OvidiuRo și Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România își unesc eforturile pentru a susține fiecare copil în grădiniță

  • Tweet
  • Tweet

Începând cu luna iunie, ANBPR a semnat un acord de colaborare cu OvidiuRo prin care va pune la dispoziția asociației, în funcție de proiectele acestora, spațiul și tehnologia din bibliotecile publice. La ora actuală, aproximativ 2300 de biblioteci publice din țară sunt conectate la internet, au calculatoare, proiectoare și alte echipamente tehnice, pe lângă sălile modernizate de lectură sau conferințe.

Cele două proiecte principale OvidiuRo ce urmează să fie implementate cu susținerea ANBPR sunt:

  1. Atelierele de vară șotron – În acest an, sunt estimați 300 de profesori și 400 de elevi participanți, în perioada iulie-august. Prin diverse ateliere ce au loc cu profesorii sau împreună cu copiii, aceștia învață diverse lucruri despre ei, se pot dezvolta personal mai mult și, cel mai important, copiii din aceste comunități sunt pregătiți pentru grădiniță și activitățile cu ceilalți copii.
  1. Fiecare copil în grădiniță – În acest moment, două treimi din copiii vulnerabili de 3-5 ani din România nu sunt înscriși la grădiniță (spre comparație, 77% dintre cei din familii de mijloc frecventează grădinița). Problema este îndeosebi în mediul rural, iar prin parteneriatul cu ANBPR, OvidiuRO va avea infrastructura inclusiv în aceste zone pentru a găzdui întâlnirile dintre asociație, profesori și părinți și va putea, totodată, îndrepta copiii către bibliotecă, unde pot găsi un spațiu de joacă, de studiu și se vor putea implica în activități organizate de biblioteci.

Datorită procesului de modernizare prin care au trecut bibliotecile publice în ultimii ani, aceste au deveni o resursă îndeosebi din mediul rural, unde oferind un spațiu în care localnicii și în special copiii au acces la internet și diverse informații generale ce îi ajută în rezolvarea problemelor personale sau administrative, unde cei mici  își pot face temele, pot veni pentru a petrece timp după ore, au acces la internet gratuit sau unde pot lua parte la diverse evenimente ce îi ajută la dezvoltarea atât personală, cât și a comunității locale.

Unul dintre proiectele dezvoltate în prezent de ANBPR este Agora culturală @ Biblioteca ta unde oamenii din județele Sibiu, Cluj, Brăila și București pot documenta povestea comunității lor prin tehnicile de digital storytelling și ajutorul bibliotecarilor pregătiți în acest sens. Proiectul aduce astfel o manieră creativă de a recupera și păstra memoria colectivă a etniilor și de a trasa un portret prezent al culorii comunității locale.

Author: admin

Share This Post On
  • Google
468 ad

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: