În spitalele din România, în fiecare oră moare un pacient cu insuficiență cardiacă
În dimineața zilei de 20 martie a avut loc, la Senatul României, masa rotunda cu tema „Povara insuficienței cardiace cronice în România – o provocare importantă pentru sistemul de sănătate”. Un studiu recent făcut în țară arată cât de grave sunt consecințele lipsei unui program pe Insuficiență cardiacă, atât pentru pacienți, cât și pentru stat. Pentru că este atât de urgent, medici (Societatea Română de Cardiologie) și politicieni s-au reunit pentru a analiza și identifica măsuri care se dorește a fi implementate în vederea diminuării poverii IC asupra pacienților români. Participantii cheie au fost: Sorina Pintea, Ministrul Sănătății , Florin Buicu, Președinte, Comisia de sănătate și familie, Camera Deputaților, Loreta-Diana Păun, Consilier de Stat, Administrația Prezidențială, Răzvan Vulcănescu, Președinte, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate. Studiul recent făcut în România arată cât de grave sunt consecințele insuficienței cardiace, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical. Rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienței cardiace cronice (IC) estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât în alte state din Uniunea Europeană. În majoritatea țărilor din UE se desfășoară programe de prevenire, depistare precoce și urmărire a acestor pacienți, cu risc sau cu diagnosticul de insuficiență cardiacă. Prevalența și incidența insuficienței cardiace în România Se estimează că 4.7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (circa 560.000 de pacienti). În fiecare oră apar în medie 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (circa 45.000 cazuri noi/an). Insuficiența cardiacă poate avea numeroase cauze, cele mai frecvente fiind infarctul miocardic, hipertensiunea arterială și diversele boli ale valvelor cardiace. Toți factorii de risc ai bolilor cardiovasculare, cum ar fi fumatul, diabetul zaharat, consumul excesiv de alcool etc., duc în final la apariția insuficienței cardiace. Riscul apariției insuficienței cardiace crește cu vârsta. Îmbătrânirea populației, aproape un sfert din populația României fiind peste 60 de ani, va determina creșterea prevalenței insuficienței cardiace. Dificultăți de diagnostic și tratament la nivel național În România, cazurile noi sunt raportate de către medicii de familie la nivel național dar, din cauză că această activitate nu este validată, există o tendință generală de subraportare. În 2022 s‐au internat în spitalele din România circa 344.000 de pacienți cu diagnosticul principal sau secundar de insuficiență cardiacă. Durata medie de spitalizare a cazurilor internate este de aproximativ 7 zile. „Una din trei persoane moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări. 7,4% dintre pacienții cu insuficienţă cardiacă mor în spital. 9 din 10 pacienți nu știu că suferă de insuficiență cardiacă„, avertizează Conf. Dr. Ovidiu Chioncel, şef de secţie în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”. Un sfert dintre pacienții cu IC...
SUFLET ÎN CULORI, ediția a-V-a: Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism
Sâmbătă, 31 martie 2023, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești, Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. Este cel de-al cincilea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul evenimentului cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor 500 de copii din asociație. Concertul de anul acesta se va desfășura într-o atmosferă specială, în cadrul Muzeului Național de Artă, sala Auditorium, cu artiști de talie internațională: soprana Rodica Vică, care a fost alături de acest eveniment încă de la prima ediție, ansamblul Musica Ricercata, condus de dirijorul Gabriel Bebeșelea, mezzosoprana Andreea Iftimescu și baritonul Vlad Crosman. Vă invităm să lăsați magia interpretării unora dintre cei mai talentați artiști români să vă cuprindă sufletele, iar împreună să transformăm miracolul muzicii în miracolul recuperării copiilor cu autism. Fondurile colectate din participarea la eveniment vor fi direcționate către programele de terapie ale copiilor cu autism din cadrul de Asociației Help Autism. Pentru a participa la eveniment puteți puteți intra AICI, participarea însemnând a dona o oră de terapie copiilor speciali. De asemenea, donații pot fi făcute și în seara evenimentului în foaierul Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României din Str. Știrbei Vodă nr. 1. *** Despre artiști: Ansamblul Musica Ricercata este proiectul pe care cel mai valoros dirijor al tinerei generaţii, Gabriel Bebeşelea (30 de ani), la lansat în România, în 6 martie a.c., pe prestigioasa scenă a Ateneului Român. O orchestră permanentă, în care se reunesc: 19 instrumentişti români – rezidenţi în străinătate – şi 5 instrumentişti străini, specializaţi pe interpretarea muzicii baroce şi posesori de instrumente originare din perioada preclasică. Gabriel Bebeșelea și ansamblul Musica Ricercata pun o amprentă distinctă asupra scenei muzicale din România, întotdeauna împingând creativitatea programelor interpretate spre provocare, diversitate, explorare și excelență. Admirat pentru entuziasmul și muzicalitatea sa, dirijorul Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentați dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011). Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii...
Noutăți în materie de joburi pentru personalul medical
Luna martie marchează debutul unui nou sezon de târguri Cariere în Alb, primul eveniment fiind Târgul de Joburi pentru Personalul Medical din Iași. Sâmbătă, 17 Martie, Casa de Cultură a Studenților din Iași își deschide porțile cu noi oferte de joburi pentru candidații dornici să profeseze în cele mai moderne și performante clinici și spitale din România și Europa. Cariere în Alb vine în întâmpinarea acestora și aduce în fața lor cele mai importante companii de recutare la nivel european. „Târgul de Joburi Cariere în Alb este evenimentul care adună în același loc companii internaționale de recrutare din întreaga Europă, dar și spitale și clinici medicale din România. Târgul de Joburi înseamnă oportunități pentru specialiștii care apelează cu încredere la noi pentru a-i ajuta să facă primul sau următorul pas în carieră. Astfel, ajutăm anual sute de profesioniști din domeniul medical să găsească cele mai potrivite oportunități în România și nu numai.”, a declarat Corina Pop – Sales Manager. Noutatea adusă de cea de-a 18-a ediție sunt ofertele pentru farmaciști. ”În urma feedback-ului primit după evenimentele organizate, cerința a fost foarte mare în domeniul farmaceutic, astfel că sezonul acesta am decis să invităm și companii care pun la dispoziția candidaților locuri de muncă pentru farmaciști și asistenți de farmacie.”, a adăugat reprezentantul Cariere în Alb. Cui se adresează evenimentul: Evenimentul se adresează medicilor specialiști, medicilor rezidenți, medicilor stomatologi, medicilor de familie, farmaciștilor, fizioterapeuților, asistenților medicali, infirmierilor și absolvenților de medicină din România care sunt în căutarea unui loc de muncă în domeniul medical. În ce țări sunt ofertele: Anul acesta, cele mai multe posturi vacante sunt în România, Marea Britanie, Germania, Franța, Belgia, Suedia, Norvegia și Danemarca. La Târgul de Cariere din Iași recrutează companii precum: Brandler & Rauschelbach GbR, Medicarrera, Personal International, PVmed Personalvermittlung, Bundesagentur für Arbeit – Zentrale Auslands- und Fachvermittlung (ZAV) sau Moving People, cu o vastă experiență în recrutarea medicală internațională, fiind foarte pregătiți în procesarea și echivalarea tuturor documentelor necesare relocării. Spitalul Arcadia, unul dintre cele mai bine cotate spitale din România, oferă o gamă variată de beneficii cadrelor medicale ce doresc să se alăture echipei lor. Candidaţii selectați vor avea posibilitatea de a lucra într-un mediu profesionist, cu echipamente de ultimă generaţie. Alte oferte tentante vin din partea Spitalului Municipal Vatra Dornei și a Policlinicii Dorna Medical, care se află în căutare de medici și asistenți medicali care își doresc să profeseze în țara noastră, având o gamă foarte largă de specializări disponibile. * Cea de-a 18-a ediție a Târgului de de Joburi va avea loc pe 17 Martie, între orele 10:00 și 16:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Accesul...
6 greșeli pe care le fac părinții cu sănătatea dentară a copilului
Fiecare părinte își dorește tot ce este mai bun pentru propriul copil, dar se întâmplă uneori ca din lipsă de timp sau de informație completă să fie luate anumite decizii care nu sunt cele mai bune pentru sănătatea dentară a celor mici. Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, oferă câteva sfaturi de îngrijire a sănătății orale a copiilor încă de la vârste fragede, pentru a pune bazele unei danturi frumoase și sănătoase a viitorului adult. Majoritatea părinților sunt preocupați de îngrijirea dinților copiilor lor, fie pentru că ei înșiși au probleme prin care nu își doresc să treacă și cei mici, fie pentru că au înțeles că starea de bine și sănătatea nu sunt complete dacă nu acordăm suficientă atenție și sănătății orale. Din păcate, există unele greșeli comune pe care le fac părinții și care ar putea cauza probleme dentare celor mici. Iată câteva dintre ele: Lăsăm copilul să se spele singur pe dinți Până la vârsta la care deprinde scrierea cursivă (7-8 ani) copilul nu are dexteritatea necesară pentru a se spăla corect pe dinți. “În plus, cel mic nu conștientizează importanța periajului dentar și nici nu are răbdarea de a-l executa corect. Părintele trebuie să suplimenteze periajul, după ce copilul s-a spălat singur, pentru a evita apariția cariilor dentare”, recomandă specialistul ortodont. Nu ducem copilul suficient de devreme la control stomatologic Părintele ar trebui să meargă cu cel mic la cabinetul dentar încă de la împlinirea primului an de viață, și apoi la fiecare 6-12 luni, pentru a primi sfaturi personalizate de îngrijire dentară, pentru a descoperi și trata din timp cariile dentare, anomaliile de dezvoltare a maxilarelor și de erupție dentară. În acest fel, cel mic se va obișnui cu atmosfera din cabinet înainte de a avea probleme și nu atunci când va avea o suferință și va fi mai puțin cooperant. “Este recomandat ca prima vizită a copilului la medicul dentist să aibă loc odată cu prima aniversare sau la erupția primului dinte. Întârzierea primei vizite la stomatolog înseamnă că orice potențială problemă nu a putut fi detectată și tratată. În plus, cel mic va fi mai predispus să se teamă de medicul dentist, deoarece controalele regulate nu au făcut parte din rutină”. Neglijăm importanța unor obiceiuri dăunătoare Sugerea degetului sau a suzetei după vârsta de 3 ani, la fel ca respirația pe gură și vorbirea cu limba între dinți produc în timp deformări ale dinților și oaselor maxilare, care apoi vor necesita aparat dentar pentru corectare. Cu cât consultația la medicul ortodont și tratamentul au loc mai târziu, cu atât mai greu vor fi de corectat problemele. Permitem consumul de băuturi acidulate Acizii și zaharurile din aceste băuturi sunt...
Pentru o viață activă și articulații sănătoase
(P) Știi că mișcarea este esențială pentru a-ți menține sănătatea și pentru a obține energie și vitalitate pe tot parcursul zilei, indiferent de sezon. În plus, o viață activă te ajută să fii mai relaxat, să scapi de stres și îți oferă o stare generală bună. Să fii mereu în formă înseamnă să fii sănătos! Indiferent că alegi să mergi la sală, să faci jogging, pilates, yoga sau să dansezi este bine să ai în vedere protejarea articulațiilor, iar pentru aceasta te ajuta un aport optim de colagen. Doppelherz® system KOLLAGEN 11.000 PLUS asigură cea mai mare doză de HIDROLIZAT DE COLAGEN (11 g), sub formă de soluție orală, condiționată în flacoane unidoză, ușor de administrat, cu un gust plăcut de fructe de pădure. Acest produs este recomandat persoanelor care pun presiune sporită pe articulații, se refac după traumatisme osteo-articulare, persoanelor în vârstă, sportivilor amatori sau de performanță și persoanelor cu meserii care solicită sistemul locomotor. Prin nutrienții pe care îi conține, contribuie la reducerea disconfortului de la nivelul articulațiilor, tendoanelor și ligamentelor. Doppelherz® system KOLLAGEN 11.000 PLUS este la fel de util și pentru persoanele preocupate de aspectul și sănătatea pielii, care doresc să-și mențină aspectul tânăr al tenului, indiferent de vârstă. Un flacon unidoză cu 25 ml soluție orală conține: 11 g hidrolizat de colagen și 100 mg sulfat de condroitină 60 mg Vitamina C 300 μg Cupru 16,5 μg Seleniu 5 μg Vitamina D + Acum Doppelherz® system KOLLAGEN 11.000 PLUS este disponibil și într-un ambalaj cu 30 de flacoane, suficient pentru o lună. Doppelherz® system KOLLAGEN 11.000 PLUS este un supliment alimentar, disponibil în farmacii. *** Consultați medicul sau farmacistul înainte de...
6 motive pentru care îți sângerează gingiile
Urmele de sânge pe periuța dentară, rămase pe un măr din care am mușcat sau în spuma din chiuvetă după periaj nu reprezintă un semnal de alarmă atâta vreme cât rămân un fenomen izolat, însă dacă apar frecvent ar trebui să ne trimită la medicul stomatolog pentru investigații și tratament. Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, enumeră cele mai comune cauze ale sângerării gingiilor, explicând care sunt greșelile ce duc în unele cazuri la apariția acestui fenomen. Deși gingia poate sângera accidental și dacă este zgâriată de un aliment tare, uscat sau de o margine ascuțită a unui dinte cariat sau dinte/lucrări fracturate, mai frecvent cauzele sângerării ei sunt: Placa bacteriană Cauza principală (80% din cazuri) a sângerării gingivale o reprezintă o peliculă fină aderentă de dinte, în care se află numeroase bacterii ce, prin descompunerea acizilor, atacă atât smalțul, cât și gingiile, producând carii și gingivită. “Periajul corect și folosirea aței dentare sunt cei mai importanți aliați în îndepărtarea plăcii bacteriene și oprirea sângerării. În acest sens pot fi de ajutor apele de gură și tabletele care colorează placa bacteriană, ajutându-ne să identificăm locurile în care aceasta s-a acumulat, producând sângerarea gingivală”, spune specialistul ortodont. Modificările hormonale De-a lungul unei luni sau a perioadei de sarcină multe femei pot suferi variații ale nivelului de hormoni, care produc inflamația gingivală cu înroșire, mărire de volum și sângerare. În aceste perioade delicate, igiena dentară trebuie să fie mult mai atentă, pentru ca situația să nu fie complicată și de o infecție bacteriană serioasă. Alimentația dezechilibrată Deși în lumea civilizată rar putem vorbi despre carențe alimentare severe, curele de slăbire extreme, întinse pe perioade îndelungate și cu dezechilibre majore ale factorilor nutriționali duc la scăderea imunității, afectând întregul organism și implicit și gingiile. Fructele și legumele nu trebuie să lipsească niciodată dintr-o dietă sănătoasă. Fumatul Pe lângă efectele negative cunoscute asupra întregului organism, fumatul produce colorarea dinților, iar la nivelul gingiei scade oxigenarea și capacitatea de apărare față de infecția bacteriană. Apare, astfel, sângerarea, inflamația și în final parodontoza, cu pierderea dinților. Renunțarea la fumat va salva nu numai câțiva ani din viață, dar și câțiva sau chiar toți dinții. Igiena orală deficitară Cel mai adesea, gingiile sângerează atunci atunci nu există o bună igienă orală, fapt care favorizează acumularea de placă dentară și tartru pe dinți. “Folosirea unei periuțe de dinți nepotrivite – prea moale sau, dimpotrivă, prea dură cu gingiile – și tehnica incorectă de periaj nu vor reuși să indeparteaze placa bacteriană, iar gingivita nu va întârzia să apară. Un prim pas este folosirea corectă a periutei de dinți – fie ea manuală sau electrică, după care rutina de îngrijire orală va fi completată prin folosirea aței dentare, care va înlătura placa bacteriană din spațiile interdentare....