatea de a lucra într-un mediu profesionist, cu echipamente de ultimă generaţie.
Alte oferte tentante vin din partea Spitalului Municipal Vatra Dornei și a Policlinicii Dorna Medical, care se află în căutare de medici și asistenți medicali care își doresc să profeseze în țara noastră, având o gamă foarte largă de specializări disponibile.
*
Cea de-a 18-a ediție a Târgului de de Joburi va avea loc pe 17 Martie, între orele 10:00 și 16:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Accesul este gratuit!
Candidații sunt sfătuiți să se prezinte cu un CV care să ateste experiența lor de până în acest moment. Mai multe informații despre Târgurile de Joburi și recrutorii prezenți puteți găsi pe: www.careersinwhite.com/fairs
*
Gazetadestiri este partener media al evenimentului.