Bursele de studiu şi posibilitatea de angajare după absolvire, criterii în alegerea unei universităţi
D&D Research a lansat, la iniţiativa Universităţii Româno – Americane, cel mai recent raport de cercetare din România ce măsoară percepţiile, nevoile, atitudinile şi elementele decizionale privind învăţământul superior. Cercetarea a relevat faptul că tinerii şi părinţii din România consideră că Universitatea Româno – Americană este cea mai bună instituţie privată de învăţământ superior din ţară. “Suntem onorați că Universitatea Româno – Americană şi-a menţinut poziţia de lider în topul universităţilor private din România. În acelaşi timp, rezultatul ne responsabilizează o dată în plus si ne obligă să oferim studenţilor un învăţământ la cele mai înalte standarde ca şi până acum şi o baza academică care să îi pregătească pentru o carieră de succes.”, a declarat Ovidiu Folcuţ, Rectorul Universităţii Româno – Americane. Criterii de alegere a unei universităţi Conform cercetării, pentru tinerii şi părinţii din România, dintre elementele de succes profesional specifice unei universităţi, cel mai important este ca „studenţii săi să aibă şanse mari să se angajeze imediat după absolvire” alături de „să aibă parteneriate cu firme care oferă studenţilor internshipuri”. “Brandul începe să fie din ce în ce mai prezent în ecuația deciziei de alegere a universității. Tinerii iau în calcul brandul instituției (45% dintre participanți consideră că e important să fie o universitate puternic recomandată și 42% își doresc o universitate cu prestigiu), dar și brandul personal al cadrelor didactice (65% își doresc profesori renumiți pe domeniile lor de cunoaștere). În ceea ce privește eficiența unei Universități, cel mai important criteriu este capacitatea sa directă de a permite absolventului său să se angajeze cât mai rapid.”, a concluzionat Dan Petre Phd – Partner, Business Developer D&D Research. Din punct de vedere al parametrilor logistici, cel mai important este „să ofere burse de studii / locuri fără taxă”, urmat de disponibilatea unui campus modern, care pune la dispoziţie cele mai noi calculatoare şi tehnologii şi burse de studii şi internshipuri în străinătate. În acest context, Universitatea Româno – Americană anunţă o premieră pentru anul universitar 2015 – 2016: oferirea de peste 400 locuri pentru programele de licenţă fără taxa. Astfel, primii 20% din totalul studenţilor înmatriculaţi în anul I de studii, la programele cu predare în limba română, în ordinea descrescătoare a notelor de admitere vor beneficia de scutirea integrală a taxei de şcolarizare pentru anul universitar 2015 – 2016. În ceea ce priveşte resursele umane, în alegerea unei universităţi primează ca instituţia de învăţământ superior „să aibă profesori renumiţi pe domeniile lor de cunoaştere”. Dintre criteriile personale, pe primul loc se situează amplasarea universităţii într-un oraş care are potenţial profesional. Sursele de informare şi luarea deciziei În alegerea unei universităţi, primele două cele mai importante...
Popularul serial „Aşii Amanetului” revine în exclusivitate pe HISTORY cu sezonul al 14-lea
Ȋncepând cu 6 iulie, popularul serialul „Aşii Amanetului” revine la HISTORY, cu al 14-lea sezon. Episoadele vor fi difuzate în fiecare seară de luni, începând cu ora 21:00. Serialul mult-apreciat va continua să prezinte suişurile și coborâşurile afacerii familiei Harrison şi fascinanta lume a industriei de amanet. Noul sezonul va include obiecte precum presupuşii pantofi purtați de legenda NBA Dr. J în meciurile sale, cutia de trabucuri a lui JFK şi chiar și un dispozitiv de trişare la poker. La „Gold & Silver Pawn Shop”, în suburbia orașului Las Vegas, trei generații ale familiei Harrison – bunicul Richard, fiul Rick şi nepotul Corey – conduc afacerea ajutați de Chumlee, prietenul din copilărie al lui Corey şi ajutorul lui de nădejde. Bărbații îşi folosesc ochiul priceput şi calitățile dobândite de-a lungul vremii pentru a evalua obiecte variind de la cele convenționale la cele istorice, precum o motocicletă Harley Davidson, o sabie a unui ofițer de cavalerie sau chiar și un set de saci de box care a aparținut lui Rocky Marciano. Serialul surprinde atât tensiunea cât şi legătura dintre personajele care, indiferent de situație, se împacă şi lucrează pentru binele afacerii. Astfel, cu ajutorul evaluatorilor de specialitate, ei separă obiectele autentice de falsuri, aflând în acelaşi timp povestea din spatele obiectelor şi valoarea lor...

Concertul extraordinar “BERLIN PHILHARMONIC CONCERTMASTER & ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREȘTI”, pe 4 iulie
Sâmbătă, 4 iulie 2015, Sala „Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune va găzdui concertul extraordinar “BERLIN PHILHARMONIC CONCERTMASTER & ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREȘTI”, începând cu ora 19:00. Evenimentul omagiază capodoperele lui Johannes Brahms și este al treilea din seria “Capodopere Ale Marilor Compozitori”. Invitații de onoare ai acestui concert sunt: Alexandre Bloch, dirijor principal invitat al Düsseldorf Symphoniker și dirijor asistent al London Symphony Orchestra, Daishin Kashimoto – concert maestru al Berliner Philharmoniker, și renumitul violoncelist concertist, Claudio Bohorquez. Orchestra Simfonică București Dirijor: Alexandre Bloch Soliști: Daishin Kashimoto – vioară, Claudio Bohórquez – violoncel Program Johannes Brahms UVERTURA TRAGICĂ, OP. 81 DUBLUL CONCERT ÎN LA MINOR PENTRU VIOARĂ, VIOLONCEL ȘI ORCHESTRĂ, OP. 102 SIMFONIA A 4-A, OP. 98 Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe eventim.ro și în magazinele partenere: ORANGE, GERMANOS, VODAFONE, DOMO, LIBRĂRIILE CĂRTUREȘTI și...
HORNBACH vrea să colecteze peste 6 tone de baterii uzate în campania „Fiecare baterie contează”
Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, demarează, în parteneriat cu CCR REBAT, programul „Fiecare baterie contează”, un proiect de colectare selectivă a bateriilor și acumulatorilor uzați, şi mizează pe strângerea a 6 tone de astfel de produse în următoarea perioadă. Astfel, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015, toți clienții care aduc 6 baterii sau acumulatori portabili de orice tip uzați în oricare dintre cele cinci magazine Hornbach din țară, vor primi în schimb o baterie nouă Varta R6. „Prin organizarea acestei campanii dorim să ne informăm clienții cu privire la gestionarea ecologică a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili. Așa cum bine știm, bateriile conțin substanțe nocive precum mercur, plumb, nichel și litiu care afectează grav sănătatea umană și mediul înconjurător, iar o singură baterie aruncată în mediu otrăvește 4.000 de litri de apă”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al companiei Hornbach România. Campania este susținută și de un cadrul legal, întrucât, prin această acțiune, Hornbach își propune să asigure colectarea selectivă a unor cantități de deșeuri de baterii și acumulatori în vederea asigurării ratei anuale de colectare. Potrivit reprezentantului companiei, se estimează că în rețeaua de magazine Hornbach se va colecta, lunar, o tonă de baterii uzate, urmând ca până la finalul campaniei cantitatea să depășească 6 tone. Cei ce doresc să participe la această acțiune, sunt așteptați în magazinele Hornbach, la Casa Info, unde pot depune bateriile în cutiile speciale de colectare. Pentru a facilita acest proces, afișe informative referitoare la modul de colectare vor fi expuse la intrarea în fiecare magazin Hornbach, la fiecare casă, precum și la punctul de vânzare al bateriilor. Prin desfășurarea acestui program, Hornbach și CCR REBAT asigură colectarea selectivă și implicit diminuarea volumului de deşeuri şi de substanţe nocive care ajung necontrolat în sol, producând astfel poluarea mediului înconjurător. „Considerăm că această acțiune reprezintă încă un pas în eforturile României de a se alinia la standardele Uniunii Europe, inclusiv în domeniul protecției mediului. În vederea obținerii unor rezultate benefice pe termen lung, implicarea activă a populaţiei în astfel de acțiuni este indispensabilă și sperăm că participarea clienților noștri va fi într-un număr cât mai mare”, a completat...
Samsung Electronics a câștigat 27 de premii la CANNES LIONS
Samsung Electronics Co., Ltd. și-a depășit propriul record după ce a câștigat 27 de premii la 20 de categorii ale celui mai mare festival de advertising din lume, Cannes Lions. Este al doilea an în care Samsung stabilește un nou record, după ce în 2019 a câștigat 16 premii. Compania s-a remarcat cu ajutorul platformei sale Launching People, care a câștigat în total șapte premii la ediția de anul acesta a festivalului international de advertising din Cannes, evidențiind filosofia de brand a Samsung de a accelera noi descoperiri și posibilități cu ajutorul tehnologiei digitale. Platforma Launching People este o campanie catalizatoare de visuri, construită în jurul consumatorilor și încurajându-i pe aceștia să își împărtășească ideile și visurile cu echipa Samsung. Look At Me, o aplicație pentru smartphone-uri realizată pentru a-i ajuta pe copiii diagnosticați cu autism, a fost premiată cu cinci distincții, printre care și un Gold în categoria Cyber. Echipa care a dezvoltat aplicația a mai câștigat, în trecut, și alte premii importante, printre care și cele obținute la The One Show și festivalurile de la New York. Printre campaniile ce au fost premiate la Cannes Lions 2015 se numără și Safety Truck, un design conceput să prevină accidentele în trafic, care a obținut șapte premii, inclusiv un Titanium Lion în categoria Titanium and Integrated, care premiază ideile revoluționare ce setează o nouă direcție pentru industrie. Back Up Memory, o aplicație realizată pentru a ajuta diagnosticarea timpurie a pacienților cu Alzheimer, a primit trei premii (incluzând un Gold în categoria Health & Wellness din cadrul Lions Health). Hearing Hands, un serviciu de limbaj al semnelor conceput pentru cei cu deficiențe de auz, a fost premiat cu două Bronze Lions în categoriile Promo & Activation și PR. „Succesul nostru este rezultatul eforturilor Samsung de a interacționa cu tot mai mulți consumatori la nivel mondial, de a-i înțelege și de a găsi soluții pentru nevoile lor – modalitate prin care demonstrăm încă o dată că filosofia Samsung este centrată pe îmbunătățirea vieții consumatorilor noștri cu ajutorul inovației digitale,” a declarant Won-Pyo Hong, Președinte și Chief Marketing Officer, Samsung Electronics. „Samsung este un brand care contribuie la intensificarea vieții consumatorilor, iar campania Launching People ne va ajuta să facem acest lucru cu ajutorul produselor și serviciilor noastre inovatoare.” Anul acesta, Festivalul Internațional al Creativității Cannes Lions aniversează 62 de ediții, alături de companii din peste 90 de țări, care expun peste 40.000 de lucrări în peste 20 de categorii, unde premiile variază de la reclame TV și presă la reclame outdoor, online PR și...