33 idei de sucuri din fructe și legume

Am revenit cu un nou material despre experimentul personal privind îmbunătățirea stării de sănătate – ”Super Change Me”. Sunt vegetariană de peste patru ani, însă ideea de a mă transforma cu totul – plecând de la alegerea unei alimentații cât mai corecte, încercarea de a renunța la vicii precum fumatul sau consumul de dulciuri, până la modificarea tiparelor propriilor mele gânduri, a început în urmă cu cinci luni.

Sunt conștientă că drumul nu este ușor, că nu există o rețetă completă și perfectă, și vreau să mă bucur de fiecare pas pe care-l fac în această călătorie. Mai mult decât atât, nu intenționez să vă ofer sfaturi legate de sănătate pentru că nu am specializarea necesară. Nici măcar eu nu le urmez întocmai pe cele pe care le citesc sau le aflu de la oameni avizați. Însă, doresc să public din când în când frânturi din povestea mea.

Revenind la subiectul de azi, las aici câteva rețete (unele create de mine) de sucuri din fructe și legume obținute la storcător.

 

gazeta-de-stiri-idei-sucuri

De câte ori adaug și semințe, aleg să le mărunțesc în râșniță sau în blender până devin pudră. Tipul de semințe adăugat în sucuri este după bunul plac, la fel și cantitatea. Obișnuiesc (chiar insist) să beau sucurile imediat ce le prepar, indiferent că pun sau nu lămâie în ele. Fiindcă fac, de obicei, cantitate pentru două persoane, aproximez câte fructe și legume sunt necesare pentru 1 litru de suc.

retete-sucuri-la-storcator

Am tot citit sfaturi despre cum nu este bine să amesteci fructe cu legume, sau să pui prea multe fructe ori legume diferite în același suc, însă, cum spuneam mai sus, nu le iau în considerare. Fiind un experiment, am simțit și simt consecințele pe propria piele. Nefiind alergică la niciun produs, nu am întâmpinat probleme și m-am simțit, de fiecare dată, bine spre excelent. Dacă veți vrea să încercați vreo ”rețetă”, asigurați-vă că nu sunteți alergici la vreun ingredient. Cum ar fi ghimbirul, super-alimentul care este prezent în mai toate sucurile mele.

sucuri-la-storcator

 

33 idei de sucuri din fructe și legume

  1.  mere verzi • kale • ghimbir • lămâie
  2.  sfeclă • mere • morcovi • spanac • lămâie
  3.  spanac • broccoli • varză verde sau roșie • lămâie
  4.  ananas • măr • spanac • mentă proaspătă • o mână de urzici
  5.  mere • kale • kiwi • turmeric • piper cayenne
  6.  țelină • morcovi • mere • pere • ghimbir
  7.  spanac • mere • kiwi • lămâie • turmeric
  8.  kiwi • portocale • kale • semințe de in
  9.  baby spanac • mere • portocale • semințe de cânepă
  10.  sfeclă • morcovi • baby spanac • kiwi • mere • ghimbir
  11.  ananas • baby spanac • portocale • lămâie • scorțișoară
  12.  frunze de kale • pere • mere • lămâie
  13.  pătrunjel • kiwi • portocale • baby spanac • semințe susan
  14.  grapefruit • portocale • polen
  15.  pepene roșu • mentă proaspătă
  16.  rucola • kiwi • pepene galben • ananas • ghimbir
  17.  baby spanac • castraveți • mere • lămâi • ghimbir • semințe de chia
  18.  ananas • kale • castraveți • mentă proaspătă
  19.  varză roșie • morcovi • lămâie • portocale • turmeric
  20.  pepene galben • țelină apio • salată verde • castraveți • lămâie
  21.  țelină apio • kiwi • broccoli • ghimbir • lămâie
  22.  mere • țelină apio • portocale • lămâi • ghimbir
  23.  mere • țelină apio • spanac • dovlecel • lămâie
  24.  kiwi • spanac • mentă proaspătă
  25.  varză verde • mere • spanac • lămâie • ghimbir
  26.  sparanghel • salată verde • castraveți • ghimbir • lămâi
  27.  dovlecel • spanac • castraveți • lămâi • mix de semințe
  28.  broccoli • spanac • morcovi • mere • lămâie • ghimbir
  29.  varză de Bruxelles • castraveți • broccoli • lămâie
  30.  spanac • țelină apio • pătrunjel crud • morcovi • mere verzi
  31.  ananas • kale • spanac • ghimbir • mentă
  32.  mere • pere • ghimbir • lămâie • piper chayenne
  33.  mere • pere • ananas • turmeric • lime • cardamom

idei-sucuri-fructe-si-legume

Dacă aveți și alte idei de sucuri din fructe și legume, le aștept în comentarii.

Vă aștept și pe paginile de socializare SuperChangeMe: INSTAGRAM  &  FACEBOOK.

Până data viitoare, cu drag,

R

*****

Pentru colaborări, vă invităm să ne scrieți la adresa de email: comunicare@gazetadestiri.com

Domeniile noastre de interes pentru secțiunea SuperChangeMe sunt: alimentația vegană /sănătoasă /bio, medicina alopată/ alternativă, yoga, reiki, ayurveda, feng-shui, cristaloterapia, produsele naturiste, spiritualitatea și psihologia, cu mențiunea că vom scrie despre produsele sau serviciile dumneavoastră numai după ce testăm personal fiecare propunere în parte, deoarece ne dorim să le oferim cititorilor doar informații utile și reale.

Author: redactiags

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *